22 Noiembrie, 2019

Elevii vor avea fructe în școli, pe lângă lapte și corn

Programul Cornul și laptele, la care s-au adăugat fructele, acordat tuturor elevilor în școli a fost deblocat de guvern după ce, în unele județe responsabilitatea achizițiilor pentru acest program, finanțat din fonduri europene, a fost preluată de consiliile județene de la consiliile locale. În primul semestru al anului școlar 2018-2019, au existat doar câteva județe din țară care au declanșat Programul laptele, cornul și fructele.

Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018 și pentru aprobarea procedurii privind colaborarea și distribuirea de responsabilități între consiliile județene și consiliile locale 

La articolul 3, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se acordă gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 2 porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie, cu încadrarea în sumele alocate cu aceste destinaţii.“ 

Pe lângă distribuirea alimentelor în școli, autoritățile locale trebuie să asigure și informarea elevilor cu privire la educația pentru sănătate. 

(5) Autoritățile competente la nivel local prevăzute la art. 1 alin. (4) din Ordonanţa  Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, au obligaţia informării Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru  Agricultură cu privire la măsurile educative realizate pentru care nu solicită rambursarea cheltuielilor efectuate, în special cu privire la desfăşurarea orei de educaţie pentru sănătate ca materie opţională.” 

Proiectul adoptat de guvern prevede și cum se vor acorda porții în plus elevilor. 

La articolul 8, după alineatul (3) se introduc două alineate noi, respectiv alin. (4) și (5), cu următorul cuprins:

,,(4) Preșcolarul/elevul prezent la cursuri poate consuma mai mult de o porție de produs în aceeași zi, ca urmare a redistribuirii produselor neconsumate din motive obiective, dar ajutorul financiar al Uniunii Europene se va solicita așa cum este prevăzut la art. 3 alin (3) din prezenta hotărâre.

(5) Pentru săptămâna „Școala altfel”, preșcolarii/elevii prezenți care efectuează excursii sau tabere pot consuma o porție de produs în ziua/zilele respective, dar ajutorul financiar al Uniunii Europene nu se va solicita pentru cantitățile aferente.” 

„1. Produsele de panificaţie care se pot distribui sunt:

- corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care pot conține adaos de zaharuri și grăsimi, cu încadrarea în limitele prevăzute în Anexa nr.1 la Ordinul MSP nr. 1563 din 12 septembrie 2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi;

- covrigi simpli sau biscuiţi uscaţi, ambalați, din făină integrală/dietetică, care pot conține adaos de zaharuri și grăsimi, cu încadrarea în limitele prevăzute în Anexa nr.1 la Ordinul MSP nr. 1563 din 12 septembrie 2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi;

2. Porţia produselor de panificaţie, în funcție de tipul produsului, va avea 80 grame pentru corn și baton sau echivalentul valorii energetice a acestora pentru covrigi simpli sau biscuiți uscați.

3. Pentru diversificare, făina integrală/dietetică folosită la prepararea produselor de panificaţie poate conţine amestecuri de seminţe (floarea-soarelui, dovleac, susan, in şi/sau mac).

4. Perioada de consum pentru corn sau baton ambalat se stabilește de producător, fără a depăși 7 zile de la data fabricației. Pentru celelalte produse de panificație se vor respecta prevederile legislației în vigoare referitoare la informarea consumatorilor.

Ai nevoie de Hotărârii Guvernului nr. 640/2017? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu