26 Iunie, 2019

Elevii ar putea avea cursuri de educație rutieră la fiecare două săptămâni, începând din 2021

Camera Deputaților va dezbate un proiect de completare a Legii educației care prevede ca elevii să aibă cursuri de educație rutieră preventivă încă din școala primară, de două ori pe lună.

Inițiatorii cred că lecțiile de prevenție de acum, ținute doar în cadrul orelor din “Școala Altfel” și nu în mod obligatoriu, ci doar de către unele cadre didactice, nu sunt suficiente: ”Cursurile și activitățile existente sunt insuficiente pentru a diminua numărul victimelor accidentelor rutiere. Indisciplina pietonilor, viteza excesivă a șoferilor, infrastructura rutieră precară și neglijența sunt responsabile pentru aproape jumătate din totalul accidentelor produse în România în ultimii ani”, se argumentează în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Legea educației naționale nr. 1/2011

Art. 65 – După alin. (6) se introduce un nou alineat, alin. (6¹) cu următorul cuprins:

Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, elaborează o strategie privind educația pentru prevenția rutieră a elevilor până la data de 31 decembrie 2020. Strategia va fi transpusă în planurile-cadru de învățământ începând cu anul școlar 2021-2022.

Proiectul este supus dezbaterii publice și așteaptă avizele Guvernului și Consiliului Legislativ pentru a intra la vot.

Ai nevoie de Legea nr. 1/2011? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu