După “Prima casă” și “Prima mașină”, vom avea și “ Prima carte de identitate ”, eliberată gratuit

Traian Dobre
18 octombrie 2017 2 min read
Cartea de identitate va putea fi eliberata gratuit, dacă proiectul va fi adoptat.
Mai mulți parlamentari au inițiat o modificare legislativă pentru subvenționarea, de către stat, a costurilor aferente producerii și eliberării actului de identitate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani.

OUG nr. 97/2005 prevede, la art. 12, ca persoana care a împlinit vârsta de 14 ani să solicite, obligatoriu, eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.

Inițiatorii argumentează schimbarea prin faptul că statisticile arată că la aceste momente, au fost identificate peste 160.000 de persoane care nu dețin nici un act de identitate, unul dintre principalele motive fiind sărăcia. Printre aceste persoane se numără mulți minori, mai spun parlamentarii, iar cea mai mare parte dintre ei nu deține nici certificat de naștere.

Mai mult, inițiatorii schimbării legii spun că în multe state europene s-a optat pentru gratuitatea eliberării actului de identitate, contra cost fiind doar preschimbarea sau eliberarea unui nou act.

Art. 41
După alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (3 indice 1) cu următorul cuprins:
  • Producerea și eliberarea actelor de identitate persoanelor care împlinesc vârsta de 14 ani și solicită eliberarea actului de identitate în condițiile prevăzute de art. 12 a prezentei ordonanțe de urgență, sunt subvenționate de la bugetul statului.
Proiectul legislativ a fost înregistrat pe 17 octombrie la Senat, care este prima cameră a Parlamentului care îl va dezbate. După avizul Consiliului Legislativ și cel al Guvernului, proiectul va fi supus votului, apoi va fi trimis Camerei Deputaților, care este forul decizional.

Ai nevoie de Ordonanța de urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!
comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo