O sesizare la ÎCCJ pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, aşa cum veţi vedea mai jos, a fost respinsă pe considerentul că chestiunea în cauză fusese deja tranşată anterior. Sunt de reţinut atât considerentele petentei, cât şi trimiterile la deciziile anterioare, cu argumentare la soluţia dată.
ÎCCJ a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “interpretarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 90/2017, având în vedere că, prin dispozițiile art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate toate prevederile contrare acestei legi, inclusiv cele ce prevedeau acordarea indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, și, pe cale de consecință, în ce măsură mai pot fi considerate suspendate ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile menționate, ulterior datei de 1 iulie 2017, dată la care au fost abrogate aceste drepturi prin Legea-cadru nr. 153/2017“.
Reglementări legale
– Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare. Art. 11 prevede:
“(1) În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. (…)”
– Este incidentă, aici, şi Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare care, la art. 44 – Abrogarea unor dispoziții – prevede “(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: (…) 9. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare; (…) 36. orice alte dispoziții contrare prezentei legi. (…)”
Chestiunile avute în vedere de reclamant în proces
– Prin acțiunea formulată de reclamantă s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții la acordarea și plata ajutorului financiar prevăzut de art. 20 alin. (1) și (2) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, actualizat cu rata inflației la momentul plății efective, obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente ajutoarelor financiare solicitate, începând cu data trecerii în rezervă/retragere – 31 mai 2016 – și până la data plății efective, și a cheltuielilor de judecată.
– Reclamanta a învederat că, prin cererile formulate către pârâți la 18 ianuarie 2018, respectiv 16 ianuarie 2018, a solicitat plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Plata acestor ajutoare a fost suspendată printr-o serie de acte normative*), — Reclamanta apreciază că este îndreptățită la acordarea ajutoarelor prevăzute de lege, invocând Decizia nr. 16/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 525/2015.
– De asemenea, susține că Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată de art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 la data de 1 iulie 2017, motiv pentru care ordonanțele de urgență menționate anterior au rămas fără efect și obiect. Atâta vreme cât O.U.G. nr. 90/2017 a intrat în vigoare ulterior abrogării Legii-cadru nr. 284/2010, rezultă în mod automat că această ordonanță nu are aptitudinea de a suspenda plata ajutoarelor stabilite printr-o lege care era abrogată la data respectivă. Suspendarea prin acte normative succesive a dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de lege, cu ocazia trecerii în rezervă, nu echivalează cu stingerea dreptului, așa cum a stabilit și ÎCCJ prin decizia evocată. Odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 se poate constata că acele categorii socioprofesionale stabilite de lege care vor ieși la pensie nu mai beneficiază de aceste ajutoare, ceea ce înseamnă că, în opinia legiuitorului, suspendarea dreptului a încetat. Dispozițiile art. 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de aceasta reintră de drept în vigoare.
– Pe fond, s-a reținut că reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul unei unităţi militare până în data de 31 mai 2016, când a fost trecută în rezervă/retragere cu drept la pensie conform Deciziei emisă de Ministerul Apărării Naționale – Casa de Pensii Sectorială.
– La momentul încetării raporturilor de serviciu cu drept la pensie reclamanta avea împlinită vârsta de 49 de ani și 11 luni și o vechime în serviciu de 30 de ani, 8 luni și 19 zile, iar vârsta standard de pensionare corespunzătoare lunii și anului nașterii sale este de 58 de ani și 5 luni, beneficiind astfel de reducerea vârstei de pensionare pentru desfășurarea activității în condiții de muncă speciale.
– Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. De asemenea, conform art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Ulterior, și în anul 2013 au existat aceleași restricții, conform art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, precum și în anul 2014, conform art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, în anul 2015, prin art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, și în anul 2016, prin art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.
– Prin Decizia nr. 16/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că “dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, vizează exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie- 31 decembrie 2010, și nu existența acestui drept”.
19. Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în motivarea deciziei că “din interpretarea normelor legale enunțate rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept. Rațiunea acestei interpretări este impusă și de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispozițiilor legale privind ajutoarele/indemnizațiile în anii 2011-2015”.
Considerentele Completului ÎCCJ
– Sesizarea de față a fost formulată într-un litigiu generat de solicitarea reclamantei privind acordarea și plata ajutorului financiar prevăzut de art. 20 alin. (1) și (2) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, actualizat cu rata inflației la momentul plății efective, și a dobânzii legale aferente, începând cu data trecerii în rezervă/retragere, 31 mai 2016, și până la data plății efective.
– Problema de drept generată de valorificarea unor venituri suplimentare în perioada de suspendare a acordării acestora prin acte normative succesive și ulterior abrogate nu este însă nouă, existând mai multe hotărâri ale instanței supreme, pronunțate atât în cadrul recursului în interesul legii, cât și în cadrul procedurii de dezlegare a unor chestiuni de drept prin hotărâri prealabile.
– Efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. Orice altă interpretare ar însemna o prelungire a valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după momentul abrogării lui.
– Prin Decizia nr. 5/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și, în consecință, a stabilit că:
“Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea- cadru nr. 284/2010 sunt de competența în primă instanță a secțiilor/completurilor specializate în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv raportat la calitatea de funcționar public a reclamanților, a secțiilor/completurilor specializate de contencios administrativ.
Acțiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații sunt prematur formulate.”
– În motivarea acestei soluții, din analiza circumstanțelor specifice ale instituirii ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, instanța supremă a reținut că, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reținute ca fiind constituționale, acestea nu au intrat niciodată în patrimoniul beneficiarilor avuți în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conținut abstract, fiind condiționate în recunoașterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate “bunuri” din această perspectivă.
– În condițiile în care exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale și derogatorii, începând cu anul 2011 și până în anul 2017 inclusiv, aspect recunoscut de jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale, se apreciază că nu poate fi vorba nici de o speranță legitimă de valorificare efectivă a acestor drepturi.
59. În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că acest argument se consolidează în contextul abrogării Legii- cadru nr. 284/2010 prin Legea-cadru nr. 153/2017, care nu mai stabilește asemenea drepturi, art. 66 din Legea nr. 24/2000 recunoscând posibilitatea abrogării chiar și în cazul normelor suspendate.
– Mai mult decât atât, instanța supremă a reținut că, deși în întreaga perioadă în care Legea-cadru nr. 284/2010 a fost în vigoare, dispozițiile privitoare la aceste drepturi nu au fost abrogate în mod expres, nu se poate susține că acestea s-au născut efectiv în patrimoniul beneficiarilor avuți în vedere inițial, în condițiile în care valorificarea lor a fost în mod repetat suspendată și nicio altă dispoziție legală sau soluție de jurisprudență nu a diminuat efectul actelor normative reținute a fi suspendat exercițiul drepturilor pentru a concretiza o speranță legitimă pentru viitor.
– În condițiile în care exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale și derogatorii, începând cu anul 2011 și până în anul 2017 inclusiv, așa cum s-a constatat în mod constant de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a apreciat că nu poate fi vorba nici de o speranță legitimă de valorificare efectivă a acestor drepturi.
– Totodată, s-a reținut că, potrivit celor statuate în considerentele Deciziei nr. 5/2018, această concluzie se consolidează în contextul abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea-cadru nr. 153/2017, care nu mai stabilește asemenea drepturi, art. 66 din Legea nr. 24/2000 recunoscând posibilitatea abrogării chiar și în cazul normelor suspendate.
– Devine astfel evident că problema de drept la care face referire sesizarea, în contextul în care vizează consecințele suspendării unei norme cu efect asupra exercițiului dreptului ce făcea obiectul acesteia, imposibil de circumscris noțiunii de “speranță legitimă” asimilabilă noțiunii de “bun” susceptibil de valorificare, nu are caracter de noutate în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.
ÎCCJ – Decizia nr. 20/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2019.
*) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.
Ai nevoie de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
