Într-o cauză, pentru lămurirea căreia au fost trimise întrebări preliminare la CJUE, Curtea este chemată să precizeze limitele solidarității sociale, fiind invitată să se pronunțe cu privire la problema întinderii ajutorului social pe care un stat membru gazdă trebuie să îl furnizeze în privința unui fost lucrător migrant aflat în căutarea unui loc de muncă și care asigură îngrijirea celor doi copii ai săi școlarizați în acest stat.

Litigiul principal, întrebările preliminare

– JD este un resortisant polonez, tată a doi copii născuți în anii 2005 și 2010. El trăiește separat de soția sa, de asemenea poloneză, din anul 2012 sau 2013 – data sosirii sale în Germania după o ședere în Țările de Jos (recenta denumire oficială a ţării, adoptată de Olanda – n.n.. E.S.) – și a divorțat în luna ianuarie 2019. Soția sa, care se deplasase în același timp cu el din Țările de Jos în Germania, s‑a întors să trăiască în Polonia în luna aprilie 2016. Din luna septembrie 2015, tatăl și cele două fiice ale sale sunt declarați împreună la aceeași adresă în Germania. Cele două fiice sunt școlarizate în Germania cel puțin din luna august 2016. În anii 2016 și 2017, JD a primit alocații familiale fără întrerupere pentru cele două fiice ale sale, precum și o pensie alimentară acordată de orașul de reședință al familiei.

– În ceea ce privește activitatea profesională a lui JD, acesta a desfășurat o activitate salariată în Țările de Jos din anul 2009 până în anul 2011. Din luna ianuarie 2013 până în luna martie 2015, a rămas neîncadrat în muncă. De la 6 martie 2015 până la 1 septembrie 2015, a desfășurat o activitate salariată în Germania. De la 1 septembrie 2015 până la 17 ianuarie 2016, a cunoscut din nou o perioadă de inactivitate profesională. La 18 ianuarie 2016, a început o activitate salariată cu normă întreagă care trebuia să se încheie la 31 octombrie 2016. El s‑a aflat în incapacitate de muncă de la 4 octombrie 2016 până la 7 decembrie 2016, cu menținerea salariului până la 29 octombrie 2016 și ulterior cu plata unor indemnizații de concediu medical de către o administrație de securitate socială până la 7 decembrie 2016. La 31 martie 2017, JD a primit ajutor de șomaj pentru perioada cuprinsă între 23 februarie 2017 și 24 august 2017. La 13 aprilie 2017, acordarea ajutorului menționat a fost revocată ca urmare a expirării înscrierii lui JD ca șomer. La 13 iunie 2017, s‑a decis să i se acorde lui JD acest ajutor pentru perioada cuprinsă între 12 iunie 2017 și 23 octombrie 2017.

– De la 2 ianuarie 2018, JD ocupă un post cu normă întreagă.

– Între 1 septembrie 2016 și 7 iunie 2017, JD și fiicele sale au primit prestații de protecție socială de bază în temeiul reglementării germane SGB II. În luna iunie 2017, JD a solicitat menținerea acestor prestații pentru el și pentru fiicele sale. La 13 iunie 2017, Jobcenter Krefeld a respins, prin aviz, această cerere, considerând că excluderea prevăzută de SGB II era aplicabilă, întrucât JD nu mai locuia în Germania decât pentru a căuta un loc de muncă. Jobcenter Krefeld a respins de asemenea contestația formulată de JD și de fiicele sale împotriva acestui aviz. Prin urmare, la 31 iulie 2017, JD și fiicele sale au introdus o acțiune în anulare împotriva avizului din 13 iunie 2017 și au solicitat obligarea Jobcenter Krefeld la plata prestațiilor de protecție socială de bază pentru perioada cuprinsă între 8 iunie 2017 și 31 decembrie 2017 (denumită în continuare „perioada în litigiu”).

–  Tribunalul de Contencios Social din Düsseldorf a admis acțiunea și a obligat Jobcenter Krefeld să le acorde lui JD și fiicelor sale prestațiile solicitate pentru perioada în litigiu. Desigur, începând de la 7 iulie 2017, JD nu se mai putea prevala de un drept de ședere rezultat dintr‑un loc de muncă anterior. Cu toate acestea, el avea un drept de ședere întemeiat pe cel recunoscut fiicelor sale. Un astfel de drept de ședere a fost considerat de Tribunalul de Contencios Social din Düsseldorf autonom și independent de drepturile de ședere reglementate de Directiva 2004/38 (privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora). Prin urmare, derogarea de la egalitatea de tratament prevăzută la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 nu s‑ar aplica decât dacă există un drept de ședere care decurge numai din Directiva 2004/38. A contrario, derogarea menționată nu s‑ar aplica în cazul în care persoana respectivă are un drept de ședere în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 492/2011 (privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii). Prin urmare, la finalul acestei analize, instanța de prim grad a statuat că excluderea prevăzută la articolul 7 alineatul (1) a doua teză punctul 2 litera c) din SGB II trebuia considerată contrară dreptului Uniunii.

– Jobcenter Krefeld a formulat apel împotriva acestei hotărâri în fața instanței de trimitere.

– Instanța de trimitere arată că prestațiile de protecție socială de bază sunt prestații de asistență socială în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 și pot fi de asemenea calificate drept prestații speciale în numerar de tip necontributiv potrivit articolului 3 alineatul (3) și articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 883/2004 (privind coordonarea sistemelor de securitate socială), întrucât funcția lor este de a asigura subzistența copiilor și a părinților lor. Conform instanței de trimitere, aceste prestații reprezintă de asemenea avantaje sociale în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

– Tribunalul Superior de Contencios Social din Renania de Nord‑Westfalia, Germania a hotărât să suspende judecarea cauzei și a adresat Curţii de Justiţie a UE următoarele întrebări preliminare:

„1) Excluderea cetățenilor Uniunii care beneficiază de un drept de ședere în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 492/2011 de la prestațiile de asistență socială în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva [2004/38] este compatibilă cu principiul egalității de tratament consacrat la articolul 18 TFUE coroborat cu articolele 7 și 10 din Regulamentul nr. 492/2011?

a) O prestație de asistență socială în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 reprezintă un avantaj social în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011?

b) Norma derogatorie prevăzută la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 este aplicabilă în privința principiului egalității de tratament consacrat la articolul 18 TFUE coroborat cu articolele 7 și 10 din Regulamentul nr. 492/2011?

2) Excluderea cetățenilor Uniunii de la beneficiul prestațiilor speciale în numerar de tip necontributiv în sensul articolului 3 alineatul (3), al articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 883/2004 este compatibilă cu principiul egalității de tratament consacrat la articolul 18 TFUE coroborat cu articolul 4 din Regulamentul nr. 883/2004, în cazul în care aceștia beneficiază de un drept de ședere în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 492/2011 și sunt afiliați la un sistem de securitate socială sau la un sistem de prestații familiale în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004?”

În procedura preliminară, Curtea primeşte de la Avocatul general o analiză preliminară care, fără a avea caracter obligatoriu, instrumentează cauza pe temeiuri juridice şi ipoteze în sprijinul deciziei finale. Iată care au fost propunerile Avocatului general, înaintate Curţii, în această cauză :

„1) Prestații de protecție socială de bază precum cele în discuție în litigiul principal constituie avantaje sociale în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii.

2) Articolul 24 din Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE nu are vocația de a reglementa chestiunea aplicării principiului egalității de tratament unui cetățean al Uniunii care beneficiază de un drept de ședere în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 492/2011.

3) Articolul 7 alineatul (2) și articolul 10 din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că un drept la egalitate de tratament, în ceea ce privește accesul la avantajele sociale precum prestații de protecție socială de bază, trebuie recunoscut unui fost lucrător migrant ai cărui copii sunt școlarizați în statul membru gazdă și care beneficiază de un drept de ședere în temeiul articolului 10 din regulamentul menționat.

4) Articolul 10 din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretat în sensul că un drept de acces la prestațiile de protecție socială de bază trebuie recunoscut copiilor titulari ai unui drept de ședere în temeiul articolului 10 menționat, precum și părintelui care asigură efectiv îngrijirea acestor copii.

Concluziile Avocatului general al CJUE, prezentate la 14 mai 2020, în Cauza C‑181/19 Jobcenter Krefeld – Widerspruchsstelle împotriva JD

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here