Sesizarea, cu recurs în interesul legii, făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, s-a referit – aşa cum s-a constatat în analiza Curţii – la soluţiile divergente date de instanţele judecătoreşti prin hotărâri irevocabile, prin lipsa unui punct de vedere unitar în cauzele având un obiect ce implică incidenţa acestor texte (contestaţii la executare formulate împotriva actelor de executare ori împotriva refuzului executorilor judecătoreşti de a începe executarea silită, cereri de validare a popririi etc.) şi statuarea diferită asupra compatibilităţii acestor norme cu principiile conţinute în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Primul Protocol adiţional, astfel cum aceste principii au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
ÎCCJ a constatat că obiectul recursului în interesul legii îl reprezintă lipsa unui punct de vedere unitar asupra aplicării dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, în cauzele având un obiect ce implică incidenţa acestor texte (pe de o parte) şi înlăturarea acestor norme, în cazul constatării incompatibilităţii lor cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg (pe de altă parte).
Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe, în soluţionarea cauzelor ce implicau incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, au făcut aplicarea acestor texte fie fără a analiza compatibilitatea lor cu dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, fie constatând compatibilitatea acestora cu normele convenţionale menţionate.
S-a apreciat că prevederile menţionate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, consacră un impediment legal, de ordine publică, pentru declanşarea sau continuarea executării silite. Totodată, s-a reţinut că prin adoptarea şi aplicarea acestui act normativ nu se neagă existenţa şi întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi nici nu se refuză punerea în executare a acestora, ci doar se stabileşte o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilităţii economice a statului. În motivarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în cadrul acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat anumite perioade de prelungire a procedurii de executare ca fiind justificate, în considerarea unor condiţii de excepţie.
Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele, dimpotrivă, au concluzionat în sensul incompatibilităţii normelor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, consecinţa fiind aceea a aplicării prioritare a dispoziţiilor convenţionale şi a înlăturării incidenţei art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009. S-a apreciat că, atât timp cât creditorii deţin titluri executorii, constând în hotărâri judecătoreşti definitive, învestite cu formulă executorie, debitorul nu poate amâna ori întârzia executarea prin adoptarea, la iniţiativa sa, a unor acte normative prin care să fie amânată executarea acestora. Pe de altă parte, debitorul obligaţiei - minister, de regulă face parte din puterea executivă, având la îndemână iniţiativa legislativă şi, ca atare, posibilitatea de a iniţia în orice situaţie acte normative prin care să paralizeze efectele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ceea ce contravine principiilor unui stat de drept, egalităţii părţilor în faţa legii şi dreptului la un proces echitabil. Astfel, creditorul este plasat în situaţia de a nu mai putea declanşa sau continua executarea silită şi nici de a putea cere sancţionarea în vreun fel a debitorului în cazul neexecutării tranşelor stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009. Prin neexecutarea creanţei stabilite pe cale judiciară se aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În ceea ce priveşte soluţionarea diferită a problemei de drept supuse examinării în cauză, Înalta Curte constată că aceasta are următoarele două surse:
- neanalizarea de către instanţe a compatibilităţii normelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu dispoziţiile Convenţiei şi aplicarea exclusivă a dreptului intern, în sens restrictiv;
- preluarea necritică a constatării compatibilităţii în discuţie cu normele convenţionale, conform statuărilor din deciziile Curţii Constituţionale prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009.
Soluţionarea acestor chestiuni incidentale în cadrul pricinilor cu care instanţele au fost învestite (contestaţii la executare formulate fie de instituţiile bugetare împotriva actelor de executare, fie de creditori împotriva refuzului executorilor judecătoreşti de a începe sau de a continua executarea silită ori cereri de validare a popririi pentru executarea titlurilor executorii), în oricare dintre cele două variante anterior expuse s-a realizat greşit, afirmă Înalta Curte, cu o demonstraţie deosebit de detaliată.
Reţinem numai concluziile ÎCCJ, prin care a fost respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului privind aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, în procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Decizia, cu nr. 1/2012, a fost publicată în Monitorul oficial nr. 210 din 29 martie a.c.