13 Decembrie, 2018

Drepturi pentru concediu neefectuat (II)

După interpretarea de ordin general, pe care am prezentat-o aici, Curtea de Justiţie a UE a fost sesizată să răspundă la întrebări preliminare pe un caz mai deosebit: plata către moștenitorii lucrătorului a unei indemnizații financiare pentru concediul anual plătit neefectuat de acesta, în situaţia în care raportul de muncă a încetat din cauza decesului angajatului. 

Prin Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Curtea de Justiţie a UE a răspuns la întrebările preliminare, în două cauze conexate care privesc interpretarea articolului 7 din Directiva nr. 88/2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum și a articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Aceste cereri au fost prezentate în cadrul a două litigii între, în cauza C‑569/16, Stadt Wuppertal (orașul Wuppertal, Germania), pe de o parte, și doamna Maria Elisabeth Bauer, pe de altă parte, și, în cauza C‑570/16, domnul Volker Willmeroth, în calitatea sa de proprietar al TWI Technische Wartung und Instandsetzung Volker Willmeroth eK, pe de o parte, și doamna Martina Broßonn, pe de altă parte, în legătură cu refuzul orașului Wuppertal și al domnului Willmeroth, în calitatea lor de foști angajatori ai răposaților soți ai doamnelor Bauer și Broßonn, de a plăti acestora din urmă o indemnizație financiară pentru concediul anual plătit neefectuat de soții lor înaintea decesului. 

De unde a pornit litigiul şi întrebările preliminare către CJUE

- Doamna Bauer este unica moștenitoare a soțului său, decedat la 20 decembrie 2010, care era angajat al orașului Wuppertal. Autoritatea comunală a respins cererea doamnei Bauer privind acordarea unei indemnizații de 5.857,75 euro, care corespunde cu 25 de zile de concediu anual neefectuat de soțul său la data decesului.

- Doamna Broßonn este unica moștenitoare a soțului său, care a fost angajat al domnului Willmeroth din anul 2003 și care a decedat la 4 ianuarie 2013, după ce s‑a aflat, începând cu luna iulie a anului 2012, în incapacitate de muncă pentru cauză de boală. Domnul Willmeroth a respins cererea doamnei Broßonn privind acordarea unei indemnizații de 3.702,72 euro, care corespunde cu 32 de zile de concediu anual plătit neefectuat de soțul său la data decesului.

- Doamnele Bauer și Broßonn au sesizat fiecare în ceea ce le privește Tribunalul pentru Litigii de Muncă  competent cu o cerere prin care au solicitat plata indemnizațiilor respective. Aceste cereri au fost admise, iar apelurile declarate de orașul Wuppertal și, respectiv, de domnul Willmeroth împotriva acestor hotărâri pronunțate în primă instanță au fost respinse de Tribunalul Superior pentru Litigii de Muncă competent. Orașul Wuppertal și domnul Willmeroth au sesizat, drept urmare, Curtea Federală pentru Litigii de Muncă, cu recursuri îndreptate împotriva acestor decizii.

- În deciziile de trimitere adoptate în fiecare dintre aceste două cauze, instanța de trimitere amintește că Curtea a statuat deja, în Hotărârea din 12 iunie 2014, Bollacke (C‑118/13), că articolul 7 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că se opune unor legislații sau unor practici naționale care prevăd că dreptl la concediu anual plătit se stinge fără a conferi dreptul la o indemnizație financiară pentru concediul anual plătit neefectuat în cazul în care raportul de muncă încetează ca urmare a decesului lucrătorului.

- Totuși, instanța ridică problema dacă acest lucru este de asemenea valabil atunci când dreptul național exclude ca o astfel de indemnizație financiară să poată face parte din masa succesorală.

- În această privință, instanța menționată arată că reglementările naţionale germane implică, astfel, stingerea dreptului la concediu anual plătit al lucrătorului la decesul acestuia, astfel încât acesta nu poate fi convertit într‑un drept la o indemnizație financiară și nici nu poate face parte din masa succesorală. Instanţa germană de trimitere precizează, în plus, că orice altă interpretare a respectivelor dispoziții ar fi contra legem și nu ar putea, așadar, să fie reținută.

- Curtea Federală pentru Litigii de Muncă a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții întrebările preliminare următoare, aceste întrebări fiind adresate, prima, în termeni identici în cauzele C‑569/70 și C‑570/16, iar a doua doar în cauza C‑570/16:

„1) Articolul 7 din Directiva [2003/88/CE] sau articolul 31 alineatul (2) din [cartă] recunoaște moștenitorului unui angajat care a decedat în timpul exercitării raportului de muncă dreptul la o compensație financiară pentru concediul anual minim care îi revenea angajatului înaintea decesului, drept exclus de reglementările interne germane?

2) În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, acesta este valabil și în situația în care raportul de muncă lega doi particulari?” 

Decizia CJUE

Curtea de Justiţie a UE (Marea Cameră) a dat următoarea interpretare la întrebările preliminare primite:

1) Articolul 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum și articolul 31 alineatul (2) de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiile principale, în aplicarea căreia, în cazul în care raportul de muncă încetează din cauza decesului lucrătorului, dreptul la concediu anual plătit dobândit în temeiul respectivelor dispoziții și neefectuat de acest lucrător înainte de deces se stinge fără a putea da naștere unui drept la o indemnizație financiară pentru respectivul concediu care să fie transmisibilă pe cale succesorală moștenitorilor lucrătorului menționat.

2) În cazul imposibilității de a interpreta o reglementare națională precum cea în discuție în litigiile principale astfel încât să se asigure conformitatea acesteia cu articolul 7 din Directiva 2003/88 și cu articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, instanța națională sesizată cu un litigiu între moștenitorul unui lucrător decedat și fostul angajator al acestui lucrător trebuie să lase neaplicată reglementarea națională menționată și să se asigure că respectivului moștenitor i se acordă beneficiul unei indemnizații financiare, în sarcina acestui angajator, pentru concediul anual plătit dobândit în temeiul dispozițiilor menționate și neefectuat de respectivul lucrător înainte de deces. Această obligație se impune instanței naționale în temeiul articolului 7 din Directiva 2003/88 și al articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale atunci când litigiul opune un astfel de moștenitor unui angajator având calitatea de autoritate publică și în temeiul celei de a doua dintre aceste dispoziții atunci când litigiul opune moștenitorul unui angajator având calitatea de particular.

Găsiţi hotărârea integrală  pe site-ul CURIA al CJUE, cu coordonatele prezentate la începutul acestui material. 

Cadrul juridic  

Dreptul Uniunii

- Al patrulea considerent al Directivei nr. 104/1993 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru enunță:

„întrucât Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, adoptată în cadrul Consiliului European de la Strasbourg din 9 decembrie 1989 de către șefii de stat și de guvern a 11 state membre, în special […] la punctul 8 […] declară că:

«[…]

Fiecare lucrător din Comunitatea Europeană are dreptul la o perioadă de repaus săptămânal și la concediu anual plătit, a căror durată trebuie să fie armonizată în mod progresiv în conformitate cu practicile naționale.

[…]»” [traducere neoficială]

- Astfel cum reiese din considerentul (1), Directiva nr. 88/2003 care a abrogat Directiva nr. 104/1993, a operat o codificare a dispozițiilor acesteia din urmă.

- Potrivit considerentelor (4)-(6) ale Directivei nr. 88/2003:

„(4) Îmbunătățirea securității, igienei și sănătății lucrătorilor la locul de muncă reprezintă un obiectiv care nu trebuie subordonat considerentelor cu caracter pur economic.

(5) Toți lucrătorii trebuie să dispună de perioade de repaus suficiente; noțiunea de repaus trebuie exprimată în unități de timp, adică în zile, ore sau fracțiuni ale acestora; lucrătorilor din [Uniunea Europeană] trebuie să li se acorde perioade minime de repaus – zilnic, săptămânal și anual – și perioade de pauză adecvate; […]

(6) Trebuie luate în considerare principiile Organizației Internaționale a Muncii privind organizarea timpului de lucru, inclusiv cele referitoare la munca de noapte.”

- Articolul 7 din Directiva 2003/88, care reproduce în termeni identici articolul 7 din Directiva 93/104, are următorul cuprins:

„(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale.

(2) Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează.”

- Articolul 17 din Directiva 2003/88 prevede că statele membre pot deroga de la anumite dispoziții ale acesteia. Nu se admite însă nicio derogare în ceea ce privește articolul 7 din aceasta.


comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Un comentariu

  • Răspunde
    constantin
    noiembrie 17 2018

    daca lg.196 din 2018 a asociatilor de propr. care abroga lg.230 nin 2007 se aplica retroactiv si daca se inlocuiesc cons. de adm si de cenzori alese democratic in baza vechi legi in ad. gen. a propr. din martie 2018. va multumesc.

Scrie un comentariu