21 Octombrie, 2019

Drepturi la exproprierea pentru utilitate publică

Instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate și solicită atât stabilirea acestora de către instanță, cât și obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere și consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri. 

Astfel s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 14/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov vizând admisibilitatea contestațiilor introduse de proprietarii expropriați în temeiul Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, prin care se contestă cuantumul despăgubirilor estimate de expropriator în etapa administrativă, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, și se solicită stabilirea pe cale judecătorească a despăgubirilor definitive cuvenite expropriatului, anterior emiterii hotărârii prevăzute de art. 20 din aceeași lege, prin care se stabilesc despăgubirile cuvenite în mod definitiv proprietarilor expropriați

Decizia ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 476 din 11 iunie 2019. 

Prevederile legale incidente 

Legea nr. 255/2010:

“Art. 22. -

(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.” 

Orientările jurisprudențiale divergente 

Două orientări jurisprudențiale au justificat sesizarea de recurs în interesul legii:

- Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că o acțiune prin intermediul căreia se critică cuantumul estimativ al despăgubirilor este inadmisibilă sau prematură, iar argumentele reținute în sprijinul acestei opinii sunt următoarele:

● Hotărârea de stabilire a despăgubirilor individuale prevăzută de art. 20 din Legea nr. 255/2010 marchează momentul deschiderii dreptului expropriatului de a contesta suma acordată cu titlu de despăgubiri, neputându-se contesta despăgubirile estimative.

Imperativul constatării existenței hotărârii, prealabil formulării contestației, nu afectează substanța dreptului garantat, cât timp transferul dreptului de proprietate la expropriator nu operează până la data consemnării sumelor aferente despăgubirii.

● Nu se aduce atingere dreptului expropriatului de acces la justiție, pentru că, în intervalul cuprins între data exproprierii și data emiterii acestei hotărâri, acesta are alte remedii procedurale, obținând repararea prejudiciului produs prin scurgerea timpului, respectiv poate solicita expropriatorului despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului sau poate solicita, printr-o altă acțiune, obligarea intimatei să îndeplinească celelalte etape ale exproprierii.

- Într-o altă orientare jurisprudențială s-a apreciat că astfel de acțiuni sunt admisibile, chiar dacă nu s-au epuizat etapele exproprierii și nu s-a emis hotărârea definitivă de stabilire a despăgubirilor, iar în motivarea acestei opinii s-au reținut următoarele:

● Potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010, expropriatorul are obligația de a emite o hotărâre individuală de stabilire a cuantumului despăgubirii, obligație neîndeplinită, deși a trecut mult timp de la data emiterii deciziei de expropriere.

● Neîndeplinirea obligației de către expropriator, deși a trecut un termen mai mult decât rezonabil, creează o stare de incertitudine, or, nu acesta a fost scopul edictării unui act normativ cu caracter special în materie de expropriere, iar aceasta nu poate fi imputată reclamanților, care au pierdut dreptul de proprietate prin efectul deciziei de expropriere și al legii (art. 9), astfel încât dreptul la acțiune conferit de prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 nu poate fi negat.

● A respinge acțiunea ca inadmisibilă, deși legea nu o prevede în mod expres, ar însemna negarea dreptului constituțional al reclamanților de a se adresa instanței pentru protejarea dreptului lor constituţional.

Situația generată de conduita expropriatorului este asemănătoare cu cea care și-a găsit rezolvarea prin Decizia nr. XX/2007 a ÎCCJ – Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 764/2007, decizie dată în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, prin care s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde notificării părții interesate. 

Soluţia Curţii

ÎCCJ a admis recursul în interesul legii şi a stabilit următoarele: 

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate și solicită atât stabilirea acestora de către instanță, cât și obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere și consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.

Ai nevoie de Decizia nr. 14/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu