Dintre numeroasele acţiuni în justiţie privind drepturilor de autor pentru comunicarea publică de opere muzicale, ne-a oprit la a semnala o hotărâre a CJUE, în urma întrebărilor prelliminare primite de la instanţa română, şi anume cu privire la obligaţiile de TVA.
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 24 alineatul (1), a articolului 25 litera (a) și a articolului 28 din Directiva 2006/112 („Directiva TVA”). Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între UCMR – ADA Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (denumită în continuare „UCMR‑ADA”), pe de o parte, și Asociația Culturală „Suflet de Român” (denumită în continuare „asociația”), pe de altă parte, aflată în prezent în lichidare, în legătură cu supunerea la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) a plății unor remunerații datorate de asociație către UCMR‑ADA pentru comunicarea publică a unor opere muzicale în cadrul unui spectacol organizat de asociație.
Litigiul principal și întrebările preliminare
– UCMR‑ADA este un organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale, care a fost desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor ca unic colector, în România, al drepturilor patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a unor asemenea opere în concerte, spectacole ori manifestări artistice.
– La 16 noiembrie 2012, asociația a organizat un spectacol în cadrul căruia au fost interpretate opere muzicale în fața unui public. În acest scop, asociația a obținut de la UCMR‑ADA o licență neexclusivă în schimbul plății unor remunerații pentru comunicarea publică a acestor opere.
– Întrucât asociația a plătit numai o parte dintre remunerațiile pretinse de UCMR‑ADA, aceasta din urmă s‑a văzut nevoită să formuleze o acțiune în justiție. Deși atât prima instanță, cât și instanța de apel au decis că suma integrală a remunerațiilor pretinse era datorată de asociație, această din urmă instanță a considerat că operațiunea de colectare a remunerațiilor de către UCMR‑ADA nu era supusă TVA‑ului și a diminuat suma de bani stabilită în sarcina asociației prin înlăturarea cuantumului acestei taxe.
– În recursul formulat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (România), UCMR‑ADA susține că instanța de apel a încălcat Codul fiscal, precum și principiul neutralității TVA‑ului, întrucât decizia sa are ca efect suportarea TVA‑ului de către UCMR‑ADA, iar nu de către asociație, deși UCMR‑ADA nu este consumatorul final al operelor în cauză.
– Întrucât are îndoieli cu privire la interpretarea Directivei TVA, instanța de trimitere ridică, în primul rând, problema dacă operațiunea prin care titularii de drepturi de autor de opere muzicale autorizează utilizarea acestor opere de către organizatorii de spectacole poate fi calificată drept „prestare de servicii efectuată cu titlu oneros” în sensul acestei directive.
– Dacă operațiunea menționată trebuie considerată ca fiind o prestare de servicii efectuată cu titlu oneros, instanța de trimitere se întreabă, în al doilea rând, dacă un organism de gestiune colectivă, prin perceperea de remunerații de la utilizatori, acționează în calitate de persoană impozabilă în sensul articolului 28 din Directiva TVA. Dacă este cazul, ea dorește să afle consecințele acestei calități în ceea ce privește obligația de a emite facturi cu TVA, atât pentru acest organism de gestiune colectivă, cât și pentru titularii drepturilor de autor.
– În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Titularii de drepturi asupra operelor muzicale realizează o prestare de servicii în sensul articolului 24 alineatul (1) și al articolului 25 litera (a) din Directiva [TVA] către organizatorii de spectacole, de la care organismele de gestiune colectivă, pe baza unei autorizații – licență neexclusivă –, percep în nume propriu, dar pe seama acestor titulari, remunerații pentru comunicarea publică a operelor muzicale?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, atunci când percep remunerații de la organizatorii de spectacole pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, organismele de gestiune colectivă acționează în calitate de persoane impozabile în sensul articolului 28 din Directiva TVA și sunt obligate să emită facturi cu TVA către respectivii organizatori de spectacole, iar atunci când li se distribuie remunerații, autorii și ceilalți titulari de drepturi de autor de opere muzicale, la rândul lor, trebuie să emită facturi cu TVA către organismul de gestiune colectivă?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
– Dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că o prestare de servicii nu este efectuată cu titlu oneros, în sensul Directivei TVA, și nu este, așadar, impozabilă decât în cazul în care între prestator și beneficiar există un raport juridic în care au loc prestații reciproce, plata primită de prestator constituind contravaloarea efectivă a serviciului furnizat beneficiarului. Aceasta este situația dacă există o legătură directă între serviciul prestat și contravaloarea primită, sumele plătite constituind contraprestația efectivă a serviciului care poate fi individualizat, furnizat în cadrul unui raport juridic în care are loc un schimb de prestații reciproce.
– Legislația națională aplicabilă în litigiul principal instituie o gestiune colectivă obligatorie pentru exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale, printre altele în cadrul spectacolelor. Această gestiune colectivă implică în special faptul că un singur organism de gestiune colectivă desemnat are obligația de a acorda utilizatorilor, precum organizatorii de spectacole, la cererea acestora, o licență neexclusivă pentru comunicarea publică a operei în discuție. Prin perceperea remunerațiilor datorate titularilor de drepturi de autor în schimbul acestei autorizații, organismul menționat acționează în nume propriu, dar în contul acestor titulari de drepturi de autor, fără să prezinte importanță aspectul dacă aceștia din urmă sunt sau nu membri ai organismului respectiv.
– Într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, titularul de drepturi de autor furnizează o prestare de servicii cu titlu oneros organizatorului de spectacole, în pofida intervenției organismului de gestiune colectivă. Astfel, în primul rând, într‑un asemenea caz, există un raport juridic în care are loc un schimb de prestații reciproce în sensul că, prin autorizarea comunicării publice a unei opere muzicale, titularul de drepturi de autor asupra operei respective acordă o utilizare a acesteia unui utilizator. Acest utilizator furnizează, la rândul său, o prestație acestui titular prin îndeplinirea obligației de plată a remunerației pentru utilizarea operei solicitate către organismul de gestiune colectivă. Acesta din urmă acționează în acest caz în contul titularilor de drepturi de autor. Împrejurarea că utilizarea operei protejate este acordată la cererea expresă a utilizatorului, care, la rândul său, plătește remunerația datorată, nu numai că confirmă, într‑o situație precum cea din litigiul principal, existența unui raport juridic în care are loc un schimb de prestații reciproce între prestatorul‑titular și beneficiarul‑utilizator, ci și permite, în același timp, să se constate o legătură directă între serviciul prestat și contraprestația efectivă primită.
– În al doilea rând, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, remunerația plătită de utilizator constituie contraprestația efectivă a serviciului prestat în cadrul acestui raport juridic. În această privință, din elementele furnizate de instanța de trimitere reiese că suma datorată titularilor de drepturi de autor de organismul de gestiune colectivă, deși este stabilită în definitiv în funcție de metodologiile prevăzute de legea națională, urmărește să remunereze serviciul prestat. Această concluzie nu este infirmată de faptul că această remunerație este percepută de organismul de gestiune colectivă, din moment ce acesta acționează în contul titularilor de drepturi de autor, și nici nu este repusă în discuție de împrejurarea că gestiunea colectivă a remunerației rezultă dintr‑o obligație legală, astfel cum arată domnul avocat general la punctul 48 din concluziile sale, sau că organismul de gestiune colectivă acționează atât pentru autorii care fac parte dintre membrii săi, cât și pentru cei care nu fac parte din acesta, din moment ce modul său de gestionare nu variază în funcție de categoria de titulari de drepturi de autor.
– Din moment ce s‑a stabilit că operațiunea în discuție în litigiul principal constituie o prestare de servicii efectuată cu titlu oneros în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA, nu este necesar să se stabilească dacă ea intră în sfera noțiunii de „cesiune de bunuri necorporale” în sensul articolului 25 litera (a) din directiva menționată, întrucât lista prestărilor de servicii prevăzute la acest articol 25 are caracter neexhaustiv.
– Rezultă că articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că un titular de drepturi de autor asupra unor opere muzicale efectuează o prestare de servicii cu titlu oneros în beneficiul unui organizator de spectacole, consumator final, atunci când acesta este autorizat, printr‑o licență neexclusivă, să comunice public aceste opere în schimbul plății unor remunerații percepute de un organism de gestiune colectivă desemnat, care acționează în nume propriu, dar în contul acestui titular de drepturi de autor.
Cu privire la a doua întrebare
– În împrejurări precum cele din litigiul principal, trebuie să se considere că organismul de gestiune colectivă a acționat în calitate de comisionar, în sensul articolului 28 din Directiva TVA. Faptul că un organism de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi de autor care nu i‑au acordat mandat nu contrazice această concluzie, din moment ce nici prestarea de servicii în cauză, nici modalitățile potrivit cărora este efectuată nu diferă în funcție de categoria de titulari vizată.
Concluzii
Din ansamblul considerentelor avute în vedere – şi din care am reţinut doar câteva – Curtea de Justiţie a UE a răspuns la întrebările preliminare astfel:
1) Articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/88/UE a Consiliului din 7 decembrie 2010, trebuie interpretat în sensul că un titular de drepturi de autor asupra unor opere muzicale efectuează o prestare de servicii cu titlu oneros în beneficiul unui organizator de spectacole, consumator final, atunci când acesta este autorizat, printr‑o licență neexclusivă, să comunice public aceste opere în schimbul plății unor remunerații percepute de un organism de gestiune colectivă desemnat, care acționează în nume propriu, dar în contul acestui titular de drepturi de autor.
2) Articolul 28 din Directiva 2006/112/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/88, trebuie interpretat în sensul că organismul de gestiune colectivă, care percepe în nume propriu, dar în contul titularilor de drepturi de autor de opere muzicale, remunerațiile care le sunt datorate în schimbul autorizației de comunicare publică a operelor lor protejate, acționează în calitate de „persoană impozabilă” în sensul acestui articol și, prin urmare, se consideră că a primit această prestare de servicii de la acești titulari, înainte de a o furniza personal consumatorului final. Într‑o asemenea situație, acest organism este obligat să emită facturi în nume propriu pentru consumatorul final, în care să figureze remunerațiile percepute de la acesta, cu taxa pe valoarea adăugată (TVA). Titularii de drepturi de autor sunt la rândul lor obligați să emită către organismul de gestiune colectivă facturi cu TVA pentru prestația furnizată în temeiul remunerațiilor primite.
Hotărârea CJUE din 21 ianuarie 2021 în cauza C‑501/19, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție (România), în procedura UCMR – ADA Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva Asociației Culturale „Suflet de Român”.
Cadrul juridic
În cauză au fost avute în vedere :
– Directiva 2006/112 („Directiva TVA”)
– Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în versiunea aplicabilă litigiului principal
– Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
