Discuţia de mai jos priveşte una din situaţiile cu care angajatorul nu a fost de acord, iar, ulterior acţiunii sale, dispoziţia a fost declarată neconstituţională şi abrogată din Codul muncii. 

În mai multe cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor împotriva unor decizii de  concediere, angajatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate pe motiv că  prevederile art. 60 alin (1) lit. g) din Codul muncii încalcă dreptul de proprietate al angajatorului asupra bunurilor şi veniturilor pe care acesta le realizează, obligând practic să suporte cheltuieli salariale fără ca acestea să se justifice din punct de vedere economic şi organizatoric. Angajatorul a considerat că, atât timp cât poate face dovada faptului că disponibilizarea liderilor de sindicat a avut la bază un motiv obiectiv, care nu are nicio legătură cu activitatea sindicală desfăşurată, disponibilizarea acestora se poate realiza.

De asemenea, s-a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece calitatea de “lider de nucleu” în cadrul unui sindicat nu este mai presus de calitatea de salariat al unei societăţi. Prin urmare, acestui lider sindical nu i se poate oferi un privilegiu, pe toată durata mandatului de lider de nucleu în cadrul sindicatului, astfel încât să nu poată fi dispusă concedierea sa nici măcar pentru motive obiective, precum desfiinţarea postului. Cu atât mai mult, Legea dialogului social nr. 62/2011 nu impune ca un reprezentant sindical să fie în mod necesar şi salariat al societăţii comerciale. Autorul criticii de neconstituţionalitate a mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, deoarece, prin prevederile art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, angajatorul nu mai are posibilitatea de a-şi organiza activitatea economică, astfel încât să aducă la îndeplinire obiectivele economice.

De asemenea, încălcarea dreptului de proprietate privată, a liberului acces la o activitate economică şi a principiului egalităţii în drepturi determină şi încălcarea art. 53 din Constituţie, măsura instituită prin prevederile de lege criticate nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o. Contrar dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, prevederile de lege criticate permit folosirea calităţii de lider de nucleu în cadrul unui sindicat în detrimentul angajatorului şi al celorlalţi salariaţi ai societăţii.

În final, autorul excepţiei a susţinut că prevederile de lege criticate au un caracter imprecis, neclar, contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nomelor de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, sintagma “funcţie eligibilă în cadrul unui organism sindical” nu este definită nici în cadrul Legii nr. 53/2003 şi nici în cadrul Legii dialogului social nr. 62/2011, astfel încât destinatarul normei nu poate înţelege dacă această prevedere de lege se referă la liderii de sindicat, liderii de nuclee, lider de federaţii sau confederaţii sau la cei care sunt aleşi în funcţiile de conducere ale organizaţiilor sindicale. 

Reglementarea în discuţie

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial nr. 345/2011, având următorul cuprins: “Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă: […] g) pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat;”

Dispoziţia este, în prezent, declarată neconstituţională, de către CCR !

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 814/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 950 din 22 decembrie 2015, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt neconstituţionale. 

Motivaţia CCR

Pentru a ajunge la această soluţie, Curtea, aplicând considerentele de principiu statuate în jurisprudenţa sa cu privire la principiul proporţionalităţii, a constatat că limitarea activităţii economice a angajatorului, prin interdicţia de a concedia persoanele care ocupă funcţii eligibile într-un organism sindical, este justificată de interesul asigurării libertăţii sindicale prin protejarea acelor salariaţi care au rol de reprezentare, promovare şi apărare a drepturilor şi intereselor profesionale şi economice ale salariaţilor, scopul reglementării prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. g) fiind unul legitim. Măsura de limitare este adecvată, fiind capabilă să ducă la îndeplinirea scopului protejării activităţii sindicale şi este necesară pentru îndeplinirea acestui scop.

Însă, întrucât dispoziţiile criticate prezumă absolut existenţa unei legături între motivul de concediere şi activitatea sindicală, fără a lăsa posibilitatea angajatorului de a concedia salariatul care ocupă şi o funcţie eligibilă într-un organism sindical, pentru motive care nu ţin de activitatea sindicală, această soluţie legislativă impune angajatorului o sarcină nerezonabilă şi excesivă în raport cu obiectivul care trebuie atins – protecţia libertăţii sindicale, neexistând astfel un just echilibru între interesele concurente. Prin urmare, Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată nu este proporţională cu obiectivul urmărit prin limitarea activităţii economice a angajatorului. În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate, prin interzicerea de a concedia persoanele care ocupă funcţii eligibile într-un organism sindical, în cazurile în care concedierea nu are legătură cu activitatea sindicală, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 45 privind activitatea economică.

22. Totodată, Curtea a menţionat că, în consecinţă, instanţele judecătoreşti, în cadrul analizării legalităţii deciziei de concediere a unui salariat care are şi o funcţie eligibilă într-un organism sindical, sunt cele care examinează dacă există vreo legătură între motivul de concediere avut în vedere (prevăzut la art. 61 – motive care ţin de persoana salariatului sau art. 65 – motive care nu ţin de persoana salariatului din Codul
muncii) şi îndeplinirea mandatului pe care salariatul care ocupă o funcţie eligibilă în cadrul organismului sindical l-a primit de la salariaţii din unitate, angajatorului revenindu-i, potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina de a dovedi legalitatea deciziei de concediere. În cazul în care se constată vreo legătură între motivul de concediere şi activitatea de îndeplinire a mandatului pe care salariatul care ocupă o funcţie eligibilă într-un organism sindical l-a primit de la salariaţii din unitate, decizia de concediere a acestuia este nelegală, în baza art. 220 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia, “Pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate”.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că datele încheierilor de sesizare a Curţii Constituţionale în prezentele cauze sunt anterioare Deciziei nr. 814 din 24 noiembrie 2015, citată mai sus, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii a devenit inadmisibilă şi, ca atare, a fost respinsă.

Am făcut această prezentare în interesul celor preocupaţi de o asemenea situaţie, pentru o mai buna orientare în caz de acţiune în instanţe. 

CCR a pronunţat, în acest dosar, Decizia nr. 391/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 746/2016. 

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here