23 August, 2019

Dobânzile pentru împrumuturile bănești acordate de bănci

CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Curtea a fost sesizată în 27 decembrie 2018, pronunţarea a avut loc în 13 martie anul acesta, iar Decizia nr. 139/2019din care prezentam extrase – a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 336 din 3 mai 2019. 

În motivarea obiecției de neconstituționalitate au fost invocate deopotrivă motive de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă.

În ceea ce privește motivele de neconstituționalitate extrinsecă se susține, mai întâi, neconstituționalitatea legii în raport cu normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, inclusiv lipsa avizului Consiliului Economic și Social.

Critica de neconstituţionalitate mai consideră că actul normativ criticat creează o contradicție în cuprinsul ordonanței supusă modificării, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. În acest sens se susține că plafonarea dobânzii anuale efective (denumită, în continuare, DAE) și a dobânzii penalizatoare, în cadrul contractelor de credit acordate de instituțiile de credit sau de instituțiile financiare nebancare, nu constituia și nu trebuie să constituie obiect de reglementare al Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, care avea ca obiect inițial plafonarea dobânzii curente (remuneratorii) în cazul contractelor de credit încheiate de profesioniști cu consumatorii. Astfel, actul normativ criticat intră în contradicție cu art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, care prevede că dobânzile percepute sau plătite, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice. Mai mult, se arată că atât DAE, cât și dobânzile penalizatoare în cazul contractelor de credit încheiate cu consumatorii sunt reglementate în alte acte normative speciale, respectiv în O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care sunt reglementări speciale în domeniul protecției consumatorilor.

În mod punctual este criticată și neclaritatea art. 51 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, în ceea ce privește procentul de plafonare a dobânzilor la creditele ipotecare sau imobiliare. Astfel, autorii susțin că formularea textului de lege criticat este incompletă, lipsind elementul la care se adaugă cele 3 puncte procentuale menționate în text. În forma legii adoptată de Senat, baza de referință la care se adăugau cele 3 puncte procentuale era dobânda legală, însă în cadrul modificărilor succesive suferite de textul de lege, prin amendamentele adoptate, în versiunea finală nu se mai poate determina cum se stabilește plafonul maxim al DAE. Se susține că doar din analiza procesului legislativ, precum și din corelarea cu întregul cuprins al ordonanței modificate se poate determina că baza de referință la care se aplică procentajul de 3% este dobânda legală.

- Cât privește motivele de neconstituționalitate intrinsecă se susține că plafonarea DAE nu poate fi justificată per se de conceptul de protecție a consumatorului, pentru că, în caz contrar, se ajunge la anihilarea chiar a economiei de piață.

Se mai susține că nevoia de protecție a consumatorilor nu se poate realiza prin anihilarea conceptelor economiei de piață în cadrul sectorului financiar-bancar, iar la nivelul Uniunii Europene nu există nicio reglementare care să impună o asemenea direcție. Mai mult, Directiva nr. 13/1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii “prevede expres că prețul contractului nu poate fi supus controlului instanțelor de judecată, în măsura în care este exprimat în mod clar și inteligibil”.

În legătură cu încălcarea dreptului de proprietate privată prin prevederile art. 51 alin. (2) din actul normativ criticat se arată că DAE nu este echivalentă cu dobânda remuneratorie, care este doar o componentă a DAE, alături de alte costuri ale creditului (comisioane). DAE este un indicator calculat pe baza unei formule matematice complexe și în temeiul unor ipoteze teoretice care presupun că elementele luate în calcul rămân neschimbate pe durata creditului și exprimă prețul total al creditului. DAE nu cuprinde numai dobânda remuneratorie, ci toate costurile aferente creditului, respectiv comisioane expres permise prin reglementările speciale în materia protecției consumatorului. Dobânda curentă este o componentă a DAE. În consecință, în opinia autorilor obiecției, prin plafonarea DAE, care este chiar prețul total al creditului, respectiv fructul civil al sumei de bani împrumutate, implicit este limitat dreptul de proprietate al instituției de credit care acordă împrumutul. Mai mult, prin raportare la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 53, o asemenea măsură nu este nici necesară și nici proporțională, pentru că protecția consumatorului nu se confundă cu protecția socială și nu se poate realiza prin încălcarea dreptului de proprietate. Dacă statul dorește să stimuleze un anumit sector de creditare, o poate face prin diverse programe, cum este cel intitulat “Prima casă”, caracterizat printr-un nivel redus al dobânzilor, subvenționate de stat, iar nu prin generalizarea plafonării dobânzilor pe piața creditelor acordate consumatorilor. În opinia autorilor sesizării, a generaliza plafonarea nivelului dobânzilor pe piața creditelor acordate consumatorilor, la nivelul unor dobânzi subvenționate, înseamnă practic ca statul să transfere profesionistului integral obligația de a asigura protecția socială, în condițiile economiei de piață, ceea ce este inadmisibil. 

Argumenarea admiterii criticii de neconstituţionalitate

- Procedând la examinarea fișei legislative a actului normativ, Curtea a constatat că expunerea de motive cuprinde două paragrafe, din a căror redactare nu rezultă cu claritate cerințele care au reclamat intervenția normativă. Chiar dacă se invocă o serie de insuficiențe ale reglementării în vigoare, nu se face nicio mențiune cu privire la soluțiile legislative propuse, principiile de bază și finalitatea acestora, lipsind elementele de motivare prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000. Tot astfel, nu se prezintă impactul socioeconomic și nici impactul asupra sistemului juridic. Nu rezultă eventuale consultări care ar sta la baza propunerii legislative. Expunerea de motive apare astfel ca un început de instrument de motivare, în sensul că prezintă o serie de deficiențe ale legislației în vigoare, fără a cuprinde, în continuare, mențiuni referitoare la propunerea de modificare a legii. De asemenea, în cadrul dezbaterilor parlamentare, Raportul comun al Comisiei economice, industrii și servicii, al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din 20 februarie 2018 din Senat cuprinde o serie de amendamente admise și, respectiv, respinse, fără a se prezenta motivarea în acest sens. Deși pe parcursul procedurii legislative propunerea inițială a fost modificată substanțial, așa cum s-a arătat, nu a fost și motivată, în mod corespunzător, cu privire la soluțiile legislative propuse și adoptate.

- În lipsa motivării, în sensul arătat, a legii adoptate, nu se poate cunoaște rațiunea legiuitorului, esențială pentru înțelegerea, interpretarea și aplicarea acesteia.

- Curtea a constatat că legea, în integralitatea sa, este neconstituțională, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 141 din Constituție, întrucât nu au fost realizate motivarea și fundamentarea economică, socială și juridică a soluțiilor adoptate și nu a fost solicitat avizul CES.

- Constatarea viciilor de neconstituționalitate de natură extrinsecă determină neconstituționalitatea legii examinate, în ansamblul său. Astfel fiind, Curtea nu a mai procedat la analiza celorlalte critici formulate de autorii obiecției de neconstituționalitate.

 Prin decizia pronunţată, Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar este neconstituțională în ansamblul său.

Ai nevoie de Decizia CCR nr. 139/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu