Direcția Națională Anticorupție precizează că perchezițiile efectuate luni la sediul Guvernului vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017.

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15,00 — 19,00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București. Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017“, se arată într-un comunicat al DNA, citat de Agerpres.

Precizările DNA vin în urma solicitărilor formulate de reprezentanți ai mass-media în contextul apariției în spațiul public a unor informații că au avut loc percheziții luni ale procurorilor anticorupție la sediul Guvernului.

Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile DNA au avut loc la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul care are birourile situate în sediul Guvernului.

Ai nevoie de Hotărârea nr. 583/2016 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2016-2020, a seturilor de indicatori de performanță, a riscurilor asociate obiectivelor și măsurilor din strategie și a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparență instituțională și de prevenire a corupției, a indicatorilor de evaluare, precum și a standardelor de publicare a informațiilor de interes public? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!
comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here