Avem, de data aceasta, o situaţie mai puţin frecventă: contractul de credit pentru nevoi personale a fost executat integral, după care partea interesată a introdus acţiune pentru restituirea sumelor plătite în temeiul unei clauze abuzive. Trimiterea preliminară la Curtea de Justiţie a UE pune în discuţie momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Tribunalul specializat Mureş a adresat două cereri de decizie preliminară care privesc interpretarea articolului 2 litera (b), a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, precum și a principiilor echivalenței, efectivității și securității juridice.

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii între SC Raiffeisen Bank SA (denumită în continuare „Raiffeisen Bank”), pe de o parte, și JB, pe de altă parte, și între BRD Groupe Société Générale SA (denumită în continuare „Société Générale”), pe de o parte, și KC, pe de altă parte, în legătură cu caracterul abuziv al anumitor clauze ale unor contracte de credit.

Cu precizarea că în în cele ce urmează găsiţi numai extrase, semnalăm Hotărârea CJUE din 9 iulie 2020 în cauzele conexate C‑698/18 și C‑699/18, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Specializat Mureș, în procedurile SC Raiffeisen Bank SA Împotriva JB (C‑698/18) și BRD Groupe Société Générale SA împotriva KC (C‑699/18). Prin Hotărârea pronunţată, CJUE a mai declarat că nu este competentă să răspundă la întrebările ce i-au fost adresate în ceea ce privește cauza C‑699/18 întrucât acest ultim contract a fost încheiat în 2003, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). Pentru acest motiv, nu vom mai nota discuţiile privind acest ultim contract.

 Cauza C‑698/18

– La 26 iunie 2008, JB a încheiat cu Raiffeisen Bank un contract de credit având ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale în valoare de 4 168,41 euro, cu o durată de 84 de luni, care ajungea la scadență în cursul anului 2015, dată la care creditul a fost rambursat integral de persoana interesată.

– Considerând că anumite clauze ale acestui contract erau abuzive, JB a sesizat, în luna decembrie a anului 2016, Judecătoria Târgu Mureș (România) cu o acțiune având ca obiect constatarea caracterului abuziv al acestor clauze, restituirea sumelor achitate în temeiul lor, precum și plata dobânzii legale.

– În apărare, Raiffeisen Bank a invocat excepția lipsei calității procesuale active a lui JB, întrucât, în temeiul reglementării naționale, la data introducerii acțiunii menționate, persoana interesată nu mai avea calitatea de consumator, dat fiind că, la acea dată, raporturile dintre părțile la contractul de credit în discuție încetaseră, iar acest contract luase sfârșit în anul precedent, prin executarea sa integrală.

– Judecătoria Târgu Mureș a admis acțiunea lui JB. Aceasta a reținut că JB avea calitatea de consumator la încheierea contractului de credit în discuție și că faptul că efectele acestui contract se produseseră integral nu împiedica verificarea caracterului pretins abuziv al clauzelor contractului menționat. Această instanță a apreciat că erau îndeplinite cerințele care rezultau din reglementarea națională, și anume faptul că clauzele în discuție nu fuseseră negociate direct cu consumatorul și că acestea creau, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei‑credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. După ce a considerat că o clauză declarată abuzivă nu putea crea obligații pentru consumator, instanța menționată a asimilat această inopozabilitate nulității absolute și, pe baza principiului restitutio in integrum, a dispus ca Raiffeisen Bank să restituie sumele plătite de JB în temeiul clauzelor declarate abuzive, împreună cu dobânda legală începând de la data încasării acestor sume de către Raiffeisen Bank până la restituirea lor efectivă.

– Raiffeisen Bank a declarat apel la instanța de trimitere, reiterând argumentul potrivit căruia JB și‑a pierdut calitatea de consumator anterior introducerii acțiunii sale, ca urmare a încetării contractului de credit în discuție prin executarea sa integrală.

– Instanța de trimitere arată că, în conformitate cu jurisprudența constantă a instanțelor române, inopozabilitatea clauzelor abuzive este asimilată regimului nulității absolute. De asemenea, aceasta arată că din dispozițiile articolului 12 alineatul (4) din Legea nr. 193/2000 reiese că consumatorul care intenționează să invoce caracterul abuziv al unei clauze contractuale utilizează calea dreptului comun al nulităților. Cu toate acestea, instanțele române au abordări divergente în ceea ce privește menținerea calității de consumator în cazul unui contract executat integral și, în consecință, a dreptului acestuia de a introduce o acțiune în restituirea prestațiilor executate în temeiul clauzelor declarate abuzive.

– Pe de o parte, potrivit abordării urmate de instanțele inferioare, având în vedere caracterul imprescriptibil în dreptul român al acțiunii în constatarea nulității absolute, consumatorul, în sensul Directivei 93/13, nu ar înceta să fie considerat ca atare după executarea integrală a contractului și ar putea, în orice moment, să invoce nulitatea absolută a clauzelor abuzive pe cale de acțiune sau pe cale de excepție. Potrivit aceleiași abordări, consumatorul are dreptul de a introduce o acțiune în restituire în termen de trei ani, care ar începe să curgă de la constatarea nulității clauzelor abuzive, astfel cum prevede dreptul comun al nulităților.

– Pe de altă parte, instanța de trimitere observă că Înalta Curte de Casație și Justiție (România) a adoptat o poziție diferită, și anume că sancțiunea care intervine în situația constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una sui generis, conducând la încetarea efectelor acestora pe viitor, fără a mai pune în discuție prestațiile deja executate.

– Or, instanța de trimitere consideră că este posibilă adoptarea unei interpretări care să permită echilibrarea principiului unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a principiului securității juridice. În opinia sa, data la care contractul în discuție încetează, și anume atunci când consumatorul este eliberat de orice obligație față de profesionist și, așadar, nu mai poate fi considerat într‑o situație de inferioritate în raport cu acesta din urmă, este o dată, determinată în mod obiectiv, la care consumatorul trebuie sau ar trebui să aibă cunoștință de caracterul abuziv al clauzei sau al clauzelor acestui contract și de la care începe să curgă termenul de prescripție de trei ani pentru introducerea unei acțiuni patrimoniale, inclusiv a unei acțiuni în restituire.

– O asemenea abordare ar evita ca începerea curgerii termenului de prescripție de trei ani să depindă doar de voința consumatorului, însă nu ar afecta posibilitatea acestuia de a solicita în orice moment constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ale unui contract încheiat cu un profesionist, atrăgându‑le astfel profesioniștilor atenția asupra caracterului ilicit al acestor clauze.

– În speță, JB a introdus o acțiune prin care solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ale contractului de credit încheiat cu Raiffeisen Bank și a nulității absolute a acestora și restituirea sumelor plătite fără a fi datorate, aproape la un an de la încetarea acestui contract, respectiv în termenul de trei ani din ziua prevăzută de dreptul comun pentru a putea exercita o acțiune patrimonială.

– Tribunalul Specializat Mureș (România) a hotărât să suspende judecarea cauzelor și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, care sunt formulate în termeni identici în cauzele C‑698/18 și C‑699/18:

„1) Permit dispozițiile Directivei 93/13 […], respectiv considerentele 12, 21 și 23 din preambulul directivei și articolul 2 litera (b), articolul 6 alineatul (1), articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 din directivă, [un] ansamblu de mijloace judiciare, în aplicarea principiului autonomiei procedurale conjugat cu cele ale echivalenței și efectivității, alcătuit din o acțiune judiciară de drept comun imprescriptibilă prin care se urmărește constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contracte încheiate cu consumatorii și o acțiune judiciară de drept comun personală, patrimonială și prescriptibilă prin care se urmărește dezideratul directivei de înlăturare a efectelor oricăror obligații născute și executate în virtutea unei clauze constatate ca având caracter abuziv pe seama consumatorului?

2) În caz afirmativ la prima întrebare, se opun aceleași prevederi unei interpretări decurgând din aplicarea principiului securității raporturilor juridice civile potrivit căreia momentul obiectiv de la care consumatorul trebuia sau ar fi trebuit să cunoască existența unei clauze abuzive ar fi momentul încetării contractului de credit în cadrul căruia a avut calitatea de consumator?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare în cauza C698/18

– Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 litera (b), articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care, deși prevede caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității unei clauze abuzive utilizate într‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator, supune unui termen de prescripție acțiunea prin care se urmărește invocarea efectelor restitutorii ale acestei constatări.

– Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un profesionist, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator.

– Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că este necesar să se considere, în principiu, că o clauză contractuală declarată abuzivă nu a existat niciodată, astfel încât aceasta nu poate avea efect în ceea ce îl privește pe consumator. Prin urmare, constatarea pe cale judecătorească a caracterului abuziv al unei astfel de clauze trebuie, în principiu, să aibă drept consecință restabilirea în drept și în fapt a situației în care s‑ar găsi consumatorul în lipsa clauzei respective. Din cele arătate rezultă că obligația instanței naționale de a înlătura o clauză contractuală abuzivă care impune plata unor sume care se dovedesc a fi nedatorate determină, în principiu, un efect restitutoriu corespunzător în privința acelorași sume.

– Desigur, potrivit jurisprudenței Curții, protecția pe care Directiva 93/13 o asigură consumatorilor se opune unei reglementări interne care interzice instanței naționale, la expirarea unui termen de decădere, să invoce caracterul abuziv al unei clauze introduse într‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator.

– Cu toate acestea, Curtea a recunoscut deja că protecția consumatorului nu prezintă un caracter absolut și că stabilirea unor termene rezonabile de introducere a acțiunilor sub sancțiunea decăderii în vederea asigurării securității juridice este compatibilă cu dreptul Uniunii.

– În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că, în lipsa unei reglementări în dreptul Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, cu condiția ca aceste modalități, pe de o parte, să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare de natură internă (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, să nu facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității).

– Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare în cauza C‑698/18 că articolul 2 litera (b), articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care, deși prevede caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității unei clauze abuzive utilizate într‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator, supune unui termen de prescripție acțiunea prin care se urmărește invocarea efectelor restitutorii ale acestei constatări, cu condiția ca acest termen să nu fie mai puțin favorabil decât cel aplicabil unor acțiuni similare de natură internă (principiul echivalenței) și să nu facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii, în special de Directiva 93/13 (principiul efectivității).

 Cu privire la a doua întrebare în cauza C698/18

– Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 litera (b), articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, precum și principiile echivalenței, efectivității și securității juridice trebuie interpretate în sensul că se opun unei interpretări jurisprudențiale a reglementării naționale potrivit căreia acțiunea judiciară în restituirea sumelor plătite fără a fi datorate în temeiul unei clauze abuzive utilizate într‑un contract încheiat între un consumator și un profesionist este supusă unui termen de prescripție de trei ani care curge de la data executării integrale a acestui contract, presupunându‑se că consumatorul cunoaște, începând de la această dată, caracterul abuziv al acestei clauze.

– Termenele rezonabile de introducere a acțiunilor stabilite, sub sancțiunea decăderii, în interesul securității juridice nu sunt de natură să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii, dacă astfel de termene sunt suficiente din punct de vedere material pentru a permite consumatorului să pregătească și să formuleze o cale de atac efectivă.

– În măsura în care este stabilit și cunoscut dinainte, un termen de prescripție de trei ani pare, în principiu, suficient din punct de vedere material pentru a permite consumatorului să pregătească și să formuleze o cale de atac efectivă.

– Cu toate acestea, în măsura în care, potrivit interpretării dreptului național preconizate de instanța de trimitere, termenul de prescripție începe să curgă la data executării integrale a contractului, este necesar să se țină seama de împrejurarea că este posibil ca consumatorii să nu aibă cunoștință de caracterul abuziv al unei clauze utilizate în contractul încheiat cu profesionistul sau să nu sesizeze conținutul drepturilor lor care decurg din Directiva 93/13, nici măcar la momentul executării integrale a contractului sau ulterior acestei executări.

– În speță, din motivarea cererii de decizie preliminară rezultă că, în conformitate cu jurisprudența constantă a instanțelor române, inopozabilitatea clauzelor abuzive este asimilată regimului nulității absolute. În acest sens, instanța de trimitere precizează că, în dreptul român, efectul nulității absolute este restabilirea situației anterioare, în materia contractelor sinalagmatice, prin intermediul unei acțiuni în restituirea plății nedatorate. În temeiul dreptului român, în cazul introducerii unei asemenea acțiuni, termenul de prescripție începe să curgă la data constatării judiciare a cauzei acestor acțiuni.

– În schimb, instanța de trimitere arată că, pentru motive de securitate juridică, s‑ar putea preconiza ca termenul de restituire a sumelor plătite în temeiul unei clauze abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator să înceapă să curgă de la data executării integrale a acestui contract, iar nu de la data constatării judiciare a naturii abuzive și, prin urmare, a nulității clauzei în discuție.

– Rezultă că, sub rezerva similitudinii acțiunilor în discuție, pe care numai instanța de trimitere o poate verifica, interpretarea preconizată de această instanță și rezumată la punctul precedent ar echivala cu instituirea unor modalități procedurale diferite, care tratează într‑un mod mai puțin favorabil acțiunile întemeiate pe sistemul de protecție prevăzut de Directiva 93/13. O asemenea diferență de tratament nu poate, astfel cum a arătat domnul avocatul general la punctul 84 din concluziile sale, să fie justificată de motive de securitate juridică.

– Sub rezerva unei verificări de către instanța de trimitere a similitudinii acțiunilor menționate mai sus, principiul echivalenței trebuie interpretat în sensul că se opune unei interpretări a legislației naționale în sensul că termenul de prescripție al unei acțiuni judiciare în restituirea sumelor plătite fără a fi datorate în temeiul unei clauze abuzive începe să curgă de la data executării integrale a contractului, în timp ce acest termen începe să curgă, în ceea ce privește o acțiune similară de drept intern, de la data constatării judiciare a cauzei acțiunii.

– Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare în cauza C‑698/18 că articolul 2 litera (b), articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, precum și principiile echivalenței, efectivității și securității juridice trebuie interpretate în sensul că se opun unei interpretări jurisprudențiale a reglementării naționale potrivit căreia acțiunea judiciară în restituirea sumelor plătite fără a fi datorate în temeiul unei clauze abuzive utilizate într‑un contract încheiat între un consumator și un profesionist este supusă unui termen de prescripție de trei ani care curge de la data executării integrale a acestui contract, atunci când se prezumă, fără necesitatea verificării, că, la acea dată, consumatorul trebuia să aibă cunoștință de caracterul abuziv al clauzei în discuție sau atunci când, pentru acțiuni similare, întemeiate pe anumite dispoziții ale dreptului intern, același termen nu începe să curgă decât de la constatarea judiciară a cauzei acestor acțiuni.

Hotărârea CJUE din 9 iulie 2020 în cauzele conexate C‑698/18 și C‑699/18, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Specializat Mureș, în procedurile SC Raiffeisen Bank SA Împotriva JB (C‑698/18) și BRD Groupe Société Générale SA împotriva KC (C‑699/18)

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here