Vom analiza în materialul de faţă modul în care se acordă și se decontează de la buget, contravaloarea unei sume de bani pe care o primesc părinții, când nu vin la serviciu, din cauza faptului că nu se desfășoară activitate de învățământ și supraveghează copii.

Cadrul normativ pentru acordarea acestor zile libere este dat de următoarele acte normative:

  • Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților care supraveghează copii;
  • OUG nr. 30/2020 modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniu protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului;
  • HG nr. 217/2020 privind aplicarea prevederilor Legea nr. 19/2020 privind acordarea de zile libere părinților pentru supravegherea copiilor.

Are dreptul de a beneficia de zile libere unul dintre părinți, pentru copii cu vârsta de până la 12 ani, sau pentru copii cu vârsta de până la 18 ani, când aceștia au dizabilități, înscriși în cadrul unei unități de învățământ, dacă locul de muncă nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

Reținem așadar că legea nu stabilește cine clasifică dacă un loc de muncă se poate realiza și de la domiciliu, astfel apreciem că angajatorul este cel ce poate să facă această clasificare.

OUG nr. 30/2020 dezvoltă noțiunea de părinte și modifică substanțial modul de aplicare a Legii nr. 19/2020 privind acordarea de zile libere părinților.

Principala clarificare constă în faptul că indemnizația este suportată de fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, nu se restituie de către angajator către acest fond, iar până la finele exercițiului, fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale va fi realimentat din bugetul de stat.

Prin părinte înțelegem părintele firesc conform Codului civil, adoptatorul, persoana ce are copii în încredințare în vederea adopției, persoana care are în plasament copilul sau în tutelă, o persoană desemnată conform legislației în vigoare, părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrise într-o unitate de învățământ. Prezenta lege se aplică și pentru situațiile monoparentale.

Nu se aplică legea în următoarele situații:

  • Unul dintre părinți se află în următoarele cazuri:
  • Este în concediu medical sau în concediu pentru creșterea copilului;
  • Este asistentul personal al copilului;
  • Se află în concediu de odihnă sau în concediu fără plată;
  • Se află în șomaj tehnic.

Prezenta lege nu se aplică nici în situația în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole silvicultură și piscicultură. Părinții pentru care se pot acorda zile libere beneficiază de aceste zile libere pe toată durata închiderii unităților de învățământ – în cazul de față pe toată durata stării de urgență.

Procedura de acordare: Pentru a beneficia de zile libere, părintele interesat face o cerere la angajator. Această cerere nu este tipizată. Cererea este însoțită de o declarație pe popria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că nu beneficiază de zile libere.

Indemnizația pentru fiecare zi liberă este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, fără a depășii cât ar corespunde procentului de 75% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale, corespunzător unei zile lucrate.

Indemnizația este supusă impozitului pe venitul din salarii și contribuțiilor sociale obligatorii, conform Codului fiscal.

Foarte important: din fondul de garantare a creanțelor salariale, angajatorii pot cere doar decontarea sumei reprezentând indemnizația netă, efectiv plătită către părinte. Practic, angajatorii suportă impozitul pe venit și asigurările sociale.

Notă: pentru salariații din sistemul energetic național, din sectoarele nucleare, unitățile cu foc continuu, unități de asistență socială, telecomunicații, transporturi căi ferate, comerț alimentar și alte unități vitale pentru economie, zilele libere se acordă doar cu acordul angajatorului.

Prin HG nr. 217/2020, s-a stabilit că nu se consideră zile lucrătoare pentru care se pot acorda zile libere plătite, zilele lucrătoare din perioada vacanțelor școlare.

Procedura efectivă de decontare a sumelor:

Angajatorul interesat în decontarea sumelor va depune prin poșta electronică la agenția națională pentru ocuparea forței de muncă unde este arondat, următoarele documente:

  1. O cerere, care va conține următoarele elemente obligatorii: date de identificare ale angajatorului inclusiv adresa de email, contul bancar, numele reprezentantului legal, suma totală solicitată, numărul angajaților pentru care s-a solicitat suma.
  2. Copii de pe ștatele de plată;
  3. Declarație pe popria răspundere dată de angajator din care să rezulte respectarea Legii nr. 19/2020. Această declarație va fi aprobată prin ordin al Președintelui ANOFM.
  4. Dovada plății contribuțiilor și impozitelor aferente lunii în care s-a plătit indemnizația.

Cererea de decontare a indemnizației se poate transmite în cel mult 30 de zile de la data plății impozitelor și contribuțiilor aferente indemnizației.

Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație de către ANOFM se face în termen de 60 de zile calendaristice de la data depunerii tuturor documentelor.

De reținut: dacă documentele nu pot fi trimise prin poșta electronică, acestea pot fi trimise prin orice al mijloc de comunicare. ANOFM are obligația ca în termen de 24 de ore de la primirea acestor documente, să comunice angajatorului numărul de înregistrare a cererii comunicate.

Descarcă aici Declaratie pe propria răspundere dată de celălalt părinte când se acordă zile libere  

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este un instrument indispensabil în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României şi noilor modificărilor legislative. 

11 COMENTARII

  1. Beneficiez de zile libere pe baza legii 19/2020 dar am fost anuntata ca pe perioada vacantei de paste a copiilor nu se acorda aceste zile …ce facem lasam copii singuri in case ..pe strazi ?

  2. Daca dupa 20 zile,as dori sa ma reintorc la lucru se poate?Angajatorul poate refuza ?daca am facut cerere trebuie neaparat sa stau toata perioada cat e stare de urgenta?

  3. Cred ca interpretati total gresit faptul ca nu ar avea dreptul un parinte, daca celalalt se afla in concediul medical.
    Nu este specificat in legislatie asa ceva. OUG 30:

    (3^3) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care una dintre persoanele prevăzute la alin. (3) se află în una sau mai multe din următoarele situaţii:
      a) este în concediul prevăzut la art. 2 alin. (1) sau art. 11 alin. (2) ori art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
      b) este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere;
      c) se află în concediu de odihnă/concediu fără plată.
    (3^4) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul persoanelor ale căror raporturi de muncă sunt suspendate pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului sau în cazul soţului/soţiei acestora, în condiţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”

  4. Daca unul dintre parinti lucreaza in afara tarii, cu contract de munca direct cu angajatorul strain, iar celalalt parinte lucreaza in Romania si locuieste impreuna cu copilul, are dreptul la zile libere parintele din Romania?

  5. Daca sunt divorțat , in hotărârea de divort copilul este trecut la mama dar el sta numai la mine , pot beneficia de aceasta lege sau ce ar trebui sa aduc ca dovada pentru a beneficia ?

  6. Sunt divorțat , avem custodie comuna , copilul in hotărârea de divort este la mama, domiciliul copilului este la aceasi adresa (a mea unde si sta tot timpul) mai exact eu ma ocup de el chiar daca legal este la mama, incerc sa scriu aici pentru a ma lămuri si a ma ajuta deoarece nu am gasit un răspuns pe nici un site cu privire la legea 19/2020 , pot beneficia de aceasta lege ? Ce e de facut in acest caz , multumesc !

  7. Întrebare: Legea Nr 19/2020 a intrat în vigoare la 17.03.2020. OUG.30 și HG 217 au intrat în vigoare cu 21.03.2020. De ce cererile pentru acordarea acestor zile libere sunt decontate de către AJOFM începând cu data de 21.03.2020. De când se aplică o lege de la data aplicării normelor când acest lucru nu este specificat clar în lege? În lege nu se specifică că se aplică de la data apariției HG/ normelor, ci că acestea vor fi adoptate în termen de 30 zile de la apariția legii. Dreptul părinților nu este pe perioada stării de urgență cumulat cu închiderea unităților de învățământ?

  8. BUNA ZIUA,
    SUNT IN CONCEDIU CONFORM LEGII 19/2020. INTRE TIMP SOTUL A INTRAT IN CONCEDIU DE ODIHNA PENTRU 2 SAPTAMANI.
    IN ACEASTA PERIOADA MAI ESTE APLICABILA LEGEA PENTRU MINE?
    MULTUMESC ANTICIPAT.

    O ZI FRUMOASA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here