Despre vectorul fiscal

Eugen Staicu
28 aprilie 2011 4 min read
Potrivit Codului de procedură fiscală, organul fiscal competent din subordinea ANAF organizează evidenţa plătitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor, care categoriile de obligaţii fiscale de declarare, potrivit legii, denumite vector fiscal. Categoriile de obligaţii fiscale care se înscriu în vectorul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale şi vor fi comunicate contribuabililor.

Procedura de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA a fost aprobată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr.1786/2010, act normativ care redă, de asemenea, modelul  formularelor pentru:

- notificarea privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA,;

- decizia privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA;

- decizia privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA.

Procedura se aplică de către compartimentul de specialitate din cadrul organului fiscal competent, în următoarele situaţii:

a) persoanele impozabile sunt obligate să se înregistreze în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 153 sau 1531, după caz, din Codul fiscal şi nu solicită înregistrarea;

b) pentru anularea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanelor impozabile care figurează în lista contribuabililor inactivi şi a celor aflaţi în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului;

c) pentru anularea înregistrării pentru achiziţii intracomunitare, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, conform art. 1531 din Codul fiscal, când persoana respectivă se înregistrează în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 din Codul fiscal;

d) pentru anularea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanei care nu era obligată să solicite înregistrarea sau nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal.

Când se constată că o persoană impozabilă îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 153 sau 1531, după caz, din Codul fiscal, şi nu a solicitat înregistrarea, organul fiscal notifică respectiva persoană în vederea înregistrării în scopuri de TVA.

Prin Ordinul preşedintelui ANAF nr.1977/2011, publicat în Monitorul oficial nr.282 din 21 aprilie a.c., actul normativ de bază a fost modificat, astfel că, potrivit noii formulări înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se consideră valabilă începând cu prima zi a lunii următoare celei în care s-a comunicat persoanei impozabile decizia privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, pentru alte situaţii decât data reactivării contribuabilului declarat inactiv prin ordin al preşedintelui ANAF sau data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind reluarea activităţii, după caz.

Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor inactivi se efectuează cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a ordinului preşedintelui ANAF pentru aprobarea listei contribuabililor declaraţi inactivi.

Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor aflaţi în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, se efectuează cu data de întâi a lunii următoare celei în care starea de inactivitate temporară a fost înscrisă în registrul comerţului.

*

Înregistrarea în scopuri de TVA

Potrivit Art. 153 din Codul fiscal, persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi realizează sau intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, denumită înregistrare normală în scopuri de taxă, după cum urmează:

a) înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depăşeşte plafonul de scutire echivalent în lei al sumei de 35.000 euro, cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici sau dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depăşeşte plafonul de scutire, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit acest plafon;

c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

d) dacă efectuează operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora. Conform art. 141 alin. (3) din Codul Fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea, în condiţiile stabilite prin norme, a operaţiunilor următoare:

- arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, cu următoarele excepţii: operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor; închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile; închirierea seifurilor;

- livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile.

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo