Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu examinarea sesizărilor conexe formulate de Curtea de Apel, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: "Modul de interpretare a dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire specială la condițiile în care se poate constata nulitatea absolută a unui act adițional la contractul individual de muncă, precum și la efectele nulității, atunci când încheierea actului adițional reprezintă o măsură de punere în executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu de muncă, hotărâre care este executorie de drept cu caracter provizoriu până la rămânerea definitivă și care, ulterior rămânerii definitive, a fost lămurită în procedura prevăzută de art. 443 din Codul de procedură civilă".

Considerentele instanţei de trimitere

Curtea de Apel București a precizat că instanțele specializate în soluționarea conflictelor de muncă au fost învestite cu litigii similare, generate de litigii anterioare, în aceeași materie, având ca obiect stabilirea prin indexare a salariului de bază pentru o perioadă trecută, iar soluțiile date de completurile de judecată în fond și în apel au fost neunitare, plasând angajatorul și salariații săi în situații diferite cât privește valabilitatea actelor adiționale încheiate în anul 2014, dar pentru o perioadă anterioară ce începe la 7.04.2012, în ciuda faptului că toți se găseau în aceeași situație prin pronunțarea titlului executoriu, invocat drept cauză juridică a modificării contractelor individuale de muncă.

- Prin Sentința civilă nr. 6.562 din 19.06.2013, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 40.757/3/2012, angajatorul a fost obligat să majoreze salariile de bază ale salariaților reclamanți, începând cu data de 7.04.2012, cu indicii prețurilor de consum aferenți anilor 2008-2011 și primului trimestru al anului 2012 și să le plătească diferențele salariale rezultate în urma majorării salariilor de bază, începând cu data de 7.04.2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii. Această hotărâre a rămas irevocabilă la data de 21.02.2014, când Curtea de Apel București a pronunțat Decizia civilă nr. 1.020, prin care a respins apelul declarat de angajator, ca nefondat.

- În atare situație, la data de 21.02.2014, în sarcina angajatorului-pârât subzista atât o obligație de a face, aceea de a majora salariile de bază ale angajaților săi, cât și o obligație de plată a diferențelor salariale rezultate; pentru îndeplinirea primei obligații, angajatorul a procedat, mai întâi, la determinarea indicilor prețurilor de consum în perioada de referință trecută în dispozitivul hotărârii, perioadă care, prin generalitatea și imprecizia termenilor folosiți, a fost considerată ca fiind 1.01.2008-31.03.2012, iar apoi a aplicat procentul de majorare la salariul de bază ce fusese în plată la data de 7.04.2012, rezultând noul salariu de bază al fiecărui salariat ce figura în titlul executoriu.

- Ca modalitate juridică de transpunere a noului salariu de bază în raportul de muncă al salariatului, angajatorul a recurs la procedura de întocmire a unui act adițional la contractul individual de muncă, prin care se modifica salariul de bază, retroactiv, de la data de 7.04.2012, act adițional ce a fost prezentat salariatului, a fost semnat de acesta, iar apoi a fost operată modificarea elementului salariu și în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL).

- Dificultățile practice ale angajatorului și incertitudinea asupra valabilității actului adițional la contractul individual de muncă s-au ivit atunci când instanța de judecată a pronunțat o hotărâre prin care a lămurit întinderea titlului executoriu, în procedura prevăzută de art. 281¹ din Codul de procedură civilă din 1948, restrângând întinderea obligațiilor bănești ale debitorului. Astfel, prin Încheierea din data de 23.08.2016, pronunțată de Tribunalul București, a fost lămurită Sentința civilă nr. 6.562 din 19.06.2013, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 40.757/3/2012, în sensul că angajatorul urmează să majoreze salariile de bază ale salariaților reclamanți cu indicii prețurilor de consum aferenți perioadei 11.06.2008-31.03.2012. Încheierea a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 429 din 17.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care recursul declarat de salariați a fost respins.

- Semnificația concretă a titlului executoriu lămurit este aceea că salariul de bază cuvenit salariaților reclamanți de la data de 7.04.2012 nu trebuia majorat cu 26,74%, ci numai cu 21,42%, situație care a pus sub semnul întrebării valabilitatea actelor adiționale retroactive și a plasat salariații sub incidența răspunderii patrimoniale pentru restituirea unor sume încasate necuvenit.

-  Pentru intimații-pârâți, aplicarea procentelor de majorare a însemnat o modificare a salariului de bază de la 2.611 lei la 3.384 lei și, respectiv - în cazul intimatului din sesizarea conexă, de la 2.131 lei la 2.762 lei, prin actul adițional semnat la 21.10.2014, ce formează obiect al acțiunilor în nulitate, urmată de o corectare a salariului la 3.170 lei și, respectiv, la 2.587 lei, asupra căreia angajatorul a propus încheierea unor noi acte adiționale cu efecte tot din data de 7.04.2012, ofertă refuzată însă de intimații-pârâți.

- Curtea de Apel București consideră că acțiunea în nulitatea actului adițional este admisibilă și întemeiată, neputându-se opune dispozițiile art. 57 din Codul muncii, nici ca limitare a motivelor de nulitate aplicabile în privința acestui act juridic, nici ca limitare a efectelor produse de sancțiunea aplicată.

- Astfel, arată instanța de trimitere, prin dispozițiile art. 57 din Codul muncii, legiuitorul a stabilit sancțiunea generală ce intervine în cazul nerespectării condițiilor legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă, iar aceste condiții nu se limitează numai la cele speciale, aplicabile în materia dreptului muncii (vârsta minimă a salariatului, forma scrisă, certificatul medical la angajare, avize sau autorizații prealabile, condiții de vechime, condiții de studii etc.), ci se referă și la cele generale, aplicabile oricărui act juridic civil bilateral (capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală).

- Specificul sancțiunii nulității în dreptul muncii este dat de efectele produse numai pentru viitor, contrar regulii generale instituite prin art. 1.254 și următoarele din Codul civil. Aceste efecte ale nulității contractului individual de muncă se justifică prin raportul de subordonare în care se găsește salariatul față de angajatorul său și, mai ales, prin specificul prestațiilor lor reciproce, în sensul că munca prestată de salariat este urmată de remunerarea ei de către angajator. Or, în cazul unui contract individual de muncă la încheierea căruia nu au fost respectate toate condițiile legale, supus deci sancțiunii nulității, părțile nu pot fi ținute să își restituie prestațiile primite pentru că munca prestată de salariat nu poate fi înapoiată de cel în beneficiul căruia a fost făcută, ceea ce atrage lipsa temeiului de restituire de către salariat a prețului muncii sale. Cu alte cuvinte, efectul nulității îl protejează pe salariat care, pentru munca prestată chiar în temeiul unui contract nul, va beneficia de remunerarea acesteia, conform art. 57 alin. (5) din Codul muncii, și de vechime în muncă, conform art. 16 alin. (4) din același cod.

- Deși articolul de lege analizat se referă în mod expres la contractul individual de muncă, trebuie considerat că reglementarea se aplică și actului adițional la contract care, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (5) din Codul muncii, republicat, se încheie la orice schimbare a elementelor asupra cărora poartă obligația angajatorului de a-l informa pe salariat în timpul executării contractului.

- Deși orice schimbare a elementelor enumerate în art. 17 alin. (3) din Codul muncii impune încheierea unui act adițional, numai o parte dintre aceste acte adiționale au valoarea juridică a modificării contractului individual de muncă, anume elementele esențiale referitoare la durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă, enumerate la art. 41 din același cod.

- Prin urmare, pe parcursul executării contractului, eventuala modificare a clauzei esențiale a salariului din contractul individual de muncă poate avea loc numai prin acordul părților, exteriorizat prin semnarea actului adițional la contract. Un astfel de act adițional este necesar la orice modificare prin lege a salariilor, ca urmare a stabilirii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prin hotărâre a Guvernului și, cu atât mai necesar, atunci când salariile dintr-o unitate, grup de unități, sector de activitate se negociază colectiv prin contracte colective de muncă prin care partenerii sociali stabilesc grile de salarizare abstracte, cu elemente determinate sau determinabile pe baza cărora să poată fi stabilit salariul de bază al fiecărui salariat căruia îi este aplicabilă negocierea colectivă.

- Într-o astfel de desfășurare a relației individuale de muncă, prevederile art. 57 din Codul muncii își găsesc deplina aplicare pentru ipoteza nulității contractului, neputând fi afectate prestațiile trecute ale părților.

- Codul muncii lasă însă nereglementată situația în care clauza esențială a salariului capătă caracter litigios, salariatul chemându-și angajatorul în judecată pentru stabilirea/restabilirea cuantumului considerat corect al salariului în conformitate cu normele legale sau cu clauzele contractului colectiv de muncă.

- Executarea voluntară a hotărârii judecătorești subzistă în sarcina angajatorului pârât în conflictul de muncă, încă de la data pronunțării ei de către prima instanță, în condițiile în care art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă declară executorii de drept hotărârile primei instanțe care au ca obiect plata salariilor izvorâte din raporturile juridice de muncă, caracterul executoriu fiind provizoriu până la data rămânerii definitive a hotărârii, conform alin. (2) al aceluiași art. 448 din Codul de procedură civilă.

- În speță, intimatul a avut câștig de cauză prin Sentința civilă nr. 6.562 din 19.06.2013, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 40.757/3/2012, angajatorul fiind obligat să îi majoreze salariul de bază, începând cu data de 7.04.2012, cu indicii prețurilor de consum aferenți anilor 2008-2011 și primului trimestru al anului 2012. Deși sentința era executorie de drept din data de 19.06.2013, a fost pusă în executare numai în luna octombrie 2014, după ce a rămas irevocabilă la data de 21.02.2014. Pentru punerea în executare a titlului care nu cuprindea în dispozitiv o mențiune explicită, cuantificată, a salariului cuvenit reclamanților de la data de 7.04.2012, angajatorul a solicitat Institutului Național de Statistică comunicarea indicilor prețurilor de consum pentru mai multe perioade de timp care rezultau din înțelesul hotărârii, iar, în final, a calculat la 3.384 lei și, respectiv, la 2.762 lei cuantumul salariului cuvenit fiecărui intimat, la data de referință, calcul făcut prin utilizarea zilei de 1.01.2008 ca dată de început a perioadei de indexare, a întocmit actul adițional pe care salariatul l-a semnat, iar salariul astfel modificat, prin acordul părților, a fost trecut în registrul general de evidență a salariaților.

- O nouă dispută judiciară a intervenit între părți atunci când angajatorul a obținut o lămurire a titlului executoriu, prin încheierea din data de 23.08.2016, pronunțată de Tribunalul București, fiind lămurită Sentința civilă nr. 6.562 din 19.06.2013, pronunțată în Dosarul nr. 40.757/3/2012, în sensul că salariul de bază trebuia majorat cu indicii prețurilor de consum aferenți perioadei 11.06.2008-31.03.2012.

- Cum încheierea pronunțată în procedura prevăzută de art. 443 din Codul de procedură civilă, referitoare la lămurirea hotărârii, face corp comun cu hotărârea care a avut nevoie de lămurire pentru ca părțile să aducă la îndeplinire, în mod corect și complet, lucrul judecat, iar cei doi salariați au refuzat să semneze un nou act adițional prin care să modifice la 3.170 lei și, respectiv, la 2.587 lei salariul de bază, începând cu data de 7.04.2012, ceea ce în conformitate cu dispozițiile art. 1.213 din Codul civil ar fi echivalat cu adaptarea contractului individual de muncă, în forma la care a ajuns prin modificările intervenite până la data în discuție, revine instanței de judecată sarcina de a aprecia asupra legalității actului adițional la contract.

- Or, la încheierea actelor adiționale din data de 21.10.2014, părțile nu au procedat la o veritabilă negociere liberă a cuantumului salariului cuvenit începând cu data de 7.04.2012, ci și-au manifestat voința juridică de punere în executare a hotărârii judecătorești, prin exprimarea consimțământului asupra cuantumului salariului de bază calculat de angajator. Însă, la încheierea acestui act adițional ambele părți au avut o falsă reprezentare a situației faptice de executat din hotărârea judecătorească, cât privește valoarea prestației pe care o avea de îndeplinit angajatorul pentru plata prețului muncii deja efectuate de salariatul contractant. Această eroare de fapt este esențială, în sensul art. 1.207 alin. (2) pct. 2 teza finală din Codul civil, însă nu poate fi considerată o simplă eroare de calcul, pentru că provine din înțelegerea greșită a întinderii obligației de plată a salariului, cauzată de modul neclar de redactare a dispozitivului hotărârii, neclaritate ce a condus la lămurirea titlului executoriu de către instanța de judecată care l-a pronunțat.

- În concluzie, conchide instanța de apel, eroarea în care s-au găsit părțile cu privire la obligația de executat ar atrage sancțiunea nulității pentru actul adițional astfel încheiat, cu efectele prescrise de art. 1.254 din Codul civil, dacă nu ar fi incidentă limitarea caracterului retroactiv prin art. 57 din Codul muncii. Or, tocmai în vederea lămurii acestei situații speciale a valabilității actului adițional la contract, prin care părțile convin executarea unei hotărâri judecătorești pentru perioada trecută, fără a exista o veritabilă negociere a salariului pentru munca ce urmează a se presta, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să se lămurească aceste efecte juridice ale nulității.

La termenul de judecată din 14.11.2018, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuția părților, în fiecare dintre cele două cauze, oportunitatea sesizării instanței supreme, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, cu dezlegarea problemei de drept din preambulul prezentei decizii.

Întrucât chestiunea nu îndeplineşte condiţia de noutate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca neîntemeiate, sesizările conexe formulate de Curtea de Apel București, cu considerentele din Decizia nr. 61/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 3 februarie 2020.

Ai nevoie de Legea nr. 53/2003? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!