Vedeţi, în cele ce urmează, câteva din obligaţiile părţilor, astfel cum sunt reglementate prin Codul fiscal şi prin O.G. nr. 51/1997, precum şi o soluţie din practica instanţelor.
Dispoziţiile privind contractul de leasing, prevăzute prin Art. 25 din Codul fiscal, arată că în cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operaţional, locatorul are această calitate.
Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, şi de către locator, în cazul leasingului operaţional, cheltuielile fiind deductibile, potrivit art. 24.
În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional locatarul deduce chiria (rata de leasing).
În ce priveşte răspunderea părţilor, art. 14 şi urm. din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în Monitorul Oficial nr. 9/2000, cu modificările şi completările ulterioare prevăd că în cazul în care locatarul/utilizatorul refuză să primească bunul la termenul agreat cu furnizorul şi/sau în contractul de leasing ori dacă se află în stare de reorganizare judiciară şi/sau faliment, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing cu daune-interese.
Locatorul/finanţatorul nu răspunde dacă bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzător locatarului/utilizatorului de către furnizor.
Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Dacă locatorul/finanţatorul nu respectă dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului, aşa cum este prevăzut în prezenta ordonanţă, locatorul/finanţatorul datorează daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs prin încălcarea acestei obligaţii, iar instanţa judecătorească învestită cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Dacă în timpul derulării contractului de leasing locatorul/finanţatorul înstrăinează bunul, respectiv cesionează dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator altei societăţi de leasing, dobânditorul este legat de aceleaşi obligaţii contractuale ca şi locatorul/finanţatorul care a înstrăinat bunul, respectiv transmiţătorul care a cesionat dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator.
Din momentul încheierii contractului de leasing şi până la expirarea acestuia şi reintrarea în posesia bunului, locatorul/finanţatorul este exonerat de orice răspundere faţă de terţi pentru prejudiciile provocate prin folosinţa bunului, fapta sau omisiunea locatarului/utilizatorului.
Ce se întâmplă în cazul în care locatarul (sau utilizatorul) se află în reorganizare judiciară, faliment, dizolvare sau lichidare? O.G. nr. 51/1997 dispune că drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie. Dacă locatarul/utilizatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, dispoziţiile se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare.
Drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic şi creditorilor în situaţia în care locatorul/finanţatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie. Dacă locatorul/finanţatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, aceste dispoziţii se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
O critică de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională a trebuit să soluţioneze o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, 14, 15 şi 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, pe care le-am prezentat mai sus când ne-am referit la obligaţiile părţilor.Critica de neconstituţionalitate a fost ridicată de societatea „C.M.C.” – S.R.L., cu prilejul soluţionării unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate permit finanţatorului să insereze clauze abuzive în contractul de leasing, utilizatorul fiind obligat, astfel, să accepte clauze pe care în alte condiţii nu le-ar fi acceptat.
Se creează, prin urmare, un tratament inegal între cele două părţi ale contractului de leasing, aceasta deoarece textele de lege criticate nu prevăd sancţiuni echivalente ca forţă juridică pentru ambele părţi în ipoteza în care nu îşi respectă obligaţiile asumate. Astfel, pentru realizarea drepturilor sale, utilizatorul trebuie să se adreseze instanţei de judecată, cu plata taxelor de timbru aferente, în timp ce finanţatorul poate trece direct la executarea silită, în baza contractului de leasing.
Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, bazându-se inclusiv pe jurisprudenţa sa constantă asupra aspectelor puse în discuţie. Prin deciziile pronunţate în timp, Curtea a arătat că dispoziţia, potrivit căreia contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii, reprezintă o aplicare a principiului consacrat de art. 372 din Codul de procedură civilă, în sensul că executarea silită se poate face nu numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti învestite cu formulă executorie, ci şi în virtutea unui titlu executoriu prevăzut de lege. Această dispoziţie nu instituie privilegii ori discriminări.
De asemenea, s-a arătat că posibilitatea creditorului contractului de leasing de a se adresa direct executorului judecătoresc în vederea executării silite nu înseamnă o încălcare a dreptului debitorului de a se adresa justiţiei. Potrivit art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, atunci când executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu ce nu a fost emis de o instanţă de judecată se pot invoca, în cadrul contestaţiei la executare, apărări de fond împotriva acelui titlu, fiind astfel asigurate exigenţele unui proces echitabil.
Tot prin decizii pronunţate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 nu fac altceva decât să prevadă consecinţele pe care le atrage nerespectarea obligaţiilor ce decurg din contractul de leasing de către locatar/utilizator.
În aceste condiţii, faptul că locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing, nu are semnificaţia creării unei situaţii privilegiate pentru locator/finanţator, ci a restabilirii unei situaţii legale, acceptate de către părţi la încheierea contractului.
De altfel, aşa cum precizează chiar textul de lege criticat, aceste dispoziţii se aplică „dacă în contract nu se prevede altfel”, părţile având posibilitatea de a opta şi pentru clauze pe care le consideră mai favorabile.
C.C.R. a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 1181/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 783/2010.
