Prin semnalări anterioare la această rubrică, am prezentat referirile din Instrucţiuni privitor la dreptul de contestaţie, competenţa de soluţionare şi decizia de soluţionare a contestaţiilor.

■ În aplicarea art.216 din Codul de procedură fiscală- Soluţii asupra contestaţiei, Instrucţiunile distinge tipurile de contestaţii care pot fi respinse. Fără a fi limitativă, prezentarea din Instrucţiuni arată că o contestaţie poate fi respinsă ca fiind:

- neîntemeiată, în situaţia în care argumentele de fapt şi de drept prezentate în susţinerea contestaţiei nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;

- nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluţionării;

- fără obiect, în situaţia în care sumele şi măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau dacă prin reluarea procedurii administrative, luându-se act de soluţia pronunţată de instanţa penală, se constată că cererea rămâne lipsită de obiect;

- inadmisibilă, în situaţia contestării deciziilor de impunere emise în temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, având în vedere prevederile art. 205 alin. (6) din Codul de procedură fiscală.

Art. 205 (6) la care se face referire prevede că “bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii”, iar Instrucţiunile de aplicare precizează: “În cazul deciziilor emise potrivit art. 89 din Codul de procedură fiscală, bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu şi a deciziilor de impunere emise ulterior în temeiul acesteia”.

Prin decizie se poate lua act de renunţarea la contestaţie, în situaţia în care contestatorul solicită retragerea acesteia.

Prin decizie se poate constata autoritatea de lucru judecat atunci când există identitate de obiect, părţi şi cauză. Este lucru judecat atunci când există a doua contestaţie care are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica atât de organul de soluţionare a contestaţiei de părţi, cât şi de orice persoană direct interesată.

În situaţia în care se pronunţă o soluţie de desfiinţare totală sau parţială a actului atacat, în considerentele deciziei se vor prezenta numai motivele care au condus la desfiinţare.

Decizia de desfiinţare va fi pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar verificarea va viza strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente.

Prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina contestatorului sume mai mari decât cele din actul desfiinţat, acesta putând fi contestat potrivit legii.

■ Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale. În aplicarea art. 217 din Codul de procedură fiscală, Instrucţiunile arată că o contestaţie  poate fi respinsă ca:

- nedepusă la termen, în situaţia în care aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de lege;

- depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, în situaţia în care aceasta este formulată de o persoană fizică sau juridică lipsită de calitate procesuală;

- depusă de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, potrivit legii;

- lipsită de interes, în situaţia în care contestatorul nu demonstrează că a fost lezat în dreptul sau interesul său legitim;

- prematur formulată, în situaţia în care sumele contestate nu sunt individualizate prin titlu de creanţă şi în situaţia în care nu au fost emise decizii privind baza de impunere.

Aceste soluţii nu sunt prevăzute limitativ.

■ Comunicarea deciziei şi calea de atac. Instrucţiunile pentru aplicarea art. 218 din C.pr.fiscală arată că decizia de soluţionare a contestaţiei se comunică prin modalităţile de comunicare a actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 din Codul de procedură fiscală.