De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 706/06.08.2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 319/09.06.2020 și menţionăm faptul că, potrivit art.147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 06.08.2020) decizia CCR  este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 16 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Care este conținutul textului legal menționat de CCR în Decizia nr. 319/09.06.2020  ?

Obiectul excepției de neconstituționalitate l-au constituit dispozițiile art. 16 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410/25.07.2001.

Ulterior sesizării CCR, dispozițiile art. 16 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 au modificate și completate prin Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647/25.07.2018, păstrându-se, în principiu, soluția legislativă criticată.

Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766/15.06.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549/03.08.2011, CCR a exercitat controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate în forma avută la data sesizării, care au următorul cuprins:

(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu:

  • data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea”.

Cum și-a motivat  autorul-în esență- excepţia de neconstituţionalitate?

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor legale au fost invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a susținut, în esență, că în materie contravențională operează prezumția de legalitate a procesului-verbal, care dispare în momentul în care petentul formulează plângere împotriva acestuia.

Totodată, s-a arătat că din pricina acestei prezumții petentul nu are posibilitatea de a face dovada contrară celor reținute în actul constatator, instituindu-se astfel un dezechilibru procesual cu privire la administrarea probelor, fapt ce determină situarea pe o poziție inferioară a petentului față de organul constatator.

Față de acestea, s-a considerat că prevederile criticate sunt contrare art. 21 din Constituție, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil prin prisma egalității armelor, în măsura în care contestatorului îi revine obligația de a demonstra că faptele reținute în procesul-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt contrare realității.

Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa?

Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a observat că, în ceea ce privește raportul cetățenilor cu agenții constatatori ai contravențiilor, atât CCR, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23.10.1995, 02.09.1998, 16.11.2004, 18.07.2006 și 27.09.2011, pronunțate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini Diagnostics – S.R.L. împotriva Italiei, paragraful 58, au reținut că încredințarea către autoritățile administrative a sarcinii de a constata și de a sancționa contravențiile nu este incompatibilă cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și trebuie subliniat că este obligatoriu ca partea sancționată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunța asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție.

Or, o asemenea obligație este respectată prin dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, care cuprinde capitolul IV: Căile de atac. Astfel, potrivit art. 31, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute de lege [art. 32 alin. (2)].

Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură (spre exemplu, Decizia nr. 353/24.04.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391/12.06.2012, Decizia nr. 844/23.06.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649/12.09.2011, sau Decizia nr. 1.096/08.09.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695/15.10.2009).

În virtutea prevederilor art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, contravenientului i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, acesta putând formula o plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ocazie cu care poate solicita anularea acestuia. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede faptul că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Astfel, cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei (Decizia nr. 831/13.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405/23.05.2019, paragraful 19). De asemenea, din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.

Față de această împrejurare, se constată că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 stabilesc reguli de procedură clare, precise și de natură să ofere suficiente garanții cu privire la verificarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții de către instanța de judecată, astfel încât să protejeze dreptul la un proces echitabil al contravenientului ca o componentă a accesului liber la justiție, nefiind astfel încălcate prevederile constituționale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil sau egalitatea de arme.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here