Decizia nr. 31/2020 a CCR referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil – publicată în Monitorul Oficial nr. 472 din 4 iunie 2020.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, raportat la art. 6 alin. (6) din Codul civil, excepție ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă acțiunea de stabilire a paternității din afara căsătoriei ca prescrisă.
Motivare
În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a susținut că textul de lege criticat încalcă art. 6 alin. (6) din Codul civil, potrivit căruia dispozițiile Codului civil se aplică și în cazul stabilirii filiației copiilor născuți anterior intrării în vigoare a Codului civil. Totodată, încalcă atât art. 5 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia dispozițiile Codului civil se aplică și situațiilor juridice născute anterior intrării sale în vigoare în ceea ce privește filiația, și anume copiilor născuți înainte de intrarea sa în vigoare, cât și art. 427 din Codul civil, pe care îl golește de conținut. Se mai indică faptul că art. 47 din Legea nr. 71/2011 încalcă art. 49 din Constituție, având în vedere că stabilirea paternității minorului reprezintă un interes major și o realizare a dreptului său.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
Curtea a contatat că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie numai dispozițiile art. 47 din Legea nr. 71/2011, celelalte norme de nivel legal fiind folosite ca norme de referință. Art. 47 din Legea nr. 71/2011 are următorul cuprins: „Stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare”.
Decizia de respingere a criticii de neconstituţionalitate
CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia invocată, pe următoarele considerente.
– Regimul special de protecție al copiilor, prevăzut de art. 49 alin. (1) din Constituție, nu se referă la dreptul acestora de a-și cunoaște părinții biologici și de a se recunoaște din punct de vedere juridic această realitate biologică, ci la obligațiile pozitive existente în sarcina statului cu privire la crearea unui cadru juridic de protecție a sănătății, integrității fizice și psihice ori a dezvoltării intelectuale, a vieții economice și sociale a copilului în considerarea vârstei sale. În schimb, acțiunile în materia filiației se subsumează art. 26 din Constituție, care garantează atât dreptul minorului, prin mijlocirea mamei sale, cât și al copilului major de a formula astfel de acțiuni. Prin urmare, aceste acțiuni nu sunt puse la îndemâna persoanei în considerarea vârstei sale, ci în considerarea dreptului său de a cunoaște adevărul biologic și al convertirii acestei stări într-una de drept. În consecință, dat fiind că sfera de protecție a textului de referință invocat nu vizează filiația, înseamnă că art. 47 din Legea nr. 71/2011 nu poate fi contrar acestuia, astfel încât excepția de neconstituționalitate apare ca fiind neîntemeiată.
– Textul criticat recunoaște în beneficiul copiilor toate acțiunile existente în materie de filiație și nu face decât să indice dispozițiile de drept substanțial aplicabile în materie de filiație, respectându-se dreptul persoanei de a-și cunoaște părinții biologici și de a converti această stare de fapt într-una de drept. Chiar și în lipsa normei criticate, aplicarea dispozițiilor de drept substanțial în materie de filiație s-ar fi realizat în funcție de data nașterii copilului.
– În materia analizată există un cadru normativ coerent și apt de natură să ducă la determinarea realității biologice în privința filiației copiilor, însă subiectele de drept trebuie să folosească acțiunile privitoare la filiație potrivit scopului și naturii lor, cu respectarea principiului aplicării legii civile în timp. Revine instanței judecătorești competența de a aplica și interpreta în mod corect legea civilă atât prin prisma aplicării sale în timp, cât și a conținutului său normativ.
– Autoarea excepției de neconstituționalitate nu este nemulțumită de norma criticată, ci de faptul că art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei, în condițiile unui copil născut în anul 2000, prevede că acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei poate fi pornită de către mamă într-un termen de prescripție de 1 an de la nașterea copilului. Or, Curtea, prin Decizia nr. 697/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 138 din 23 februarie 2017, a statuat că prevederile art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei, sunt constituționale în măsura în care nu privesc acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei introdusă de copil, ceea ce înseamnă că în numele copilului, pe perioada minorității sale în termenul prevăzut de lege, mama poate exercita acțiunea antereferită, iar copilul poate exercita această acțiune direct după ce devine major. Prin urmare, în momentul de față, după pronunțarea Deciziei nr. 697 din 29 noiembrie 2016, în cauză, se pun doar probleme de interpretare și aplicare a cadrului normativ existent în privința copilului născut sub imperiul Legii nr. 4/1953 – Codul familiei.
– Invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (6) și ale art. 427 din Codul civil, precum și ale art. 5 din Legea nr. 71/2011 nu poate fi admisă, textele de natură legală neputându-se constitui în norme de referință în cadrul controlului de constituționalitate. Astfel de critici nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci reprezintă aspecte care țin de interpretarea și aplicarea coroborată a diferitelor texte legale. Or, o asemenea competență aparține instanțelor judecătorești, și nu Curții Constituționale.
