Despre o aplicare a procedurilor antidumping

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, reglementările naţionale au fost înlocuite cu cele comunitare, care asigură monitorizarea unitară în materie şi pe pe care le vom folosi pentru exemplificarea practică rezultată dintr-o recentă hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Actul normativ comunitar de bază, în vigoare, îl constituie Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene (Jurnalul Oficial L 343, p. 51, cu o rectificare în Jurnalul Oficial 2010, L 7, p. 22). Acest act a înlocuit dispoziţiile anterioare din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului.

Hotărârea la care ne referim a fost dată de CJUE într-un dosar de recurs la un caz de dumping cu produse din afara UE.

Cum se stabileşte existenţa dumpingului

Valoarea normală se stabileşte de obicei pe baza preţurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operaţiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenţi din ţara exportatoare.

Preţul de export este preţul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit pentru produsul vândut la export din ţara exportatoare către Comunitate.

Comparaţia preţurilor. Se efectuează o comparaţie echitabilă între preţul de export şi valoarea normală. Această comparaţie se face în aceeaşi etapă a procesului comercial pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil şi ţinând seama în mod corespunzător de alte diferenţe care afectează comparabilitatea preţurilor. În cazul în care valoarea normală şi preţul de export stabilite nu pot fi comparate astfel, se ţine seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferenţele constatate la factorii care se pretinde şi se demonstrează că afectează preţurile şi, prin urmare, comparabilitatea acestora. Se evită repetarea ajustărilor, mai ales în cazul în care este vorba de diferenţe privind reducerile de preţuri, rabaturile, cantităţile sau etapele comercializării. În cazul în care sunt întrunite condiţiile specificate, factorii care pot determina efectuarea de ajustări sunt următorii:

Se poate opera o ajustare şi pe baza diferenţelor aferente altor factori care nu sunt prevăzuţi la literele (a)-(j), în cazul în care se demonstrează că aceste diferenţe afectează comparabilitatea preţurilor, astfel cum se cere în prezentul alineat, şi în special că în mod sistematic cumpărătorii plătesc preţuri diferite pe piaţa internă din cauza lor.

Durata, reexaminările şi restituirile. Necesitatea menţinerii măsurilor poate fi, de asemenea, reexaminată, în cazul în care acest lucru se justifică, la cererea Comisiei sau a unui stat membru sau, sub rezerva trecerii unei perioade rezonabile de cel puţin un an de la instituirea măsurii definitive, la cererea unui exportator, a unui importator sau a producătorilor din Comunitate, cerere care conţine suficiente elemente de probă care stabilesc necesitatea unei reexaminări intermediare.

În toate anchetele de reexaminare sau de rambursare efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia aplică, în măsura în care circumstanţele nu s-au schimbat, aceeaşi metodă ca şi în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei.

Un recurs fondat pe chestiunea “comparaţiei”

În fapt, în cauza în discuţie, în 2005, Comisia Comunităţilor Europene a instituit un drept antidumping provizoriu la importurile de anumite produse originare din afara Comunităţii, instituind o taxă antidumping provizorie de 66,1 % aplicabilă importurilor la bunurile produse de firma D. Ulterior, dar tot în 2005, a fost instituită o taxă antidumping definitivă de 27,7 %.

La cererea producătorului D., Regulamentul de aplicare a taxei de dumping a făcut obiectul unei reexaminări intermediare parţiale. La finalul acestei reexaminări, Consiliul a adoptat [regulamentul în litigiu], prin care taxa antidumping aplicabilă a fost redusă la 14,4 %.

Prin recursul formulat, firma exportatoare D. a solicitat anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 2011, denumită în continuare „hotărârea atacată”, prin care i s‑a respins acţiunea având ca obiect instituirea taxei antidumping definitive, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”, în măsura în care taxa antidumping stabilită în privinţa recurentei este superioară celei care ar fi fost aplicabilă dacă ar fi fost stabilită în temeiul metodei de calcul aplicate cu ocazia anchetei iniţiale pentru a ţine seama de nerambursarea taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „TVA”) aplicată de ţara de origine, extracomunitară, la export.

În considerentele regulamentului [în litigiu], firma D. a atacat susţinerile legate de „Comparaţie”, arătând că:

• pentru fiecare tip de produs în cauză, valoarea normală medie şi preţul mediu de export au fost comparate la nivelul franco fabrică, în aceeaşi etapă de comercializare şi la acelaşi nivel de impozitare indirectă.

• metoda utilizată în cadrul prezentei reexaminări ar creşte artificial marja de dumping, argument care nu a fost acceptat de tribunalul Uniunii Europene, care a rătat că metoda utilizată este neutră, ea având același efect chiar dacă, de exemplu, în cazul anumitor produse sau tranzacţii, vânzările societăţii către Comunitate se efectuează la un preț de export care nu are drept rezultat dumpingul. Cu alte cuvinte, chiar dacă se presupune că includerea TVA‑ului în ambele cazuri ar duce la creşterea diferenţei dintre cele două elemente, aceasta s‑ar întâmpla şi în cazul acelor modele pentru care nu s‑a constatat dumping.

Prin recursul formulat, firma D. a solicitat Curţii de Justiţie a UE, în principal: anularea hotărârii atacate şi soluţionarea litigiului de către Curte; admiterea concluziilor prezentate în primă instanţă şi, în consecinţă, anularea taxei antidumping care i‑a fost impusă, în măsura în care taxa respectivă o depăşeşte pe cea care ar fi aplicabilă dacă aceasta ar fi fost stabilită pe baza metodei aplicate în cursul anchetei iniţiale pentru a ţine cont de nerambursarea TVA‑ului practicat de ţara sa, la export.

Prin intermediul primului motiv, recurenta D. susţine că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept prin faptul că a refuzat să clarifice aspectul privind metoda de comparaţie între preţul de export şi valoarea normală care fusese aplicată în ancheta iniţială şi întrucât, în consecinţă, acesta nu a putut concluziona în mod legal că în procedura de reexaminare nu avusese loc o „schimbare de metodă” în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, firma D. a susţinut că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept prin faptul că a considerat că instituţiile ar avea obligaţia de a nu mai aplica metoda de comparaţie între preţul de export şi valoarea normală, aplicată în cursul anchetei iniţiale, dacă aceasta determina o ajustare nepermisă de articolul 2 alineatul (10) litera (b) din regulamentul de bază. În opinia recurentei, Tribunalul a confundat noţiunile „ajustare” şi „metodă de comparaţie”.

Curtea a respins ca nefondate primele două motive de recurs.

Firma D. a mai contestat concluzia Tribunalului potrivit căreia Consiliul a demonstrat că între cele două anchete circumstanţele se modificaseră şi că această modificare era de natură să justifice renunţarea la aplicarea ajustării care fusese utilizată în cursul anchetei iniţiale. În opinia recurentei D., această concluzie este vădit eronată întrucât modificarea circumstanţelor invocată de Consiliu nu ar permite în niciun caz să se concluzioneze că ar fi făcut inaplicabilă metoda de comparaţie utilizată în cursul anchetei iniţiale.

În legătură cu această susţinere, Curtea a concluzionat că, întrucât circumstanţele care justificau o ajustare s‑au modificat, Tribunalul a constatat în mod întemeiat, cu titlu principal, că nu era vorba despre o schimbare de metodă, ci mai degrabă condiţiile unei astfel de ajustări nu erau îndeplinite, şi, cu titlu suplimentar, că, presupunând chiar că ar fi fost vorba despre o schimbare de metodă, aceasta ar fi fost justificată de o modificare a circumstanţelor.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) a hotărât respingerea recursului. 

Detalii interesante pentru practicieni, cu susţinerile părţilor şi argumentele Curţii, pot fi consultate în Hotărârea CJUE dată în Cauza C-15/12 P, din 19 septembrie 2013, accesibilă pe site-ul CURIA.