Prin cererea de chemare în judecată  reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâta B să se stabilească locuința minorului la tată, exercitarea autorității părintești față de minor să se realizeze exclusiv de către tată, să fie obligată pârâta la plata pensiei de întreținere. În motivarea în fapt a cererii a arătat în esență că părțile au avut o relație de concubinaj, în urma căreia s-a născut minorul GA I. Minorul se află în grija tatălui de la naștere, mama având un comportament iresponsabil și lipsit de interes față de minor, ceea ce impune ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către tată. În drept s-au invocat dispozițiile art. 400 și art. 529 , art. 525 din Codul civil. În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu martori. Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză? Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului, cu excepția exercitării autorității părintești exclusiv de către acesta și solicită stabilirea unui program de vizitare. Menționează că nu și-a abandonat copilul, ci a fost alungată de către reclamant, fără a i se permite să-și vadă copilul. În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu martori. La termenul din data de 02.02.2021 instanța admis excepția conexării dosarului nr. Xxx la prezentul dosar. Prin cererea formulată la data de 15.12.2020 pârâta reclamanta a solicitat stabilirea unui program de vizită de vineri ora 9:00 până duminică ora 11:00. La data de 05.01.2021, reclamantul pârât a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu programul de vizitare solicitat de către pârâta reclamantă, ci doar cu un program de vizitare în prezenta sa. Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat? Cum a argumentat hotărârea respectivă? Prin sentința civilă nr.51/02.02.2021 pronunțată de Judecătoria Tg. Neamț  s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul- pârât A în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. A anulat cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă B în contradictoriu cu reclamantul- pârât A, ca netimbrată. A dispus exercitarea de către ambii părinți a autorității părintești cu privire la minorul GA I, născut la data de 10.09.2019. A stabilit locuința minorului la tată. A obligat pârâta reclamantă la unei contribuții de întreținere de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 25% din venitul net realizat, dar nu mai puțin de venitul minim pe economie în România la data plății, începând cu data introducerii cererii -15.09.2020 și până la majoratul minorului sau până la schimbarea condițiilor de acordare, plătibilă pe data de 15 ale lunii pentru luna în curs, reclamantul urmând a-și executa în bani obligația de întreținere a minorului. A stabilit exercitarea legăturilor personale dintre pârâta reclamantă și minorul GAI, născută la data de 10.09.2019, conform următorului program : De la pronunțării prezentei hotărâri o perioadă de 6 luni, prin preluarea minorului la locuința pârâtei-reclamantei și înapoierea acesteia la locuința reclamantului-pârât: -în prima și cea de a treia săptămână, în ziua de sâmbătă începând cu ora 11:00 și până la oara 18:00 și duminică începând cu ora 11:00 și până la oara 18:00. După cele 6 luni cu preluarea minorului la locuința pârâtei-reclamantei și înapoierea acesteia la locuința reclamantului-pârât: - în prima și și cea de a treia săptămână din fiecare lună, de vineri, ora 11.00, până duminică, ora 11.00, cu preluarea copilului de către mamă de la locuința tatălui și cu obligația readucerii minorului la domiciliul tatălui; A stabilit în sarcina ambelor părți obligația de comunicare în scris în interesul minorului astfel : cu o zi înainte de program, pana la orele 12.00, mama va comunica tatălui prin sms daca va putea petrece timp cu minorul; tatăl va comunica în aceleași condiții dacă sunt motive obiective care împiedică desfășurarea vizitei. Timpul de vizită neefectuat se va reprograma, la inițiativa mamei, comunicată în scris tatălui, ținând cont și de programul zilnic de activitățile minorei. A respins cerere reclamantului-pârât de obligare a pârâtei reclamante la plata cheltuielilor de judecată. A luat act că pârâta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanța a avut în vedere următoarele considerente: Minorul minorul GAI, născut la data de 10.09.2019, potrivit certificatului de naștere ___ nr. ______ eliberat la data de 16.09.2019 de Consiliul local al orașului Tg. Neamț a rezultat din relația părților. Reține instanța și subliniază în mod deosebit că părinții au obligația de a coopera și colabora în luarea deciziilor importante privind domiciliul, creșterea, educarea, îngrijirea și pregătirea copilului, având în prim plan interesul superior al acestuia și nu propriile orgolii și interese. Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr.272/2004 ,,principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”. Acesta este singurul criteriu după care si instanța de față se va călăuzi pentru a decide cu privire la cererile părintilor minorilor, dar, trebuie subliniat, este singurul criteriu după care și părinții înșiși ar fi trebuit să se călăuzească si nu pare să fi reușit să urmărească sau să facă să triumfe acest principiu. Potrivit dispozițiilor art. 505 alin. 1 din Codul civil, în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț. Potrivit art. 396 din Codul Civil instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților. Ținând seama de situația de fapt, de opțiunile părților și de probele administrate în cauză în legătură cu exercitarea autorității părintești față de minorul GAI, născut la data de 10.09.2019, instanța consideră că sunt aplicabile prevederile art. 397 din Codul civil, potrivit cărora, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți. Astfel, din referatul de anchetă psihosocială, a rezultat că minorul locuiește cu reclamant, având vârsta de 1 an și 4 luni, iar pârâta a păstrat ocazional legătura cu minorul. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 483 din Codul civil, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, iar părintele are obligația de a exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și să îl asocieze pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Tot în același sens și spre aceeași finalitate instituie și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform cărora răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia, pentru ca dispozițiile art. 36 alin. 2 al aceluiași act normativ să prevadă că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. În baza art. 506 din Codul civil, cu încuviințarea instanței de tutelă părinții se pot înțelege cu privire la exercitarea autorității părintești, dacă este respectat interesul superior al minorului. La interogatoriu pârâta a arătat că este de acord ca exercitarea autorității părintești față de minor să se realizeze exclusiv de către tată. Prin cerere formulată reclamantul a solicitat ca autoritatea părintească să se realizeze exclusiv de către acesta motivând că mama are un comportament iresponsabil, are o altă relație, imatură, agresivă și duce o viață libertină. Din declarația martorului audiat la termenul din data de 02.02.2021 nu se conturează ideea susținută de către reclamant despre mama minorului. Martorul a relatat că pârâta nu ar fi capabilă de aibă grijă de minor pentru că nu are surse de venit, pentru că în prezenta mamei copilul dorește să stea mai mult la tată și bunici, dar vine aproape săptămânal să-și vadă copilul și i-a solicitat și lui sfaturi cu privire la minor. Instanța apreciază că părinții nu pot renunța la drepturile și obligațiile acestora față de minori, în cauză reclamantul nu a dovedit că comportamentul pârâtei nu este în interesul superior al minorului, din potrivă din declarația martorului reiese că mama dorește să implică în creșterea minorului, încercând să creeze și să mențină relații de atașament cu copilul său. Faptul că există posibilitatea, ca în viitor pârâta să încheie un contract de muncă în străinătate nu este suficient ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamant. Faptul că minor nu este atât de atașat de mama, este și explicabil în condițiile în care de 4 luni acesta a stat cu tatăl, mama având posibilitatea să-l vadă doar în prezenta tatălui. Copilul este la o vârsta foarte fragedă, își cunoaște mama, având în vedere că până la vârsta de 1 an a locuit și cu aceasta, instanța apreciind că această relație poate fi consolidată și dezvoltată. Astfel, instanța are în vedere faptul că nu există motive întemeiate, potrivit probatoriului administrat în cauză, ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către unul dintre părinți, și aspectul că este în interesul minorului ca ambii părinți să fie prezenți în viața acestuia și să coopereze la creșterea minorei, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea sa fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia. Dispozițiile art. 496 alin. (1) Codul civil stabilește regula potrivit căreia minorul locuiește la părinții săi. Cu toate acestea, potrivit art. 496 alin. (2) și art. 21 alin. (1) din Legea 272/2004, în măsura în care părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili prin acord locuința copilului, instanța intervenind doar în cazul neînțelegerii dintre părți ori atunci când interesul superior al minorului o impune, în condițiile art. 263 C.civ., luând în considerare concluziile de anchetă psihosocială precum și cele învederate de părinți și copilul care a împlinit 10 ani. Prin prevederile art. 21 din Legea 272/2004 au fost stabilite criteriile ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea locuinței copilului, astfel încât să fie respectat interesul superior al minorului. În consecință pentru a stabili locuința minorului, instanța trebuie să aibă în vedere pe lângă criteriile prevăzute de art. 2 alin. (6) din Legea 272/2004, și aspecte precum: (a)disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; (b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; (c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; (d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; (e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului. Instanța urmează a analiza și criteriile relevante prevăzute în art. 2 alin. (6) din Legea 272/2004, respectiv: (a)nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenența la o familie; (b)opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; (c)capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; (e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament. În ceea ce privește locuința minorului, din referatul de anchetă psihosocială reiese că minorul locuiesc în prezent cu reclamant într-un imobil, proprietatea bunicilor paterni, compus din 2 camere , bucătărie, hol, există condiții bune de locuit. Veniturile provin din alocația de stat a minorei, veniturile tatălui. De creșterea minorului se ocupă, în deosebi reclamantul, având în vedere vârsta minorului. În consecință, pentru aceste motive, ținând seama de interesul superior al minorilor, dar și de acordul părților și pentru a se asigura stabilitatea în îngrijirea minorului, pentru ca acesta să fie crescut în siguranță și pentru a i se asigura o dezvoltare fizică și morală corespunzătoare, este necesar ca locuința acestuia să fie stabilită la tată, cunoscut ca o persoană de bază în comunitatea locală. Având în vedere că minorul va locui cu tata, pârâtul urmează să plătească o contribuție de întreținere în favoarea minorului, lunar, în cuantum de 25% din venitul net realizat, dar nu mai puțin de venitul minim pe economie în România la data plății, de la data introducerii cererii – 15.09.2020 și până la majoratul acestuia sau până la modificarea condițiilor de acordare. Instanța va stabili plata pensiei de la data introducerii cererii având în vedere declarația reclamantei că nu a contribuit la creșterea minorului. În considerarea prevederilor art. 533 alin. 1 din Codul civil, potrivit cărora pensia de întreținere se plătește în rate periodice, la termenele convenite de părți sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească, instanța va stabili ca termen de plată a contribuției de întreținere la data de 20 a fiecărei luni pentru luna în curs. Având în vedere că minorul va locui împreună cu tata, care se va ocupa direct de creșterea și îngrijirea sa, urmează ca reclamanta să exercite obligația de întreținere față de copii său în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, conform art. 530 alin. 1 din Codul civil. În drept, potrivit dispozițiile art. 401 NCC, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta; în caz de neînțelegere, instanța de tutelă urmând a decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept. De asemenea, potrivit art. 496 alin. 3 NCC, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Din raportul de anchetă socială realizat la domiciliul pârâtei reclamantei reiese că locuiește într-un imobil împreună cu mama și sora sa, compus din 3 camere, bucătărie și baie, dotate și întreținute, încălzirea fiind asigurată de combustibil solid. După ce s-a despărțit de reclamant a păstrat ocazional legătura cu minorul, s-a interesat de minor prin intermediul bunicului patern. Susținerile reclamantul că pârâta are un comportament iresponsabil față de minor, că până în prezent nu a manifestat interes față de acesta, că nu ar fi în interesul minorului ca programul de vizitare să se realizeze prin preluarea minorilor la domiciliul pârâtei pentru că nu sunt condiții adecvate nu au fost dovedite. Chiar dacă la acest moment nu se poate vorbi de o relație mamă copil foarte consolidată, nu înseamnă că această relație nu există și că nu se poate dezvolta, având în vedere vârsta fragedă a minorului. De asemenea, se constată în cauză că, potrivit anchetei psihosociale realizate la locuința reclamantei, acesta beneficiază de condiții corespunzătoare pentru primirea și găzduirea copiilor, pentru perioadele de timp în care se va stabili dreptul său de a avea legături personale cu minorul. Instanța apreciază că programul de vizită solicitat de pârâtă, momentan nu este în interesul superior al minorului. La o vârstă atât de fragedă copilul este atașat de persoană cu care locuiește cel mai mult, în speță tatăl și bunicii paterni, deși mama îi este cunoscută, este posibil ca minorul să nu se simtă în siguranță și să își dorească mai mult la tată decât la mamă. Acest lucru din cauză că în ultimele 4 luni minorul a fost în permanență în prezenta tatălui și a bunicilor paterni, iar mama a fost prezentă ocazional, pentru scurte perioade de timp și fiind prezent și tatăl sau bunicii paterni. Pentru ca minorul să o perceapă pe mamă ca o persoană apropiată, să-i acorde încredere și să se apropie de acesta se impune, ca într-o primă etapă ca întâlnirea dintre minor și mamă să se realizeze fără prezenta tatălui sau a bunicilor paterni, apoi să i se permită mamei să se implice în activitățile cel privesc pe minor, precum să-l hrănească, să-l îmbrace, să se joace, să-l adoarmă,. Aceste activități se pot realiza la domiciliul pârâtei reclamante, într-un interval mai mare de timp, dar fără ca minorul să rămână peste noapte, astfel încât minorul să se obișnuiască și la domiciliul mamei. În temeiul acestor considerente de fapt și de drept, pentru ca relația mamă-copii să nu fie afectată, instanța va stabili următorul program de vizitare : -în prima și cea de a treia săptămână, în ziua de sâmbătă începând cu ora 11:00 și până la oara 18:00 și duminică începând cu ora 11:00 și până la oara 18:00. După cele 6 luni cu preluarea minorului la locuința pârâtei-reclamantei și înapoierea acesteia la locuința reclamantului-pârât: - în prima și și cea de a treia săptămână din fiecare lună, de vineri, ora 11.00, până duminică, ora 11.00, cu preluarea copilului de către mamă de la locuința tatălui și cu obligația readucerii minorului la domiciliul tatălui; Stabilește în sarcina ambelor părți obligația de comunicare în scris în interesul minorului astfel : cu o zi înainte de program, pana la orele 12.00, mama va comunica tatălui prin sms daca va putea petrece timp cu minorul; tatăl va comunica în aceleași condiții dacă sunt motive obiective care împiedică desfășurarea vizitei. Timpul de vizită neefectuat se va reprograma, la inițiativa mamei, comunicată în scris tatălui, ținând cont și de programul zilnic de activitățile minorului. Instanța consideră că programul de vizită a minorului, astfel încuviințat (modificat în parte față de cel solicitat de pârâtă), este de natură a satisface atât nevoia mamei de a fi în prezența copilului, cât mai ales buna desfășurare a programului minorului, specific copiilor de vârsta acestora. Sub acest aspect, instanța subliniază faptul ca eventualele activități planificate ale copilului nu trebuie sa împiedice programul de vizitare stabilit, întrucât oricare dintre cei doi părinți este deopotrivă dator să-și sprijine copilul în a participa la astfel de activități, părinții fiind cei dintâi chemați să facă tot ce le stă în putință pentru o cât mai buna dezvoltare fizică și psihică a minorilor, tocmai în exercițiul autorității părintești, pe care, în cauză, o exercită împreună. Astfel, când este în discuție interesul copilului, părinții sunt datori împreună să găsească întotdeauna o cale de dialog spre luarea deciziilor corespunzătoare, în concordanță cu vârsta și nevoile minorilor. În acest sens, instanța consideră că programul ce se va stabili prin hotărârea pronunțată în această cauză, va putea suporta excepții, atunci când situația de fapt concretă o va impune, cum ar fi de pilda o stare de boală, necesitatea ca, la vremea vizitei, copilul să fie în alt loc, etc. În orice situație de acest fel, în genere cu caracter de imprevizibilitate, părinții vor trebui să comunice între ei și să hotărască numai ceea ce este mai bine pentru copiilor lor. Vor putea, spre exemplu, sa organizeze întâlniri (în cadrul programului de vizitare sau în afara acestuia) la care sa participe toți, chiar dacă părinții nu mai conviețuiesc, pentru a le insufla minorilor convingerea că relația dintre cei doi adulți – cei mai importanți din viața copiilor lor – este una normală, fără tensiuni, astfel încât sa nu aibă complexe mai târziu, în raport de alți copii din anturajul propriu. Orice atitudine abuzivă a vreunuia dintre părinți, (ex: încercare de influențare a minorului în sens negativ asupra celuilalt părinte; opoziție la păstrarea legăturilor personale cu celălalt părinte), va putea fi, în viitor, sancționată de instanța de tutelă, la cererea părintelui îndreptățit, dacă o asemenea stare de fapt se va dovedi. Tot astfel, dacă se va dovedi în fața instanței de tutelă că părțile manifestă un comportament nepotrivit, inclusiv în spiritul încercării de influențare a minorilor în sens negativ, se va putea reveni asupra măsurilor dispuse prin această hotărâre. De altfel, atitudinea ulterioară a părinților va putea fi avută în vedere de instanța de tutelă, iar în caz de nevoie se va putea da eficiență „principiului părintelui cooperant” („principiul californian”), care se referă la capacitatea fiecăruia dintre părinți de a respecta și drepturile părintești ale celuilalt părinte și de a crea în ochii copilului imaginea unei coparentalități normale. În mod efectiv, același principiu se regăsește și în prevederile art. 483 Cod civil care instituie conținutul autorității părintești în sensul următor: „(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. (2) Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. (3) Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori”. Va anula cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă ca urmare a admiterii excepției netimbrării. În aplicarea dispozițiilor art. 451-453 din Codul de procedură civilă, instanța va lua act că pârâta reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată și va respinge cererea reclamantului pârât la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că cererea sa a fost admisă în parte, iar prin întâmpinare și la primul termen a fost de acord cu solicitările reclamantului ce au fost admise.             Extras din Sentința civilă nr.51/02.02.2021 pronunțată de Judecătoria Tg. Neamț, Lege 5 Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.