Vă propunem, mai întâi, o prezentare a reglementărilor de principiu, pentru a inţelege problema pusă în discuţie şi soluţia practică dată pentru orientarea instanţelor de judecată.
Codul de procedură civilă, în capitolul VI referitor la predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face stabileşte că, în cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiunii unui bun, în predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie, executorul sau, după caz, creditorul, în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută, va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicării unei amenzi civile.
Art. 5802 vine, mai departe să precizeze că, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.
Potrivit art.5803, dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanţa care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părţilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmă caz.
Amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestaţie la executare.
Revenind la dezbaterea ICCJ, Secţiile Unite au avut a examina recursul recursul în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5803 din Codul de procedură civilă, raportate la art. 3731 , art. 387, art. 572 şi art. 5802 din acelaşi cod, referitor la obligativitatea parcurgerii procedurii execuţionale prin încuviinţarea executării silite şi emiterea somaţiei către debitor, prealabil sesizării instanţei de judecată pentru aplicarea amenzii civile în cazul neexecutării obligaţiilor de a face cu caracter strict personal.
În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5803 din Codul de procedură civilă, raportate la art. 3731 , art. 387, art. 572 şi art. 5802 din acelaşi cod, referitor la chstiunea de mai sus.
● Astfel, unele instanţe au considerat că dispoziţiile art. 5803 din Codul de procedură civilă pot fi aplicate fără a fi necesară deschiderea procedurii execuţionale prin încuviinţarea executării silite şi comunicarea somaţiei către debitorul obligaţiei cu caracter strict personal, întrucât pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori a altei lucrări sau luarea unei alte măsuri admise de lege.
S-a reţinut, în esenţă, că obligaţiile de a face intuitu personae nu pot fi duse la îndeplinire prin executare silită, deoarece constrângerea nu se poate exercita direct asupra persoanei debitorului, astfel încât, în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul trebuie să se mulţumească cu echivalentul bănesc al prestaţiei la care debitorul a fost obligat prin titlul executoriu.
● Alte instanţe au considerat însă că amenda civilă poate fi aplicată debitorului unei obligaţii de a face intuitu personae doar în cadrul unei proceduri execuţionale ce debutează prin încuviinţarea executării silite, urmată de somaţie, soluţie apreciată ca fiind cea corectă ca interpretare. Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Prin art. 1073 din Codul civil este consacrat principiul executării în natură a obligaţiilor, potrivit căruia creditorul este îndreptăţit să pretindă şi să obţină de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care acesta din urmă este obligat. Acelaşi text stabileşte că, în caz contrar, creditorul are drept de dezdăunare. Dacă debitorul nu îşi execută voluntar obligaţia, creditorul va putea recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziţie, căutând să obţină satisfacerea creanţei sale pe calea executării silite.
Există însă obligaţii, a menţionat ICCJ, a căror executare în natură nu poate fi realizată pe cale silită, deoarece, fiind intuitu personae, executarea lor implică în mod necesar participarea strict personală a debitorului.
Întrucât nimeni nu poate fi silit să execute un fapt strict personal, deoarece ar însemna să fie afectată libertatea individuală, legiuitorul a considerat că este cazul să instituţionalizeze un mijloc indirect de constrângere, creat de practica judecătorească, anume daunele cominatorii, pentru a-l determina pe debitorul unei obligaţii intuitu personae să o execute în natură.
Să precizăm că daunele cominatorii reprezintă sume de bani pe care debitorul este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească creditorului, pentru fiecare zi de întârziere sau raportat la alte unităti de timp, până când îşi execută obligaţia sa în natură, asa cum a fost stabilită de la început.
Ca urmare, în Codul de procedură civilă a fost introdus art. 5803 prin al cărui prim alineat se stabileşte că, în cazul în care debitorul unei astfel de obligaţii nu şi-o îndeplineşte, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, în urma sesizării de către creditor a instanţei, prin obligarea la plată, în favoarea statului, a unei amenzi civile, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
Aplicarea amenzilor cominatorii nu semnifică o executare silită propriu-zisă, ci constituie un mijloc de constrângere indirectă a debitorului, prin intermediul patrimoniului său, pentru a executa în natură obligaţia cu caracter strict personal pe care şi-a asumat-o, constrângere ce se exercită însă în cadrul unei proceduri execuţionale.
ICCJ arată că în Codul de procedură civilă s-a prevăzut ca această procedură execuţională să se desfăşoare cu respectarea prevederilor conţinute de normele cu caracter general, aplicabile tuturor modalităţilor şi formelor de executare silită, prevederi cum sunt cea referitoare la încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, precum şi cea referitoare la comunicarea somaţiei către debitor, pentru a putea fi începută executarea.
Prin demonstraţia şi argumentele suplimentare care se regăsesc în conţinutul examinării, ICCJ a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că debitorului unei obligaţii cu caracter strict personal îi poate fi aplicată amenda civilă prevăzută în art. 5803 din Codul de procedură civilă numai dacă executarea silită a fost încuviinţată, iar debitorul a fost somat pentru a-şi îndeplini obligaţia.
Soluţia Secţiilor Unite a ICCJ a făcut obiectul Deciziei nr. 3/2011, cu caracter obligatoriu, publicată în Monitorul oficial nr. 372 din 27 mai a.c.