În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 765/05.09.2018 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 14/2018 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
De ce a decis procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ să formuleze recursul în interesul legii?
Recursul respectiv în interesul legii s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.
Într-o primă orientare a practicii, instanțele au considerat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este unul de decădere, neinvocarea neregularităților rechizitoriului ori a nelegalităților urmăririi penale în termenul stabilit pentru fiecare subiect procesual principal atrăgând decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca.
Cea de a doua orientare a practicii, majoritară, instanțele au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare.
Ce a decis ÎCCJ în cazul sesizării mai sus menţionate ?
Prin Decizia nr. 14/2018 ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în materie penală a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și, în consecință, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură:
Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.
Ce efecte produce Decizia ÎCCJ nr. 14/04.06.2018?
Așa cum am arătat anterior, Decizia ÎCCJ nr. 14/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 765/05.09.2018 și menţionăm faptul că, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, adică de la data de 05.09.2018 a devenit obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Cum a motivat - în esență -instanța supremă decizia mai sus amintită?
ÎCCJ a constatat că, în ceea ce privește recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, s-au pus în discuție două probleme de drept cu privire la care instanța supremă a trebuit să se pronunțe în soluționarea chestiunii de drept dezlegate în mod diferit de către instanțele judecătorești, după cum urmează:
1. Neformularea în scris a cererilor și excepțiilor în faza camerei preliminare
(...) În legătură cu chestiunea formulării cererilor și excepțiilor în faza camerei preliminare și a momentului până la care asemenea cereri pot fi invocate, ÎCCJ a apreciat că cererile și excepțiile ridicate în fața judecătorului de cameră preliminară nu pot fi limitate strict la aspecte privind nulitatea absolută, având în vedere că însăși legea prevede că nulitățile relative pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară.
2. Natura juridică a termenului de formulare a cererilor și excepțiilor în faza camerei preliminare
De plano, ÎCCJ a apreciat că, în raport cu dispozițiile explicite ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora nulitățile relative intervenite în cursul urmăririi penale pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, nu se poate susține că astfel de cereri trebuie invocate doar în cursul urmăririi penale, de îndată ce partea a luat cunoștință de acestea.
Acesta este și un argument în favoarea soluției că termenul de formulare a cererilor și excepțiilor nu este unul de decădere, ci de recomandare, deoarece procedura de cameră preliminară nu se încheie la termenul acordat de judecător pentru formularea cererilor și excepțiilor.
Totodată, ÎCCJ a apreciat că, nefiind vorba de un termen de decădere, este permisă și suplimentarea cererilor și excepțiilor după expirarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, dar nu mai târziu de momentul dezbaterii cererilor și excepțiilor în fața judecătorului de cameră preliminară.
După momentul dezbaterilor asupra cererilor și excepțiilor, până la data pronunțării soluției de către judecătorul de cameră preliminară, cererile și excepțiile nu ar mai putea fi formulate, deoarece acestea nu au fost puse în discuție contradictorie.
Singura excepție o reprezintă invocarea unor cazuri de nulitate absolută, care pot fi iterate și în calea de atac a contestației, chiar dacă nu au fost formulate în fața judecătorului de cameră preliminară de la fond.
Noțiunea de închidere a procedurii de cameră preliminară trebuie definită ca fiind momentul procesual la care judecătorul dezbate cererile și excepțiile, conform art. 345 din Codul de procedură penală.
Dacă termenul stabilit de judecător în procedura scrisă pentru depunerea cererilor și excepțiilor nu este unul de decădere, acest efect îl produce încheierea pronunțată în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală.
Ca atare, cererile și excepțiile formulate de părți până la închiderea procedurii camerei preliminare nu ar putea fi suplimentate în calea de atac a contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, cu excepția mai sus arătată.
(...) ÎCCJ a considerat că invocarea cererilor și excepțiilor cu depășirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunțării încheierii de soluționare a procedurii de cameră preliminară, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunțe asupra celor invocate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Se constată faptul că acest text face referire expresă doar la termenele legale, nu și la cele judecătorești, sancțiunea decăderii neputând opera în acest caz, deoarece legea penală este de strictă interpretare și, ca atare, nu trebuie să se creeze norme noi prin interpretare, ci să se explice cele deja existente.
În plus, sancțiunea depășirii termenului judecătoresc, în această situație, trebuie privită în strânsă corelare cu regimul nulităților.
În acest sens, art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede că, în cazul nulității absolute, încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare.
Pe de altă parte, art. 282 alin. (4) din același cod prevede, în cazul nulităților relative, că acestea pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.
Interpretarea corelată a acestor dispoziții legale duce la concluzia că sintagma "închiderea procedurii de cameră preliminară" nu semnifică expirarea termenului stabilit de judecător pentru depunerea cererilor și excepțiilor, ci chiar termenul la care această procedură este finalizată, prin pronunțarea unei soluții de către judecătorul de cameră preliminară (...).Ai nevoie de Codul de procedură penală? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
