Semnalăm hotărârea Curţii de Justiţie a UE, ca urmare a unei cereri de decizie preliminară pentru interpretarea articolelor 2 și 3 din Directiva 2008/94 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între NI, OJ și PK, și anume soția și cei doi copii ai angajatului RL, pe de o parte, și Sociálna poisťovňa (Casa de asigurări sociale, Slovacia), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acesteia din urmă de a le plăti despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului angajatului menționat, după un accident de muncă, survenit la 16 octombrie 2003.
Litigiul principal și întrebările preliminare
În 2003, RL, soțul doamnei NI și tatăl lui OJ și PK, a decedat ca urmare a unui accident de muncă pentru care poartă răspunderea angajatorul său.
Prin cererea depusă în 2004 la Tribunalul Districtual din Košice, NI, OJ și PK, reclamante în litigiul principal, au formulat împotriva angajatorului o acțiune în repararea prejudiciului moral și material pe care susțineau că l‑au suferit ca urmare a decesului lui RL.
Această instanță le‑a acordat, prin intermediul a două proceduri distincte, o despăgubire cu titlu de prejudiciu moral și material, în cursul anilor 2012 și, respectiv, 2016. Prima decizie a fost confirmată în apel în cursul anului 2013.
Despăgubirile pentru prejudiciul material, acordate în cursul anului 2016, au fost achitate integral, în numele angajatorului vizat, de casa de asigurări sociale în cadrul asigurării legale a angajatorului care acoperea răspunderea acestuia pentru prejudiciile cauzate de accidente de muncă.
Cu toate acestea, casa de asigurări sociale a refuzat să plătească suma acordată cu titlu de despăgubire a prejudiciului moral pentru motivul că repararea daunelor cauzate de accidentele de muncă nu cuprindea repararea acestui prejudiciu.
Procedura de executare silită desfășurată de executorul judecătoresc față de angajator pentru obținerea acestei despăgubiri a rămas fără rezultat din cauza stării de insolvență în care se afla acest angajator. Nu a fost efectuată nicio plată, nici măcar parțială, privind despăgubirea menționată în favoarea reclamantelor.
Prin urmare, acestea au introdus la Tribunalul Districtual Košice I, Slovacia o acțiune împotriva casei de asigurări sociale prin care au solicitat plata despăgubirii menționate.
Această instanță are îndoieli cu privire la interpretarea pe care trebuie să o dea noțiunii de „stare de insolvență”, în sensul Directivei 2008/94, precum și cu privire la interpretarea restrictivă a noțiunii de „prejudiciu”, invocată de casa de asigurări sociale pentru a se opune acestei plăți.
În această privință, întemeindu‑se pe premisa potrivit căreia asigurarea obligatorie a angajatorului pentru prejudiciile cauzate de un accident de muncă este o măsură pentru a proteja lucrătorii salariați în cazul insolvenței angajatorului, instanța menționată ridică problema dacă „o creanță neachitată a unui lucrător salariat”, în sensul articolului 3 din Directiva 2008/94, poate include o despăgubire pentru prejudiciul moral datorată unor persoane supraviețuitoare apropiate. Această asigurare ar permite persoanelor îndreptățite să obțină în mod direct repararea prejudiciului care rezultă dintr‑un accident de muncă printr‑o „instituție de garantare”, și anume, în speță, casa de asigurări sociale, în locul angajatorului asigurat.
În cazul insolvenței angajatorului, un lucrător salariat are, potrivit instanței de trimitere, în temeiul reglementărilor naţionale, dreptul la plata, de către casa menționată, a unor despăgubiri pentru „vătămările corporale” ca urmare a unui accident de muncă, în locul angajatorului. În cazul decesului unui angajat ca urmare a unui astfel de accident, aceste dispoziții garantează, de asemenea, potrivit instanței de trimitere, un drept direct al persoanelor supraviețuitoare de a obține repararea prejudiciului pe care acestea l‑au suferit în urma accidentului.
Prin urmare, instanța de trimitere ridică problema dacă, având în vedere noțiunea de „prejudiciu”, obligația de garanție a casei de asigurări sociale de a repara daunele care rezultă dintr‑un accident de muncă vizează și despăgubirea prejudiciului moral suferit de persoanele supraviețuitoare.
În plus, dat fiind că, în cadrul Directivei 2008/94, starea de insolvență a angajatorului este o condiție prealabilă protecției creanțelor neachitate care rezultă din contracte de muncă, instanța de trimitere ridică problema întinderii acestei noțiuni.
În opinia instanței de trimitere, articolul 2 din Directiva 2008/94 coroborat cu considerentul (4) al acesteia militează în favoarea unei interpretări extensive a noțiunii de „insolvență”, în interesul unei protecții echitabile a creanței în discuție. În consecință, aceasta ridică problema dacă o situație precum cea în discuție în litigiul principal poate intra în domeniul de aplicare al acestei directive. În această privință, instanța de trimitere observă că, deși nu a fost deschisă în mod formal nicio procedură de faliment împotriva angajatorului principal, dreptul slovac prevede că, în ipoteza în care, într‑o procedură de executare silită, o creanță ar fi nerecuperabilă, o persoană fizică ar fi considerată insolvabilă.
În aceste condiții, Tribunalul Districtual Košice I a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 3 din Directiva 2008/94 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de «creanțe neachitate ale lucrătorilor salariați care rezultă din contracte de muncă» cuprinde și prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului unui lucrător cauzat de un accident de muncă?
2) Articolul 2 din Directiva 2008/94 trebuie interpretat în sensul că este considerat insolvabil și angajatorul față de care a fost formulată o cerere de executare silită în urma recunoașterii pe cale judiciară a dreptului la repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a decesului unui lucrător cauzat de un accident de muncă, însă, în procedura de executare silită, creanța a fost considerată nerecuperabilă, dat fiind faptul că angajatorul nu deține niciun fel de fonduri?”
Hotărârea CJUE
Din moment ce protecția pe care Directiva 2008/94 urmărește să o ofere presupune constatarea stării de insolvență a angajatorului, în sensul articolului 2 alineatul (1) din această directivă, Curtea a examinat în primul rând cea de a doua întrebare. Iată care a fost hotărârrea pronunţată:
1) Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie interpretat în sensul că un angajator nu poate fi considerat în „stare de insolvență” atunci când a făcut obiectul unei cereri de deschidere a procedurii de executare silită în urma recunoașterii pe cale judiciară a dreptului la repararea prejudiciului, însă, în procedura de executare silită, creanța a fost considerată nerecuperabilă din cauza stării de insolvență de fapt a acestui angajator. Cu toate acestea, revine instanței naționale sarcina să verifice dacă, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din această directivă, statul membru vizat a decis să extindă protecția lucrătorilor salariați prevăzută de directiva respectivă la o situație de insolvență, stabilită pe calea altor proceduri decât cele indicate la articolul 2 alineatul (1) menționat, care sunt prevăzute de dreptul național.
2) Articolul 1 alineatul (1) și articolul 3 din Directiva 2008/94/CE trebuie interpretate în sensul se poate considera că o despăgubire datorată de un angajator persoanelor supraviețuitoare apropiate pentru prejudiciul moral suferit din cauza decesului unui angajat ca urmare a unui accident de muncă constituie o „creanță a lucrătorilor salariați care rezultă din contracte de muncă sau din raporturi de muncă”, în sensul articolului 1 alineatul (1) din această directivă, numai atunci când aceasta intră sub incidența noțiunii de „remunerație”, astfel cum este precizată de dreptul național, aspect a cărui stabilire revine instanței naționale.
Hotărârea CJUE din 25 noiembrie 2020 în cauza C‑799/19, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Districtual Košice I, Slovacia, în procedura NI, OJ, PK împotriva Sociálna poisťovňa.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.