În motivare, reclamantul a arătat că, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010, s-a aplicat contravenientului F.I. amenda contravenţională în cuantum de 10.000 Ron şi s-au dispus ca măsuri complementare oprirea imediată a lucrărilor şi  analizarea situaţiei în vederea soluţionării, conform prevederilor legale, stabilindu-se termen pentru realizarea măsurilor dispuse de 60 de zile.

În sarcina pârâtului s-a reţinut faptul că pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 a realizat o construcţie pe fundaţii din beton, zidărie mixtă BCA şi cărămidă cu şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă, cu regim de înălţime „parter”, construcţie cu dimensiunile de cca 3, 0 m 10, 0 m, fără a deţine autorizaţie de construire conform legislaţiei în vigoare.

Prin procesul verbal nr. 141/10.10.2012 s-a constatat că contravenientul F.I. nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 183/27.09.2010 în termenul de 60 de zile stabilit şi s-a propus sesizarea instanţei de judecată în conformitate cu art. 32 lit. b din Legea nr. 50/1991.

Reclamantul a mai arătat că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010 nu a fost contestat de contravenientul F.I.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat incuviintarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 5173/19.05.2014 pronunţată  de Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă cererea formulata de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul F.I., decedat în cursul procesului şi continuată împotriva moştenitorilor F.K., F.I., F.M., F.S., F.I., F.Z. şi F.J. Au fost obligaţi pârâţii să procedeze la desfiinţarea lucrărilor de construcţie executate nelegal pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 şi să aducă imobilul în starea iniţială, într-un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, în caz contrar autorizează reclamantul la desfiinţarea lucrărilor executate pe cheltuiala pârâţilor.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată atât cu apel, dar și cu recurs, dar ambele instanțe de control judiciar au reţinut că ambele căi de atac sunt neîntemeiate, drept pentru care le-au respins, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond. 

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Instanţa a stabilit termen de judecată pentru data de 3.03.2014, termen pentru care a pus în vedere pârâţilor prezenţi în instanţă, respectiv F.I., F.Z., F.J. să depună la dosar acte de stare civilă privind pe toţii moştenitorii defunctului F.I.. Urmare acestui fapt, la data de 19.05.2014 s-a dispus amânarea cauzei şi introducerea în cauză a celorlalţi moştenitori, respectiv F.K., F.I. şi F.M..

Recurenţii au invocat încălcarea principiului disponibilităţii, contradictorialităţii şi publicităţii dezbaterilor, constând în aceea că instanţa a repus cauza pe rol şi a dispus introducea din oficiu în cauză a moştenitorilor pârâtului, fără ca introducerea acestora să fie solicitată de reclamant.

Articolul continuă pe următoarea pagină!

Prin principiul disponibilităţii, părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei dedusă judecăţii, ci şi conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces.

Principiul contradictorialităţii presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, iar prin principiul publicităţii se înţelege faptul că procesul civile se desfăşoară în faţa instanţei, în şedinţă publică în prezenţa părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 245 pct. 1 Cod proc. civ., „judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor, iar potrivit pct. 2 prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui, consiliului judiciar, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau a sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243”.

Din dispoziţiile acestui text de lege rezultă că judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, în speţă, cererea fiind făcută de reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică de judecată după citarea tuturor pârâţilor pentru termenul de judecată din 19.05.2014, termen pentru care au avut posibilitatea să-şi formuleze toate apărările pe care le considerau necesare, astfel că nu s-a produs o încălcare a principiilor invocate de recurenţi.

În concluzie, cererea recurenţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod proc. civ., de casare a deciziei atacate este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se prevede că „dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute de la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani (actualmente 3 ani) de la săvârşirea faptei”.

În interpretarea acestor dispoziţii, instanţa supremă a admis recursul în interesul legii prin decizia civilă nr. 7/2000, statuând că dreptul de a constata contravenţiile şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991, se prescrie în termen de 2 ani  (actualmente 3 ani) de la data săvârşirii faptei, că, în cazul construcţiilor în curs de executare, data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate, fapta se consideră săvârşită la data terminării construcţiei, precum şi că obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora, nu înlătură caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

Prin urmare, excepţia invocată de recurenţi cu privire la prescrierea dreptului la acţiune în raport de decizia nr. 7/2000 a Curţii Supreme de Justiţie este nefondată, întrucât această decizie se referă la prescripţia dreptului de a constata contravenţiile şi a aplica amenzile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 50/1991 şi nu la dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtului de a se conforma dispoziţiilor dispuse prin procesul verbal de constatare contravenţiei.