Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 21.12.2010, reclamanta B K I în contradictoriu cu pârâta S.C. „R – U„ a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 39.000 euro reprezentând drepturi salariale restante conform contractului nr. 161/01.07.2008 .
În expunerea în fapt a motivelor, reclamanta a arătat că este jucătoare de handbal şi în anul 2008 a încheiat cu pârâta S.C. „R – U„ contractul nr. 161/ 01.07.2008 , în care s-a stipulat că are dreptul la un venit lunar net de 3.000 euro la care se adaugă primele stabilite în regulamentul de ordine interioară şi dreptul la o perioadă de 20 de zile lucrătoare libere în fiecare an competiţional, timp în care vor fi plătite îndemnizaţiile lunare din contractul de muncă.
A învederat reclamanta că între părţi s-a încheiat şi un contract de muncă, înregistrat la I.T.M. Braşov, dar în care salariul de bază lunar este de 1.400 lei precum şi faptul că nu a beneficiat niciodată de drepturile prevăzute în contractul nr. 161/ 01.07.2008, cu toate că a jucat un an competiţional pentru pârâtă până la data de 02.07.2009 .
În probaţiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?
Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat și cum a argumentat instanța hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr.154/14.02.2011 pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta B K I în contradictoriu cu pârâta S.C.„R - U" în favoarea JUDECĂTORIEI BRAŞOV.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
A reţinut Tribunalul Vâlcea în considerentele sentinţei că pretenţiile solicitate de reclamantă îşi au izvorul juridic într-un contract civil , iar soluţionarea cauzei revine judecătoriei , ca instanţă de drept comun , de la sediul pârâtului.
Ce a decis JUDECĂTORIA BRAŞOV în cazul mai sus menţionat?
Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 4417/27.03.2012 a anulat acţiunea, ca netimbrată.
Dacă hotărârea JUDECĂTORIEI BRAŞOV a fost atacată de către vreo parte şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?
Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către reclamantă, iar Tribunalul Braşov, Secţia I Civilă, prin decizia nr. 286/Ap/2012 a admis apelul formulat de apelanta reclamantă B K I împotriva sentinţei civile nr.4417/27.03.2012 şi încheierilor pronunţate în dosarul civil nr.6669/197/2011 al Judecătoriei Braşov.
A admis excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială a Judecătoriei Braşov.
A anulat sentinţa civilă nr.4417/27.03.2012 a Judecătoriei Braşov şi încheierile de şedinţă pronunţate în dosarul Judecătoriei Braşov.
A trimis cauza spre judecare în primă instanţă Tribunalului Vâlcea-Secţia civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă Tribunalul Braşov a avut în vedere următoarele considerente:
Prin contractul încheiat de părţi la data de 01.07.2008, reclamanta s-a angajat să practice jocul de handbal pentru echipa CS R U, jucătoarea urmând a se supune întocmai statutelor şi regulamentelor CS R U, precum şi celor interne şi internaţionale privind jocul de handbal.
S-a menţionat totodată printre cauzele ce pot duce la rezilierea contractului, concedierea fără preaviz a jucătoarei. Aceasta s-a obligat să pună în slujba clubului toate forţele şi capacităţile sale de performanţă sportivă, fiind indicate şi obligaţiile principale ale acesteia, între care menţionăm participarea la toate jocurile, cantonamentele şi antrenamentele echipei, acceptarea tratamentului, prescripţiilor medicale şi terapiei indicate de Club, punerea sa la dispoziţia Clubului timp de 8 ore/zi, 6 zile pe săptămână.
De asemenea, s-a menţionat că jucătoarea are dreptul la o perioadă de 20 zile lucrătoare libere în fiecare an competiţional, zilele lucrătoare fiind considerate toate zilele, cu excepţia duminicilor şi sărbătorilor legale. Pe timpul perioadei libere de jocuri, indemnizaţiile lunare vor fi plătite în continuare.
Pentru activitatea prestată, jucătoarea are dreptul la un venit lunar de 3000 euro la care se adaugă primele stabilite prin regulamentul de ordine interioară.
Contractul încheiat creează intre părţi raporturi specifice de dreptul muncii. Astfel, reclamanta se angajează să presteze în favoarea Clubului activitatea de jucător de handbal, relaţia reclamantei faţă de pârât este una de subordonare, jucătoarea punându-se la dispoziţia Clubului timp de 8 ore zilnic, 6 zile pe săptămână, menţionând totodată că se supune în totalitate statutelor şi regulamentelor interne precum şi ale organismelor interne şi internaţionale.
De asemenea, concedierea fără preaviz este prevăzută ca si modalitate de încetare a raporturilor dintre părţi, reclamanta este îndreptăţită la plata unui venit lunar şi are dreptul la un concediu de 20 zile lucrătoare libere în fiecare an, timp în care indemnizaţia lunară va fi plătită.
Sunt stipulate astfel în cuprinsul contractului clauze privind durata contractului, durata concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, modalitatea încetării contractului de muncă prin concedierea în cazul săvârşirii unei abateri grave. De asemenea sunt reglementate drepturi şi obligaţii specifice raporturile de muncă, respectiv obligaţia de prestare a activităţii sportive de către angajat şi obligaţia de plată din partea angajatorului.
Faţă de considerentele expuse, instanţa a reţinut că sunt întrunite elementele esenţiale ale contractului de muncă, astfel că instanţa competentă să soluţioneze pretenţiile derivând din acest contract este tribunalul de la domiciliul reclamantei, în cauză Tribunalul Vâlcea.
Rezultă că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Braşov prin încheierea de la termenul de judecată din 31.01.2012, pentru considerentele expuse anterior.
Dacă hotărârea Tribunalului Braşov a fost atacată de către vreo parte şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?
Da, hotărârea Tribunalului Braşov a fost atacată cu recurs de către pârâtă, iar Curtea de apel Braşov a respins recursul ca nefondat, menținând soluția Tribunalului Braşov ca fiind legală și temeinică.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:
Elementul esenţial pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii este stabilirea naturii contractului pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile.
Potrivit art. 10 din Codul Muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
Contractul de prestări de servicii nu are o reglementare proprie în legislaţie, ci urmează regulile generale ale contractelor sinalagmatice, cu titlu oneros. În lipsa unei reglementări exprese, literatura de specialitate a definit contractul de prestări de servicii ca fiind contractul prin care o parte, numita prestator, se obliga sa presteze servicii unei alte parţi, numite beneficiar, in schimbul unui preţ.
Recurenta aduce ca prim argument în favoarea caracterului de contract de prestări de servicii al convenţiei încheiate între părţi denumirea acestuia, „contract de joc”.
Acest argument nu poate fi reţinut, în raport de dispoziţiile art. 977 din Vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii convenţiei, în conformitate cu care „Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar după sensul literal al termenilor”.
Se susţine, în al doilea rând, că în contract sunt cuprinse clauze care pot fi inserate nu doar în contractul de muncă, ci şi într-un contract civil de prestări de servicii.
Sub acest aspect, urmează a se avea în vedere că deosebirea dintre cele două categorii de contracte ţine de natura raporturilor juridice dintre părţi. În cadrul contractelor de muncă relaţia este una de subordonare, salariatul desfăşurându-şi activitatea în subordinea şi coordonarea angajatorului, în timp ce, în cazul convenţiilor civile, prestatorul îşi păstrează, în principiu, libertatea în ceea ce priveşte organizarea şi derularea activităţii contractate.
În raport de obligaţiile asumate de reclamantă prin contract: de a juca handbal pentru echipa pârâtei (prestarea muncii), de a participa la toate jocurile, cantonamentele şi antrenamentele echipei, de a se prezenta în caz de îmbolnăvire sau accidentare pentru tratament la medicul nominalizat de pârâtă, de a participa sau să colabora la toate acţiunile sponsorului, de a fi la dispoziţia pârâtei timp de 8 ore pe zi, 6 zile pe săptămână pentru diferite activităţi, rezultă în mod evident raportul de subordonare faţă de angajator, specific contractului de muncă.
De asemenea, contractul încheiat între părţi cuprinde clauzele esenţiale prevăzute de art. 17 alin. 2 din Codul muncii, stabilind, printre altele, durata concediului, (20 de zile lucrătoare în fiecare an), durata normală a muncii, salariul de bază (intitulat venit lunar) şi alte elemente constitutive ale veniturilor salariale (primele stabilite prin regulamentul de ordine interioară) precum şi clauza privind concedierea fără preaviz, din cauza unui motiv grav.
Ca urmare, în mod corect instanţa de recurs a reţinut că, în raport de clauzele contractuale, natura contractului încheiat între părţi este cea a unui contract de muncă.
Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu este în măsură să schimbe natura contractului, consecinţa prevăzută de lege fiind doar răspunderea contravenţională a angajatorului.
Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
