Directorii financiari ai marilor companii din şase ţări central-europene sunt în general optimişti în privinţa perspectivelor financiare. Cu toate acestea, majoritatea rămân prudenţi şi recunosc că încă nu este momentul asumării de noi riscuri asupra bilanţurilor financiare.
Concluziile sunt surprinse în primul studiu – Europa Centrală CFO Survey – realizat de Deloitte la nivelul directorilor financiari din regiune, pe un eşantion de 138 de respondenţi din Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.
Potrivit lui Gavin Flook, Regional Managing Partner, Audit, „din raport reiese că directorii financiari nu vor să pericliteze în niciun fel redresarea prin care trec companiile şi economiile lor de ceva timp”.
Pieter Wessel, Partener Taxe, Deloitte România, împărtăşeşte o opinie similară analizând răspunsurile eşantionului din România: „Chiar dacă o serie de indicatori economici indică posibila ieşire din criza economică, ea persistă în strategiile directorilor financiari. Rezultatele indică o creştere a optimismului în privinţa perspectivelor economice şi financiare, precum şi accelerarea dinamismului pe piața locală. Este evident, însă, că la unison cu sentimentul din regiune, criza care a lovit lumea acum trei ani este încă proaspătă în mintea lor.”
Aproape jumătate dintre participanţii la studiu spun că îşi vor concentra atenţia cu precădere asupra creşterii veniturilor din pieţele existente în 2011, în timp ce 17% se vor axa pe noi pieţe. În acelaşi timp, 62% dintre respondenţi consideră că piaţa locală reprezintă principala sursă de creștere a veniturilor, urmată de regiunea central-europeană (16%) şi de Marea Britanie şi zona euro (14%). „Această statistică indică un mediu de lucru în care companiile se concentrează pe ceea ce ştiu ele să facă mai bine”, adaugă Flook.
O altă temă majoră în rândul directorilor financiari este scăderea costurilor; 95% dintre cei chestionați consideră acest obiectiv drept o prioritate majoră (54%) sau importantă (41%) în următoarele 12 luni.
Gavin Flook adaugă: „Studiul sugerează, de asemenea, că directorii financiari din regiune sunt în mare parte mulţumiţi de nivelul actual al provizioanelor construite pentru acoperirea creanţelor; în timp ce 60% dintre ei preconizează că nivelul datoriilor din bilanţ va creşte puţin sau se va menţine la același nivel în următorii trei ani, peste jumătate dintre respondenţi cred că firma pe care o reprezintă îşi va îmbunătăţi capacitatea de a-şi onora datoriile la scadenţă (serviciul datoriei), în aceeaşi perioadă de timp”.
Aşa cum era de aşteptat, răspunsurile diferă de la o ţară la alta. Directorii financiari din Polonia se arată mai încrezători faţă de omologii lor, posibil şi pentru că beneficiază de soliditatea susţinută a economiei poloneze. Directorii cehi se arată mai dispuşi să îşi asume noi riscuri, comparativ cu restul respondenţilor, în timp ce Ungaria şi Slovacia sunt cele mai reticente la risc. Croaţia se evidenţiază printr-o creştere a încrederii.
Romania: Unghiul de abordare CFO. Chiar dacă 80% dintre respondenţi mizează pe îmbunătăţirea nivelului serviciului datoriei în următoarele 12 luni şi nimeni nu a dat un răspuns negativ la această întrebare, 60% dintre respondenţi consideră în continuare că mediul actual este marcat de o incertitudine economică şi financiară peste nivelul normal, ridicat sau foarte ridicat.
Pieter Wessel adaugă: „Directorii financiari rămân concentraţi pe reducerea costurilor şi controlul datoriilor. Aversiunea faţă de risc se menţine la un nivel ridicat (70% dintre respondenţi) şi noi alianţe sunt anticipate pe piață, 70% dintre respondenţi preconizând un nou val de fuziuni şi achiziţii în România, în următoarele 12 luni”.
La întrebarea privind perspectivele financiare față de acum trei luni, o pondere importantă de 40% şi-a exprimat optimismul. Majoritatea companiilor se vor concentra pe pieţele curente, 71% dintre respondenţi vizând venituri în creştere. Totuşi, piaţa locală rămâne principalul contributor la creşterea veniturilor companiei. Un sfert dintre directorii financiari chestionaţi se aşteaptă ca datoriile companiilor lor să crească semnificativ în următorii trei ani. Majoritatea directorilor financiari din România au încredere în capacitatea companiilor lor de a-şi onora datoriile la scadenţă, în următorii trei ani.
Comparaţie la nivel global. Deloitte Europa Centrală CFO Survey face parte din seria Deloitte CFO Global Insights, care identifică punctul de vedere al directorilor financiari din întreaga lume. Comparând rezultatele studiului central-european cu cea mai recentă ediţie Global Insights, reiese că directorii financiari din regiune sunt mai optimişti faţă de omologii lor din Marea Britanie, dar mai puţin optimişti comparativ cu cei din Statele Unite.
În zona euro se remarcă un declin notabil al nivelului de încredere, pe fondul unor factori precum creşterea şomajului în Spania, crizele din Grecia şi Irlanda, inflaţia în ascensiune din Belgia; comparativ, ţările non-euro se bucură de o atmosferă în general pozitivă (Norvegia, Suedia sau Elveţia). Prin contrast, nivelul de optimism al celor şase ţări din Europa Centrală este unul relativ aliniat.
Directorii financiari central-europeni par să aibă câteva arii cheie de interes în comun cu omologii din Orientul Mijlociu, cum este intenţia de a realiza creşterea organică printr-o concentrare asupra activităţilor de piaţă curente. Acele companii central-europene care văd Asia-Pacific ca fiind o regiune cheie pentru creşterea veniturilor (cum este cazul Republicii Cehe, cu 17% dintre răspunsuri, sau Ungaria – 12,5%) ar trebui să ia în calcul impactul asupra perspectivelor lor comerciale pe care l-ar putea avea evenimente de genul cutremurului din Japonia şi noua taxă pe emisiile de carbon ce va fi implementată în Australia din iulie 2012.
Deloitte Europa Centrală CFO Survey a fost realizat pe baza unui chestionar online cu 15 întrebări, adresat companiilor din Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.
Este prima ediţie a acestui proiect, o a doua urmând să fie lansată în noiembrie 2011.
Eşantionul a fost format din 138 de directori financiari reprezentând cele mai mari companii din regiune.
Pentru mai multe informaţii: www.deloitte.com/cecfo
Sursa: Deloitte Romania