În cadrul webinarului „Modificări legislative în domeniul Codului Fiscal” în care s-a vorbit despre impozitul pe profit, utilizatorii au avut ocazia să pună întrebări lectorului.

Webinarul „Modificări legislative în domeniul Codului Fiscal” – Despre impozitul pe profit a fost susţinut de Ioana Roxana Ionescu, Expert, Direcţia Legislaţie Impozite Directe, Ministerul Finanţelor Publice.

Iată o întrebare a unuia dintre utilizatorii noştri:

Se încadrează la cheltuieli de formare profesională taxele plătite pentru cursuri MBA sau ACCA ori alte cursuri de acest gen care sunt pentru angajaţii companiei care au posturi cheie (management, contabilitate etc)? Menţionez că aceste sume nu sunt impozitate la angajat. Eugenia Ion

Răspunsul specialistului:

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) lit. h) din Codul fiscal, cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

Intră sub incidenţa prevederilor mai sus menţionate cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat, efectuate potrivit legislaţiei în domeniu, respectiv Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, şi Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată.

Potrivit art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, formarea profesională a adulţilor cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă, organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ.

Formarea profesională iniţială a adulţilor asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă.

Formarea profesională continuă este ulterioară formării iniţiale şi asigură adulţilor fie dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competenţe.

Conform prevederilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, formarea profesională a adulţilor se organizează în mod distinct pe niveluri de pregătire, profesii, ocupaţii, meserii şi specialităţi, ţinându-se seama de nevoile angajatorilor, de competenţele de bază ale adulţilor, de cerinţele posturilor pe care aceştia le ocupă şi de posibilităţile lor de promovare sau de încadrare în muncă, precum şi de cerinţele de pe piaţa muncii şi aspiraţiile adulţilor.

În cadrul formării profesionale a adulţilor funcţionează sistemul de credite transferabile. Pe baza cumulării acestora se poate atesta dobândirea de competenţe profesionale noi.

Formele de realizare a formării profesionale a adulţilor sunt:

a) cursuri organizate de furnizorii de formare profesională;

b) cursuri organizate de angajatori în cadrul unităţilor proprii;

c) stagii de practică şi specializare în unităţi din ţară sau din străinătate;

d) alte forme de pregătire profesională prevăzute de lege.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua! Am un SRL-D, sunt administrator si nu am niciun angajat. Am absolvit Stomatologia si vreau sa imi continui pregatirea profesionala la Doctorat, care este cu taxa. Intrebarea este: intra taxele si cheltuielile pt doctorat ca si cheltuieli deductibile pt firma?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here