Ordinul cu nr.1930/623/431/186 a fost publicat în Monitorul oficial nr.254 din 11 aprilie a.c.
Actul normativ se referă la persoanele fizice şi juridice ce au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, care au obligaţia depunerii "Declaraţiei " prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul portalului e-România, cu derogarea potrivit căreia, până la 1 iulie 2011, declaraţia se poate depune la organul fiscal competent sau la oficiile acreditate de Ministerul Finanţelor Publice, în format hârtie, semnată şi ştampilată.
In cazul contribuabililor mari şi mijlocii, aceştia depun declaraţiile fiscale în condiţiile prevăzute de Ordinul preşedintelui ANAF nr.2.520/2010 cu modificările şi completările ulterioare.
● Documentul trebuie însoţit de declaraţia în format electronic, pe suport CD, care cuprinde declaraţia prezentată pe suport hârtie, precum anexa nr. 1.1. "Anexa angajator" şi anexa nr. 1.2. "Anexă asigurat" - câte o anexă completată pentru fiecare asigurat.
● Oficiile acreditate au obligaţia să comunice contribuabililor adresa de internet de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, unde poate fi consultat stadiul de prelucrare a declaraţiilor depuse, şi să asigure sprijin pentru contribuabilii care nu au acces la internet, în vederea consultării acestor informaţii.
● Contribuabilii care nu finalizează procedura de depunere a declaraţiei, prin obţinerea numărului unic de înregistrare de la oficiul acreditat, depun respectiva declaraţie la organul fiscal în a cărui evidenţă contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii.
● În cazul declaraţiilor pentru care organul fiscal competent nu a putut prelucra informaţiile de pe suportul CD, se înscriu pe formatul hârtie al declaraţiei numărul de înregistrare şi data, iar contribuabilul va prezenta, în termen de 3 zile, organului fiscal formatul electronic al declaraţiei într-o formă care să poată fi prelucrată.
● Procedura stabileşte:
- obligaţiile operatorilor acreditaţi pentru primirea şi prelucrarea Declaraţiei – deţinerea certificatului digital emis de MFP, etapele de verificare a Declaraţiei în format hârtie şi a formatului electronic, atribuirea numărului unic de înregistrare;
- transmiterea Declaraţiei de către oficiile acreditate, în baza de date centrală a MFP - ANAF, inclusiv atribuţiile persoanei desemnate să transmită declaraţii către baza de date centrală;
- transmiterea Declaraţiei în format hârtie de către oficiile acreditate de MFP către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti.