Decizia nr. 4/2022 referitoare la admiterea sesizării formulate de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a-II-a penală în Dosarul nr. 16.037/301/2021, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este în vigoare de la 05 aprilie 2022.
Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a-II-a penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept:
„În situaţia în care infracţiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spaţiu unde purtarea măştii este obligatorie, se reţine varianta calificată a infracţiunii de furt prevăzute de dispoziţiile art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal?”.
Potrivit Deciziei nr. 4/2022, îndeplinirea unei obligaţii legale nu înlătură elementul circumstanţial agravant, iar în lipsa unei prevederi exprese, a conferi acestei împrejurări atare consecinţă ar însemna a adăuga cauzei justificative un efect pe care legea nu îl prevede. De altfel, dacă legiuitorul ar fi considerat că măsura instituită în scop de prevenţie sanitară face ca sancţionarea mai gravă a furtului comis de către o persoană mascată cu o mască de protecţie să nu fie justificată în condiţiile obligativităţii acesteia ar fi putut să confere împrejurării, cu caracter de excepţie, un astfel de efect, prin chiar actul normativ care o instituie.
În lipsa unei prevederi legale exprese, principiul legalităţii se opune unei interpretări jurisprudenţiale în sensul înlăturării unui element circumstanţial agravant, în condiţiile în care voinţa legiuitorului poate fi decelată din chiar litera legii şi prin corelarea normelor relevante.
Cât priveşte teza potrivit căreia ar exista o neconcordanţă între voinţa legiuitorului şi exprimarea acesteia în normă, în concret, legiuitorul a dorit să spună mai mult decât a exprimat, cu referire şi la contextul social, dincolo de faptul că premisa raţionamentului nu rezistă unei analize concrete, este chiar contrară dispoziţiilor legale.
În concluzie:
– o persoană care poartă o mască de protecţie nu poate fi considerată în toate cazurile o persoană mascată în sensul legii penale, această împrejurare de fapt urmând a fi stabilită de la caz la caz, o dezlegare de principiu nefiind posibilă;
– îndeplinirea obligaţiei de a purta mască de protecţie în spaţiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia nu înlătură tipicitatea elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în cazul infracţiunii de furt săvârşite de către o persoană mascată.
Prin urmare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie adecis că îndeplinirea obligaţiei de a purta o mască de protecţie având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spaţiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidenţa elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal privind infracţiunea de furt săvârşită de către o persoană mascată.
