În contractele de împrumut indexat într-o monedă străină, încheiate în Polonia, clauzele abuzive referitoare la diferența de curs valutar nu pot fi înlocuite cu dispoziții generale ale dreptului civil polonez.

În cazurile în care, după eliminarea clauzelor abuzive, natura obiectului principal al acestor contracte se poate schimba, în sensul că acele contracte nu ar mai fi indexate în moneda străină, menținându-se în același timp o rată a dobânzii pe baza ratei acestei monede străine, dreptul Uniunii nu se opune invalidării acestor contracte.

Astfel s-a pronunţat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din data de 03.10.2019 în cauza C-260/18.

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat în cadrul unui litigiu între domnul Kamil Dziubak și doamna Justyna Dziubak (denumiți în continuare „împrumutații”), pe de o parte, și Raiffeisen Bank International AG, fostă Raiffeisen Bank Polska SA (denumită în continuare „Raiffeisen”), pe de altă parte, în legătură cu caracterul pretins abuziv al unor clauze privind mecanismul de indexare utilizat într-un contract de împrumut ipotecar indexat într-o monedă străină.

Ce a declanşat litigiul principal în discuţie? 

La 14.11.2008, împrumutații au încheiat, în calitate de consumatori, un contract de împrumut ipotecar cu Raiffeisen.

Acest contract a fost exprimat în zloți polonezi (PLN), însă indexat într-o monedă străină, francul elvețian (CHF), durata acestui împrumut fiind de 480 de luni (40 de ani).

Regulile de indexare a împrumutului menționat într-o monedă străină au fost stabilite prin regulamentul privind împrumutul ipotecar utilizat de Raiffeisen și inclus în contractul respectiv.

Alineatul 7 punctul 4 din regulamentul menționat prevede în esență că punerea la dispoziție a împrumutului în discuție în litigiul principal se efectuează în PLN la un curs de schimb cel puțin egal cu cursul de cumpărare PLN-CHF potrivit tabelului de schimb valutar aplicabil în banca menționată la momentul deblocării fondurilor, soldul debitor al împrumutului fiind exprimat în CHF pe baza acestui curs. Potrivit alineatului 9 punctul 2 din același regulament, ratele lunare de rambursare a împrumutului amintit sunt exprimate în CHF și sunt prelevate din contul bancar în PLN la data scadenței acestora, de această dată pe baza cursului de vânzare PLN-CHF indicat în tabelul de schimb sus-menționat.

Rata dobânzii împrumutului în discuție în litigiul principal era stabilită pe baza unei rate variabile a dobânzii, definită drept suma ratei de referință LIBOR CHF 3M și marja obișnuită a Raiffeisen.

Împrumutații au sesizat instanța de trimitere cu o acțiune prin care au solicitat, cu titlu principal, constatarea nulității contractului de împrumut în discuție în litigiul principal, pentru motivul că clauzele acestui contract, care prevăd aplicarea unei diferențe de curs constând în recurgerea la cursul de cumpărare pentru punerea la dispoziție a fondurilor și la cursul de vânzare pentru rambursarea acestora, ar constitui clauze abuzive ilicite care nu îi angajează în temeiul directivei privind clauzele abuzive în contractele de consum[1] și a căror eliminare ar determina desființarea contractului

Cu titlu subsidiar, împrumutații au afirmat că acest contract de împrumut în discuție în litigiul principal ar putea fi executat fără aceleași clauze pe baza cuantumului împrumutului exprimat în PLN și a ratei dobânzii prevăzute în acest contract, fondată pe rata variabilă LIBOR și pe marja obișnuită a băncii.

Făcând trimitere la Hotărârea Kásler[2], în care CJUE a arătat că instanța națională poate în anumite condiții să substituie o clauză abuzivă cu o dispoziție de drept intern în scopul restabilirii unui echilibru între părțile la contract și a menținerii validității acestuia, instanța poloneză a solicitat CJUE -prin intermediul mai multor întrebări preliminare – să stabilească dacă, după eliminarea lor, clauzele abuzive pot fi înlocuite cu dispoziții generale din dreptul polonez care prevăd că efectele exprimate într-un contract sunt completate cu efectele care decurg din principiile echității sau din obiceiuri.

Instanța poloneză a dorit- de asemenea- să afle dacă directiva îi permite să invalideze contractul atunci când menținerea contractului fără clauzele abuzive ar avea drept consecință modificarea naturii obiectului său principal în măsura în care, deși împrumutul în cauză nu mai este indexat în CHF, dobânzile ar continua să fie calculate pe baza ratei aplicabile acestei monede străine.

Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară? 

Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Retinem că CJUE nu solutionează litigiul national, insa instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară. 

Ce a răspuns în esenţă CJUE prin Hotărârea din data de 03.10.2019 referitor la cauza C-260/18? 

În hotărârea din data de 03.10.2019, CJUE a constatat mai întâi că posibilitatea de substituire prevăzută de Hotărârea Kásler este limitată la dispozițiile de drept intern cu caracter supletiv sau aplicabile în cazul unui acord între părți și se întemeiază în special pe motivul că asemenea dispoziții sunt considerate că nu conțin clauze abuzive.

Astfel, în cazul acestor dispoziții există presupunerea că reflectă echilibrul pe care legiuitorul național a dorit să îl stabilească între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la anumite contracte, în cazurile în care părțile nu s-au îndepărtat de o regulă standard prevăzută de legiuitorul național în privința contractelor în cauză sau au ales în mod expres aplicabilitatea unei reguli instituite de legiuitorul național în acest scop. Or, dispozițiile generale din dreptul polonez sus-menționate nu par să fi făcut obiectul unei evaluări specifice din partea legiuitorului în scopul stabilirii acestui echilibru, astfel încât elenu beneficiază de prezumția lipsei caracterului abuziv.

În consecință, CJUE a considerat că aceste dispoziții nu pot remedia lacunele unui contract provocate de eliminarea clauzelor abuzive cuprinse în acesta.

În acest context, CJUE a apreciat că, întrucât posibilitatea de substituire urmărește să asigure punerea în aplicare a protecției consumatorului prin salvgardarea intereselor sale reale și actuale împotriva consecințelor eventual prejudiciabile care pot rezulta din invalidarea contractului în cauză în ansamblul său, aceste consecințe trebuie apreciate în raport cu circumstanțele existente sau previzibile în momentul litigiului referitor la eliminarea clauzelor abuzive vizate, iar nu al celor existente în momentul încheierii contractului.

CJUE a amintit în continuare că, în temeiul directivei, un contract din care au fost eliminate clauzele abuzive pe care le conținea continuă să angajeze părțile potrivit celorlalte dispoziții ale sale, în măsura în care poate continua să existe fără clauzele abuzive eliminate, iar o asemenea persistență a contractului este posibilă din punct de vedere juridic în dreptul intern. În această privință, CJUE a reținut că, potrivit instanței naționale, după simpla eliminare a clauzelor referitoare la diferența dintre cursurile de schimb, natura obiectului principal al contractului pare să se modifice prin efectul cumulat al renunțării la indexarea în CHF și al continuării aplicării unei rate a dobânzii pe baza ratei CHF. Or, dat fiind că o asemenea modificare pare din punct de vedere juridic imposibilă în dreptul polonez, directiva nu se opune invalidării contractului de către instanța poloneză.

Cu privire la acest aspect, CJUE a subliniat că anularea clauzelor în litigiu ar conduce nu numai la eliminarea mecanismului de indexare și a diferenței dintre cursurile de schimb, ci, indirect, și la dispariția riscului valutar, care este legat direct de indexarea împrumutului într-o monedă străină. Or, CJUE a amintit că clauzele referitoare la riscul valutar definesc obiectul principal al unui contract de împrumut indexat într-o monedă străină, astfel încât posibilitatea obiectivă a menținerii contractului de împrumut în discuție apare, în orice caz, ca fiind incertă.

În sfârșit, CJUE a amintit că, în cazul în care consumatorul preferă să nu se prevaleze de sistemul de protecție instituit de directivă împotriva clauzelor abuzive, acesta nu se aplică. În această privință, potrivit precizărilor CJUE, consumatorul trebuie de asemenea să poată refuza, în temeiul aceluiași sistem, să fie protejat împotriva consecințelor prejudiciabile provocate de invalidarea contractului în ansamblul său, atunci când nu dorește să beneficieze de această protecție.

Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din 03.10.2019, dată în cauza C-260/18, îl puteţi consulta in extenso pe site-ul Curia.


[1]    Directiva  93/13/CEE a  Consiliului  din  05.04.1993 privind  clauzele abuzive  în  contractele  încheiate  cu  consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273)

[2]    Hotărârea CJUE din 30.04.2014, Kásler șiKáslerné Rábai (C-26/13); a se vedea de asemenea CP66/14).

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here