Decizia nr. 234/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce privește dispozițiile de abrogare ale art. 205, art. 206 și art. 207 din Codul penal din 1969 a fost publicată în Monitorul Oficial şi este în vigoare de la 17 august 2021.

Decizia se referă la o excepție de neconstituționalitate care vizează abrogarea dispozițiilor Codului Penal din 1968 care vizează insulta, calomnia și proba verității. Instanța de contencios constituțional a fost sesizată de Curtea de Apel Brașov într-un proces care privea solicitarea autorităților austriece de predare a unui cetățean român acuzat de calomnie și înșelăciune. CCR a analizat situația prin prisma principiului dublei incriminări și a respins excepția, ca inadmisibilă.

Potrivit actului de sesizare a Curții Constituționale, cetățeanul român care era subiectul mandatului european de arestare emis de o instanță din Austria a fost acuzat de acțiuni defăimătoare îndreptate împotriva unui cetățean sirian aflat pe teritoriul Uniunii Europene (Austria), pe care l-ar fi acuzat pe nedrept și cu rea-credință de apartenență la o grupare teroristă și intenție iminentă de atac armat, determinând autoritățile să ia măsuri grabnice privind persoana defăimată, ale cărei comunicări private au fost interceptate, iar domiciliul percheziționat, fiind apoi preluată din propria comunitate, adusă la poliție și interogată de organele antiteroriste, cu afectarea gravă a dreptului său la demnitate umană.

Pe numele cetățeanului român a fost emis, în decembrie 2016, un mandat european de arestare pentru calomnie.

Împotriva acestei sentințe penale a fost formulată contestație de către persoana solicitată, contestație soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală prin Decizia nr. 53 din 20 ianuarie 2017.

Cu acel prilej, instanța supremă a reținut că “din verificarea mandatului european de arestare se constată că persoana solicitată este urmărită penal în Austria pentru săvârșirea faptei de calomnie prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. 1 din Codul penal austriac, infracțiune ce nu are corespondent în legislația română, fiind astfel incident unul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte constată că, în speță nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată, fiind incident unui dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate”. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a admis contestația, a desființat, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, a respins solicitarea de predare în vederea executării mandatului european de arestare nr. 20 St 175/16p emis de autoritățile judiciare austriece, respectiv Parchetul Regional Innsbruck Austria.

Apoi, Curtea constată că la data de 13 noiembrie 2020 a fost emis un al doilea mandat de arestare față de aceeași persoană, de către autoritățile judiciare austriece, respectiv Tribunalul Regional Innsbruck, Austria. Referitor la natura și încadrarea juridică a faptei, instanța austriacă (judecătorul Tribunalului Innsbruck) a indicat infracțiunea de înșelăciune.

Fiind sesizată cu cererea de predare a persoanei solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare, Curtea de Apel Brașov – Secția penală, observând și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, anterior menționată, a ridicat, din oficiu, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce privește dispozițiile de abrogare ale art. 205, art. 206 și art. 207 din Codul penal din 1969.

În final CCR respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în ceea ce privește dispozițiile de abrogare ale art. 205art. 206 și art. 207 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Curtea de Apel Brașov – Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 551/64/2020.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here