Decizia ÎCCJ privind desfășurarea activităţii în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbatoare legală

Într-un articol anterior semnalam  apariția Deciziei nr. 22/19.10.2015 pronunțată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) într-un recurs în interesul legii privind fapta angajatorului, de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale.

Decizia ICCJ nr. 22/19.10.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 876/24.11.2015 și menţionăm faptul că, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării decizei respective  în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică de la data de 24.11.2015).

Recursul în interesul legii s-a impus a fi formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa a două orientări jurisprudenţiale divergente, respectiv:

• unele instanţe au considerat că fapta angajatorului de a desfăşura activităţi de comercializare a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale în zilele de sărbători legale nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. g) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
• alte instanţe au apreciat că activitatea de comercializare a produselor nealimentare în zilele de sărbători legale întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. g) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ, acest din urmă aspect fiind avut în vedere doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate.

ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de  procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ şi, în consecinţă a constatat că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, stabileşte că fapta angajatorului, de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. g din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ”.

Pentru a ajunge la pronunţarea hotărârii mai sus amintite, instanţa supremă a avut în vedere următoarele considerente:

(…)Potrivit dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, a căror interpretare şi aplicare constituie obiectul sesizării, „Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii„. 

Conform prevederilor art. 139 din acelaşi cod, „Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora” (alin. 1), iar „Acordarea zilelor libere se face de către angajator” (alin. 2).

De asemenea, potrivit art. 260 alin. 1 lit. g din Codul muncii, „Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: (…) încălcarea de către angajator a prevederilor art. 139 şi 142 (…)„.

Dispoziţiile art. 139 alin. 1 din Codul muncii statuează, aşadar, regula, potrivit căreia, pe durata sărbătorilor legale, salariaţii nu prestează activitate.

De la această regulă, legiuitorul a instituit, însă, şi excepţii, care sunt prevăzute în cuprinsul art. 140 şi 141 din Codul muncii. Astfel, conform art. 140, „Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie„, iar potrivit art. 141 „Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii„.

Cum „activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare„, vizate de sesizarea formulată în cauză, nu se regăsesc între cele exceptate conform art. 140 din Codul muncii, esenţial pentru dezlegarea problemei de drept supusă analizei este interpretarea sintagmelor „caracterului procesului de producţie” şi „specificului activităţii”, utilizate de legiuitor în cuprinsul art. 141 din Codul muncii, pentru a stabili dacă activităţile respective se încadrează în această a doua categorie de activităţi, exceptate de la aplicarea prevederilor art. 139 din Codul muncii.

În lipsa unei definiţii legale a celor două expresii utilizate de Codul muncii vor fi avute în vedere abordările teoretico- conceptuale oferite de către literatura de specialitate, în care s-a arătat că, în mod tradiţional, prin sintagma „caracterul procesului de producţie” sunt vizate unităţile sau locurile de muncă cunoscute sub denumirea generică „cu foc continuu”, adică acelea care deţin instalaţii, utilaje ori maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare, respectiv fabricile, uzinele, secţiile, sectoarele, atelierele sau alte compartimente de producţie similare care au în dotare astfel de mijloace, iar sintagma „specificul activităţii” priveşte o gamă largă de unităţi şi locuri de muncă, şi anume cele din transporturi aeriene, navale, terestre, telecomunicaţii, domeniul sanitar şi de asistenţă socială, al aprovizionării populaţiei cu gaze, energie electrică, apă, căldură, alimente, comerţul cu amănuntul şi de deservire a populaţiei (magazine, mall-uri, restaurante etc.).

Raportat la accepţiunea doctrinală a celor două sintagme, rezultă că interpretarea acestora trebuie să fie suplă, adaptată realităţilor societăţii la un moment dat, în legătură directă cu natura şi diversitatea activităţilor sociale şi economice şi cu stadiul dezvoltării tehnologiei, fiind îndeobşte admis că o redactare limitativă a unei prevederi legale ar putea conduce la o rigiditate excesivă în aplicarea acesteia.

În sprijinul acestei interpretării vin, de altfel, şi dispoziţiile art. 8 din OG nr. 99/2000 şi pct. 6 şi 7 din Normele metodologice de aplicare a acestui din urmă act normativ, aprobate prin HG nr. 333/2003(…).

Prevăzând drept criterii de apreciere „continuitatea unor activităţi comerciale sau de prestări de servicii” şi „necesităţile consumatorilor„, dispoziţiile normative citate lasă comercianţilor şi autorităţilor administraţiei publice locale posibilitatea stabilirii unui orar de funcţionare specific, în toate zilele săptămânii, cu condiţia respectării prevederilor înscrise în legislaţia muncii.

Interpretând, în acest context, sintagma „specificul activităţii„, conţinută de art. 141 din Codul muncii, prin prisma actualelor condiţii socioeconomice şi raportat la conduita consumatorilor, se poate concluziona că activitatea de comercializare a produselor nealimentare în centrele comerciale prezintă un caracter specific şi poate fi circumscrisă situaţiilor de excepţie instituite prin această normă legală, în care nu sunt aplicabile prevederile art. 139 din acelaşi cod.

Continuând raţionamentul, raportat la condiţia respectării prevederilor înscrise în legislaţia muncii, prevăzută de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, devin aplicabile dispoziţiile art. 142 din Codul muncii, care obligă angajatorul să asigure salariatului compensarea muncii prestate în zilele de sărbători legale cu timp liber corespunzător sau, în subsidiar, să acorde compensarea bănească prevăzută de lege.

Din această perspectivă, analizând conţinutul constitutiv al contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 260 alin. 1 lit. g din Codul muncii, sub aspectul laturii sale materiale, se observă că aceasta este reprezentată de conduita omisivă a angajatorului de a nu acorda salariatului zilele de sărbători legale, în situaţia în care caracterul procesului de producţie sau specificul activităţii nu justifică prestarea muncii în aceste zile, pe de o parte, respectiv de a nu acorda compensările prevăzute de art. 142 din acelaşi cod, în situaţia când circumstanţele obiective menţionate mai sus au impus sau, după caz, au justificat prestarea muncii în aceste zile, pe de altă parte.

Aşadar, în măsura în care specificul activităţii a determinat prestarea muncii în zilele de sărbători legale, nu se poate reţine în sarcina angajatorului săvârşirea contravenţiei sub forma încălcării art. 139 din Codul muncii, ci doar sub forma încălcării art. 142 din acelaşi act normativ, dacă acesta nu face dovada că a acordat salariatului drepturile prevăzute de aceste din urmă dispoziţii legale.

În legătură cu această din urmă ipoteză, ce constituie, practic, obiectul prezentului recurs în interesul legii, atunci când angajatorul – căruia îi revine sarcina probei potrivit art. 47 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, raportat la art. 249 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată – face dovada că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din Codul muncii, fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. g din aceleaşi act normativ.

Această modalitate de interpretare şi aplicare a legii asigură un just echilibru între situaţiile obiective – care impun continuitatea activităţii comerciale în zilele de sărbători legale, în funcţie de necesităţile consumatorilor – şi imperativul respectării drepturilor prevăzute de lege în favoarea salariaţilor şi a măsurilor de protecţie a acestora (…).

Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!