Decizia nr. 708/2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi ale art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma „cifra de afaceri” din Codul penal a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1160 din 07 decembrie 2021.

Pe rol s-a aflat soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi ale art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul penal sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie, astfel cum se interpretează şi se aplică în lumina Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, susţine că aplicarea pedepsei cu amenda societăţilor sau altor persoane juridice aflate în faliment are ca efect diminuarea sumei ce urmează a fi recuperată de către creditorii falitului. Invocă, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 30 iunie 2005, pronunţată în Cauza Teteriny împotriva Federaţiei Ruse, în care s-a stabilit că noţiunea de bun acoperă şi o creanţă suficient de certă, pentru ca reclamantul să poată avea speranţa legitimă că va obţine un avantaj patrimonial.

De asemenea, susţine că, acţionând fără nicio justificare rezonabilă, echitabilă, în sensul diminuării şanselor de realizare a creanţelor deţinute asupra unei persoane juridice falite, statul îşi încalcă propria obligaţie de a garanta proprietatea. Statul preia ceea ce ar trebui să se transmită creditorilor, amenda penală în acest caz echivalând cu o expropriere în alte condiţii decât cele permise de art. 44 alin. (3) din Constituţie. Susţine că, prin aplicarea unei amenzi penale, se majorează numărul creditorilor falitului, amenda fiind o creanţă bugetară cu rang prioritar.

Totodată, susţine că dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind lipsite de claritate. Arată că legiuitorul a oferit judecătorului o marjă de apreciere, astfel ca, în mecanismul de stabilire a pedepsei, acesta să aibă cât mai multe criterii la îndemână. Susţine că norma criticată nu precizează însă în raport cu care cifră de afaceri determină instanţa de judecată cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă

Astfel, reţine că judecătorul are următoarele posibilităţi: să ia în considerare cifra de afaceri de la data pronunţării hotărârii sau de la o dată anterioară, să ia în considerare cifra de afaceri de la data săvârşirii faptei, cifra de afaceri reală ori pe cea raportată autorităţilor fiscale etc. De asemenea, arată că sintagma „cifra de afaceri” nu este definită în Codul penal, iar definiţiile din legislaţia specială nu sunt definiţii generale, ci aplicabile în anumite domenii de activitate. În consecinţă, susţine că aspectele menţionate anterior determină imprevizibilitatea normei criticate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul penal nu prezintă elemente de neconstituţionalitate raportat la motivele invocate de către autoare. Astfel, reţine că art. 44 alin. (3) din Constituţie prevede că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Or, consideră că – pentru a analiza neconstituţionalitatea textului criticat în raport cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – nu se poate pune semnul echivalenţei între expropriere, definită ca trecerea forţată a unui bun din proprietatea privată în proprietatea publică, şi aplicarea unei pedepse, chiar dacă aceasta din urmă este de natură pecuniară şi are efect direct asupra patrimoniului persoanei condamnate.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal, apreciază că textul poate avea elemente de neconstituţionalitate cu referire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, dată fiind, pe de o parte, lipsa unei reglementări generale a sintagmei „cifra de afaceri”, chiar dacă aceasta este definită legal cu referire la unele situaţii particulare, iar, pe de altă parte, omisiunea reglementării momentului în raport cu care instanţa aplică criteriile de individualizare prevăzute de art. 137 alin. (3) din Codul penal, respectiv criteriile generale de individualizare a pedepsei, cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, valoarea activului patrimonial, în cazul altor persoane juridice, precum şi celelalte obligaţii ale persoanei juridice, chiar dacă, în mod rezonabil, se poate presupune că acesta este momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În consecinţă Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Agri Cat Prest Serv – S.R.L. din satul Vâlcele, judeţul Călăraşi, în Dosarul nr. 8.051/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma „cifra de afaceri”, din Codul penal sunt neconstituţionale.

Decizia a devenit definitivă şi general obligatorie.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here