24 Aprilie, 2019

Debitări directe din cont

Prin materialul de mai jos vă prezentăm decizia dată de CJUE, ca răspuns la o trimitere preliminară, cu privire la admisibilitatea executării, ca servicii de plată, a unui ordin de plată emis de un terț cu privire la un cont care nu îi aparține şi în lipsa autorizației titularului contului debitat. 

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 2 și 58 din Directiva nr. 64/2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Mediterranean Shipping Company (Portugalia) – Agentes de Navegação SA (denumită în continuare „MSC”), pe de o parte, și Banco Comercial Português SA (denumită în continuare „banca BCP”), pe de altă parte, în legătură cu rambursarea anumitor sume debitate din contul MSC fără ca aceasta să își fi dat acordul în acest sens. 

Litigiul principal și întrebările preliminare

- MSC este titulara unui cont bancar de depozit la vedere la banca BCP. În urma unui audit, această societate a constatat că respectivul cont era debitat în mod regulat, prin intermediul unor plăți directe efectuate de pe acesta în favoarea unui terț (denumit în continuare „ordonatorul”) cu care nu avea nicio relație și fără să fi acordat o autorizație în acest sens băncii BCP.

-  MSC a solicitat băncii BCP să anuleze aceste debitări directe, să îi ramburseze sumele debitate și să îi transmită o copie a documentelor prin care au fost autorizate. Ca urmare a schimburilor de informații dintre cele două entități, această bancă a procedat la anularea solicitată și a rambursat suma de 683,48 euro, corespunzătoare debitărilor directe efectuate în lunile octombrie și noiembrie ale anului 2014.

- În cadrul acestor schimburi, a fost obținută o copie a autorizației de plată referitoare la debitările în cauză de la Caixa Geral de Depósitos SA, banca la care este deținut contul în folosul căruia au fost realizate debitările respective (denumită în continuare „banca ordonatorului”). Banca BCP a putut constata astfel că această autorizație fusese emisă nu de titularul contului debitat, MSC, ci de acest ordonator, o societate terță, în vederea efectuării plăților în favoarea acestuia prin debitări dintr‑un cont, cu împrejurarea că autorizația menționată scotea în evidență existența unei discrepanțe între numărul de cont indicat și numărul de identificare bancară, care era cel al MSC de la banca BCP.

- La 10 decembrie 2014, MSC s‑a adresat din nou băncii BCP, reiterând că contul său a făcut obiectul unor debitări directe necuvenite. Printr‑o scrisoare din 16 decembrie 2014, banca respectivă a confirmat absența unei astfel de autorizații din partea MSC sau cel puțin neregularitatea sa, precum și faptul că MSC avea, în consecință, dreptul de a obține rambursarea debitărilor directe realizate până la limita legală de treisprezece luni, respectiv suma corespunzătoare debitărilor directe efectuate din luna octombrie 2013 până în luna decembrie 2014. Prin urmare, banca menționată a dispus rambursarea lor.

- Ulterior, MSC a constatat că, între luna mai 2010 și luna septembrie 2013, fuseseră efectuate debitări din contul său pe baza aceleiași autorizații în litigiu, în cuantum total de 8.226,03 euro (denumite în continuare „debitările în litigiu”). Printr‑o scrisoare din 3 august 2016, ea a solicitat băncii BCP să îi ramburseze și această sumă, ceea ce aceasta a refuzat.

- Astfel, MSC a sesizat Tribunalul de Arondisment din Porto, Portugalia, cu o acțiune având ca obiect obligarea băncii BCP să îi restituie cuantumul corespunzător acestor debitări. Întrucât această acțiune, în cadrul căreia banca BCP a solicitat citarea băncii ordonatorului pentru a‑și asigura posibilitatea de a introduce o acțiune în regres, a fost respinsă ca neîntemeiată, MSC a formulat apel în fața Curţii de Apel din Porto, instanța de trimitere.

- În fața acesteia, MSC susține printre altele că Tribunalul de Arondisment din Porto a efectuat o interpretare și o aplicare eronate ale articolului 2 literele (i), (j) și (m) și ale articolului 69 din RJSP, întrucât nu poate fi calificată drept „utilizator al unui serviciu de plată”, în sensul acestor dispoziții, nici considerată ca atare. Prin urmare, limita temporală prevăzută la acest articol 69 nu s‑ar aplica. În această privință, ea subliniază că nu a încheiat niciodată vreun contract cu banca BCP și că nu i‑a dat vreun ordin prin care să autorizeze o debitare automată din contul său a unor sume corespunzătoare facturilor emise de ordonator. Banca BCP solicită respingerea apelului.

RJSP – regimul juridic portughez care reglementează accesul la activitatea instituțiilor de plată și la prestarea de servicii de plată, aprobat prin Decretul‑lege nr. 317/2009, act care transpune în dreptul naţional Directiva 2007/64. 

- Instanța de trimitere arată că s‑a stabilit că banca BCP a trimis periodic MSC extrasele de cont. Această instanță arată de asemenea că, întrucât MSC este titulara unui cont bancar la banca BCP, între cele două părți s‑a stabilit, prin deschiderea acestui cont, o relație contractuală care trebuie considerată drept contract‑cadru bancar. Ea adaugă că MSC nu a încheiat însă niciun contract cu această bancă pentru a autoriza o debitare automată din contul său a sumelor aferente facturilor emise de ordonator.

- Făcând trimitere la diferite definiții cuprinse în RJSP, instanța de trimitere consideră că utilizarea unui serviciu de plată prin intermediul unui cont de plăți presupune încheierea prealabilă a unui contract‑cadru sau, în cazul unei operațiuni de plată singulară, încheierea unui contract de servicii de plată singulară. Aceasta apreciază că, în speță, având în vedere operațiunile succesive care au fost efectuate, realizarea lor depindea în mod necesar de încheierea unui contract‑cadru între MSC și banca BCP și că, pentru ca banca BCP să se poată prevala de RJSP, îi revenea obligația să facă dovada încheierii acestuia, ceea ce aceasta nu ar fi făcut. Instanța menționată arată însă că RJSP reglementează de asemenea executarea de operațiuni de plată neautorizate, oferind utilizatorului serviciului de plată protecție în conformitate cu articolul 69 din acesta.

- Arătând că litigiul cu care este sesizată are ca obiect realizarea de debitări directe de către o instituție de credit, în sensul articolului 1 litera (a) din Directiva 2007/64, instanța consideră necesar să se stabilească dacă domeniul de aplicare al acesteia include împrejurări precum cele în discuție în fața sa și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă MSC poate fi considerată „utilizator[ al] serviciilor de plată”, în sensul articolului 58 din această directivă.

- În aceste condiții, Curtea de Apel din Porto a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 2 din [Directiva 2007/64] trebuie interpretat în sensul că executarea unui ordin de plată de debitare directă emis de o entitate terță cu privire la un cont care nu îi aparține și al cărui titular nu a încheiat cu instituția de credit respectivă nici un contract de servicii de plată pentru o tranzacție unică și nici un contract‑cadru de prestări de servicii de plată trebuie considerată inclusă în domeniul său de aplicare, definit la articolul respectiv?

2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare preliminară și având în vedere aceste împrejurări, se poate considera că respectivul titular al contului este un «utilizator al serviciilor de plată» în sensul articolului 58 din directiva menționată?” 

Hotărârea CJUE

Din motive de spaţiu, reţinem doar aprecierile introductive ale CJUE în lumina cărora a fost dat răspunsul la întrebările preliminare.

- Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în cuprinsul primei întrebări, de asemenea pertinent pentru analiza celei de a doua întrebări, instanța de trimitere se referă la o situație în care un ordin de plată emis de un terț a fost executat într‑un cont „al cărui titular nu a încheiat cu instituția de credit respectivă nici un contract de servicii de plată pentru o tranzacție unică și nici un contract‑cadru de prestări de servicii de plată”.

- Cu toate acestea, din dosarul de care dispune Curtea reiese, pe de o parte, că MSC, titularul în cauză în acțiunea principală, deține un cont bancar de depozit la vedere și, în consecință, un cont de plăți, în sensul articolului 4 punctul 14 din Directiva 2007/64, la banca BCP. Astfel cum arată instanța de trimitere și cum reiese din considerentul (24) al acestei directive, existența unui asemenea cont implică faptul că între cele două părți a fost încheiat un contract‑cadru precum cele prevăzute în titlul III capitolul 3 din directiva respectivă. Pe de altă parte, acest titular contestă posibilitatea să îi fie opusă dispoziția națională de transpunere a articolului 58 din această directivă nu pentru motivul absenței oricărei relații contractuale dintre el și această bancă, ci pentru motivul lipsei autorizării debitărilor directe în litigiu, fie în temeiul unui astfel de contract‑cadru, fie în calitate de operațiuni de plată singulară, cum sunt cele menționate la titlul III capitolul 2 din directiva menționată.

- Referindu‑se la absența oricărei relații contractuale între MSC și banca BCP, instanța de trimitere nu urmărește astfel decât să indice că debitările directe în litigiu nu au fost autorizate de MSC la banca respectivă.

- De asemenea, din decizia de trimitere reiese că MSC nu a autorizat aceste debitări nici prin vreuna dintre celelalte căi prevăzute la articolul 4 punctul 28 din Directiva 2007/64 și că ordonatorul era și beneficiarul acestor debitări, în sensul articolului 4 punctul 8 din această directivă.

- Sunt, așadar, în discuție în litigiul principal debitări directe inițiate de beneficiar, care au fost realizate într‑un cont de plăți ce nu aparține acestui beneficiar și fără ca titularul contului respectiv să își fi dat consimțământul în vreun fel la aceasta.

Pentru considerentele expuse în conţinutul hotărârii, Curtea a declarat următoarele:

1) Articolul 2 punctul 1 din Directiva 2007/64 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE, trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „servicii de plată”, în sensul acestei dispoziții, realizarea de debitări directe inițiate de beneficiar într‑un cont de plăți care nu îi aparține și pentru care titularul contului astfel debitat nu și‑a dat consimțământul.

2) Articolul 58 din Directiva 2007/64 trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „utilizator[ al] serviciilor de plată”, în sensul acestuia, titularul unui cont de plăți în care au fost realizate debitări directe fără consimțământul său. 

Hotărârea CJUE din 11 aprilie 2019 în cauza C‑295/18, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în procedura Mediterranean Shipping Company (Portugalia) – Agentes de Navegação SA

Impotriva Banco Comercial Português SA, Caixa Geral de Depósitos SA. (extrase)

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu