Instanța supremă a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, și anume prin Decizia nr. 15/20.05.2019, că: 

În ipoteza renunțării la urmărirea penală faţă de un suspect sau inculpat minor care a împlinit vârsta de 16 ani poate fi dispusă faţă de acesta obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității.

Având în vedere că decizia amintită a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 789/30.09.2019 , iar, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică în acest caz de la data de 30.09.2019), în articolul de față ne-am propus să prezentăm cum s-a ajuns de către instanța supremă să pronunțe decizia mai sus amintită.

De ce a decis procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să formuleze recursul respectiv în interesul legii? 

Recursul în interesul legii mai sus menționat s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.

Astfel, într-o primă opinie majoritară, instanțele au apreciat ca fiind legală și temeinică soluția dispusă de procuror prin ordonanță, respectiv de renunțare la urmărirea penală a suspectului/inculpatului minor care a împlinit 16 ani și obligarea acestuia la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Într-o a doua opinie a instanțelor, minoritară, s-a apreciat că în ipoteza renunțării la urmărirea penală față de un suspect/inculpat minor nu poate fi dispusă obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității.

Cum a motivat – în esență – instanța supremă decizia mai sus amintită – Decizia nr. 15/20.05.2019? 

Hotărârile judecătorești definitive transmise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție odată cu sesizarea privind recursul în interesul legii, precum și de celelalte curți de apel relevă existența unei practici judiciare neunitare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală.

Divergența opiniilor jurisprudențiale provine din aprecierea diferită asupra obligației de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității, obligație dispusă de procuror prin ordonanța de renunțare la urmărirea penală a suspectului sau inculpatului minor care a împlinit vârsta de 16 ani.

În opinia completului competent cu soluționarea prezentului recurs în interesul legii, chiar dacă este adevărat că, în unele legislații, munca în folosul comunității este considerată a fi o pedeapsă, în viziunea legiuitorului român o astfel de măsură nu reprezintă decât o obligație care se aplică în cadrul unor măsuri de individualizare judiciară (amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) pentru a înlesni integrarea socială a persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Din acest motiv nu este justificată opinia care susține că legiuitorul ar fi exclus munca în folosul comunității din rândul obligațiilor care pot fi impuse minorilor deoarece, prin stabilirea acestei măsuri, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse infractorului minor.

De altfel, din examinarea art. 121 din Codul penal se observă că și obligațiile prevăzute de acest text de lege au un caracter independent față de măsurile educative, urmărind să contribuie în plus la reintegrarea socială a minorului care a comis infracțiuni. Or, în viziunea legiuitorului român, tocmai acesta este și scopul muncii neremunerate în folosul comunității.

Spre deosebire de alte state europene în care se aplică munca în folosul comunității ca formă de pedeapsă alternativă la pedepsele cu privare scurtă de libertate, în sistemul de drept național aceasta nu reprezintă o alternativă prevăzută de lege pentru pedepse privative de libertate.

Chiar în statele europene în care munca în folosul comunității constituie o pedeapsă alternativă la pedeapsa privativă de scurtă durată pot fi pedepsiți cei care sunt majori, dar și minorii ce au împlinit deja 16 ani, evident și în cazul acestora din urmă numai după obținerea consimțământului.

Indiferent de denumire (muncă de interes general, pedeapsă în comunitate sau serviciu comunitar) ori de natura juridică (pedeapsă principală, obligație de supraveghere, măsură provizorie sau educativă sau chiar având triplă natură juridică: pedeapsă principală, obligație de supraveghere, precum și pedeapsă complementară aplicată la infracțiuni rutiere – studiu de drept comparat, Decizia Curții Constituționale nr. 666/2018, paragrafele 28 și 29), scopul muncii în folosul comunității este, în toate statele, acela de a înlesni reintegrarea socială a infractorilor, în special a celor minori și tineri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în cursul deliberării, a apreciat întemeiate atât argumentele expuse în sesizarea formulată de Ministerul Public, cât și pe cele menționate în opiniile specialiștilor Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Facultății de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu„, toate acestea fiind în acord cu punctul de vedere al Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică a Înaltei Curți de Casație și Justiție, argumente menționate anterior și care nu vor fi reluate.

De altfel, toate aceste argumente juridice sunt regăsite și au fundamentat soluțiile pronunțate de majoritatea instanțelor judecătorești.

Legea procesual penală nu face distincție după cum soluția de renunțare la urmărirea penală și obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității pot fi aplicate față de un suspect/inculpat major sau minor.

Dispozițiile art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală prevăd, în situația în care procurorul dispune renunțarea la urmărirea penală, posibilitatea de a institui în sarcina inculpatului sau a suspectului, după consultarea prealabilă a acestuia, a uneia sau mai multor obligații, printre care și aceea a prestării unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, pentru realizarea scopului de prevenție al legii penale.

Obligația de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității este prevăzută de legiuitor ca o formă de adaptare a soluției de renunțare la urmărirea penală la conținutul faptei, la modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și împrejurările concrete de săvârșire, urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii raportat și la persoana suspectului sau inculpatului, conduita sa anterioară săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii, iar nu ca o pedeapsă.

Legislația penală a diferențiat răspunderea penală a minorilor în două categorii de vârstă, sancționarea acestora fiind nuanțată și în funcție de acest criteriu, însă dispozițiile Codului de procedură penală sunt aplicabile tuturor suspecților sau inculpaților, indiferent de vârsta acestora.

Totodată, din perspectiva actualului Cod al muncii, o persoană dobândește capacitatea generală de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că: „Persoana fizică dobândește capacitatea de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.

La această vârstă se presupune legal că minorul are motricitatea fizică și discernământul pentru a munci, asumându-și în mod direct și total obligațiile din cadrul raporturilor juridice de muncă. În situația examinată, raporturile juridice de muncă se nasc și se derulează nu prin încheierea unui contract individual de muncă, ci în baza unei decizii a autorității judiciare.

Mai mult, dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, permite aplicarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității minorului care a împlinit vârsta de 16 ani dacă, în raport cu gravitatea faptei, se apreciază că amenda este neîndestulătoare, normele contravenționale corelându-se cu legislația muncii.

Ai nevoie de Decizia nr. 15/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here