Într-un material anterior am prezentat situaţiile în care poate fi solicitată schimbarea numelui sau prenumelui, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. Ne vom centra atenţia astăzi pe actele necesare acestui demers. 

Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, aflat în subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul. Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procură specială sau împuternicire avocaţială. 

ATENŢIE! Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, prin grija şi pe cheltuiala solicitantului. Cu aprobarea conducătorilor serviciilor publice judeţene, respectiv a conducătorului serviciului public al municipiului Bucureşti, cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod poate fi exceptată de la publicare.

Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute aici, la care trebuie anexate:

  • copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;
  • un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
  • consimţământul, dat în formă autentică, al celuilalt soţ în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
  • copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în situaţia în care părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copiilor lor minori, precum şi atunci când cererea de schimbare a numelui este facută, pentru minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească, de către tutore;
  • certificatele de cazier judiciar şi cazier fiscal ale solicitantului;
  • orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale. 

Pentru minori, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinți sau, cu încuviințarea autorității tutelare, de către tutore. Dacă părinții nu se înțeleg cu privire la schimbarea numelui, va hotărî autoritatea tutelară.

Când cererea este făcută de unul dintre părinți, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică. În cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată și de acesta.

Legea nu cere acordul celuilalt părinte în cazul în care el este pus sub interdicție, ori este declarat judecătorește dispărut sau decăzut din drepturile părintești.

Pentru o persoană pusă sub interdicție, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviințarea autorității tutelare.

Cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru protecția copilului din subordinea consiliului județean, ori, după caz, a consiliului local municipal, orășenesc, comunal sau al sectorului mun.București:

  • în cazul în care părinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție, declarați judecătorește morți ori dispăruți sau decăzuți din drepturile părintești și nu a fost instituită tutelă;
  • în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
  • în cazul în care instanță judecătorească nu a hotărât încredințarea copilului unei familii sau unei persoane, în condițiile legii.
Schimbarea numelui de familie al minorului se poate face odată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor sau separat, dar tot pentru motive temeinice.

Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.

Dacă soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume de familie comun, pentru schimbarea acestuia este necesar consimţământul celuilalt soţ.

Daca soţii, la încheierea căsătoriei, s-au învoit să-şi păstreze fiecare numele anterior, oricare dintre ei va putea să-şi schimbe numele fără a avea nevoie de consimţământul celuilalt. Schimbarea numelui de familie al unuia dintre ei nu are efect asupra numelui de familie al celuilalt soţ.

Ai nevoie de OG nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

5 COMENTARII

  1. Buna ziua, as dorii sa stiu daca fata mea poate schimba numele de familie al copilului ei.Copilul a fost recunoscut de catre tata si are numele lui de familie dar fata mea nu s-a casatorit cu el si nu se va casatorii niciodata si dorim sa schimbam numele de familie. Va multumesc si astept raspunsul dvs la daniel_lord1970@yahoo.com

  2. Buna seara eu amo prob am o fata de18 ani dar am si 2 nume de familie si fata vrea sa renunte la unul din numele de familie de ex sa tresca pe numele meu de fata dupa ce eu voi divorta de sotul meu fata mea poate sa renunte la numele de fam al sotului meu

    • Buna seara.As dori sa stiu daca as putea sa imi schimb numele de botez,pentru ca sunt foarte frustrată de acest nume ,pe care mi l-ai dat părinții mei la vremea respectivă.Chiar dacă am ajuns la vârsta de 54 de ani,voi putea rezolva această problemă?Ce trebuie sa fac,unde trebuie sa merg ?

  3. Buna ziua numele meu este Mădălina și am un băiețel de 4ani și este an numele tatălui cum pot sal trec decât pe numele meu de familie vreau sal desființez depe numele lui taicasu .nu suntem căsătoriți suntem concubinaj cum as putea sa fac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here