Tribunalul Mureș – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Excepția a fost ridicată din oficiu de Tribunalul Mureș într-o cauză având ca obiect apelul împotriva sentinței civile prin care s-a admis acțiunea formulată de furnizorul de servicii medicale și o persoană care a săvârșit un accident din culpă a fost obligată la repararea prejudiciului, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată respectivei persoane.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, tribunalul a arătat în esență, următoarele :
- Prin textul de lege criticat se reglementează cu privire la obligarea persoanei care a suferit un accident la plata cheltuielilor proprii de spitalizare, condiționându-se practic ocrotirea sănătății de efectuarea unor plăți către unitatea sanitară, deși persoana vătămată este asigurată și contribuie la asistența sanitară de urgență, ceea ce produce consecințe majore asupra vieții și integrității sale corporale, valori protejate prin art. 22 din Constituție.
- Persoana vătămată a contribuit la sistemul de asigurări de sănătate, putând astfel să beneficieze de servicii care să îi protejeze viața și integritatea fizică în cazul unei situații de urgență medicală. Faptul că aceasta s-a accidentat și că prin ordonanță procurorul i-a reținut culpa nu trebuie însă să influențeze costul serviciilor medicale de urgență. Textul de lege criticat, ce lasă la latitudinea unității spitalicești acordarea asistenței sanitare și recuperarea sumelor bănești, aduce atingere art. 34 din Constituție.
- În consecință, sintagma „precum și daune sănătății propriei persoane” cuprinsă în art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 aduce atingere prevederilor constituționale invocate, ținând cont de faptul că orice activitate ce are ca urmare accidentarea celui implicat presupune o anumită culpă, în condițiile în care cetățenii plătesc asigurări tocmai pentru a beneficia de servicii medicale în caz de urgență.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă sintagma „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015, potrivit cărora: „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
Considerentele şi hotărârea pronunţată
Reţinem aici unele din considerentele avute în vedere de CCR la speţa în cauză.
– Răspunderea persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane și care au obligația de a acoperi cheltuielile ocazionate de asistența medicală a fost reglementată prin art. 188 din Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătății populației, publicată în Buletinul Oficial nr. 54/1978, și prin art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Ulterior, prin art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a fost reglementat același tip de răspundere.
– Legea nr. 95/2006 a fost modificată prin O.U.G. nr. 2/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 132/2014. Prin art. I pct. 35 din Legea nr. 132/2014 a fost introdus pct. 1171 în cuprinsul O.U.G. nr. 2/2014, punct la care se prevede modificarea art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și se introduce răspunderea pentru daune aduse sănătății propriei persoane din culpă. Ulterior, Legea nr. 95/2006 a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 652/2015, iar art. 313 alin. (1) a fost renumerotat, devenind art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, supus controlului în prezenta cauză.
– Soluția legislativă introdusă aduce un element de noutate, și anume obligația suportării cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată pentru daune aduse sănătății propriei persoane. Sintagma „precum și daune sănătății propriei persoane”, criticată în prezenta cauză, a fost introdusă printr-un amendament adoptat de Comisia pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, în motivarea căruia se reține că acesta s-a adoptat „pentru clarificarea situației accidentelor rutiere. Asigurarea RCA acoperă cheltuielile medicale ale unor terți. În formularea propusă, decontarea revine asigurării RCA”. Curtea constată că la data introducerii sintagmei criticate în lege era în vigoare Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care în art. 49 și 50 prevedea că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, terțelor persoane păgubite prin accidente de autovehicule și excludea expres conducătorul autovehiculului de la beneficiul despăgubirilor. Același cadru normativ a fost menținut prin prevederile art. 11 alin. (1) și ale art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, precum și prin dispozițiile art. 10 alin. (2) și ale art. 12 lit. b) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. În concluzie, Curtea reține că sintagma criticată, astfel cum a fost redactată, nu este circumstanțiată în niciun fel la daunele care se acordă în caz de accident de autovehicul, ci se referă la toate tipurile de autoaccidentări, indiferent de natura lor. Pentru ca excluderea de la dreptul la repararea prejudiciului să vizeze numai situația accidentelor rutiere, legiuitorul ar fi trebuit să modifice Legea nr. 136/1995 – legea specială ce reglementa asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, iar nu Legea nr. 95/2006, legea-cadru în domeniul asigurărilor de sănătate. Astfel, Curtea apreciază că în privința dreptului la repararea prejudiciului al persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății propriei persoane a avut loc o schimbare radicală de optică a legiuitorului, care s-a întemeiat pe o raportare incorectă la realitatea normativă, efectul fiind vulnerabilizarea situației juridice a persoanelor asigurate prin eliminarea totală a dreptului la repararea prejudiciului în privința daunelor antereferite.
– Art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în urma modificărilor menționate, prevede ca persoana asigurată să răspundă față de furnizorul de servicii medicale pentru daune aduse sănătății propriei persoane „din culpă”, adică indiferent de forma de vinovăție răspunderea urmează să fie angajată atât pentru săvârșirea faptelor cu intenție și din culpă gravă – culpa lata, cât și pentru culpă ușoară – culpa levis și cea mai ușoară culpă – culpa levissima. Cu privire la răspunderea civilă delictuală, Curtea reține că atât sub imperiul Codului civil de la 1864, cât și în reglementarea cuprinsă în prezent în art. 1.349 din Codul civil autorul faptei ilicite are obligația să repare integral prejudiciul cauzat prin fapta sa, independent de faptul că a acționat cu intenție sau din culpă.
– Persoanele asigurate potrivit Legii nr. 95/2006, care au obligația să plătească sumele ce constituie contribuția la asigurările sociale de sănătate, trebuie să beneficieze, în contraprestație, de protejarea față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, așa cum prevede art. 219 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006.
– Garanția dreptului la ocrotirea sănătății prevăzută de art. 219 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006, și anume ca persoanele asigurate să beneficieze de protejarea față de costurile serviciilor medicale, este înlăturată complet în cazul autoaccidentării. Aceasta, deoarece raportarea generică la „culpă” în cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 semnifică faptul că persoana asigurată va răspunde pentru daune aduse sănătății propriei persoane, inclusiv pentru accidente produse din cea mai ușoară culpă. Or, faptele care au ca rezultat autoaccidentarea presupun întotdeauna existența unei culpe, cel mai des fiind săvârșite din culpa cea mai ușoară.
– Opțiunea legiuitorului de a include persoanele care au plătit contribuția la asigurările sociale de sănătate în sfera celor cărora li se angajează răspunderea civilă delictuală pentru daune aduse sănătății propriei persoane pentru fapte săvârșite din cea mai ușoară culpă neagă una dintre garanțiile dreptului la ocrotirea sănătății.
– Gratuitatea acordării asistenței medicale ține de opțiunea legiuitorului. Totuși, faptul că, indiferent de tipul de culpă, persoana care a adus daune sănătății propriei persoane va fi obligată să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, neagă dreptul la ocrotirea sănătății în cazul persoanelor asigurate care în schimbul plății contribuției la asigurările sociale ar trebui să beneficieze de o contraprestație din partea statului atunci când riscul asigurat – vătămarea sănătății propriei persoane – se produce. Astfel, riscul suportat de „asigurător” – în cazul de față statul – se diluează până aproape de dispariție, întrucât săvârșirea oricărei fapte prin care se aduce atingere sănătății propriei persoane presupune o minimă culpă în săvârșirea sa.
– În final, având în vedere neconstituționalitatea constatată, Curtea a reținut că nu mai este necesară analiza sintagmei criticate prin raportare la art. 22 și 47 din Constituție, a admis excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Mureș – și a constatat că sintagma „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății este neconstituțională.
Decizia nr. 818/2019 a CCR a fost pronunţată în data de 5 decembrie 2019 şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 561 din 29 iunie 2020
Decizia este însoţită de o OPINIE SEPARATĂ, în dezacord cu soluția pronunțată de Curtea Constituțională, prin care cei doi judecători semnatari consideră că excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sub aspectul sintagmei „precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă” trebuia respinsă, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
