Curtea Constituţională: “Accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate”

În motivarea unei excepţii de neconstituţionalitate s-a susţinut, în esenţă, că prin modificarea adusă Legii nr. 146/1997 de normele criticate s-a ajuns la o limitare evidentă a accesului liber la justiţie, acesta devenind doar un drept teoretic. “Din cauza taxelor stabilite de stat într-un cuantum exagerat în sarcina justiţiabilului, practic, persoana interesată nu se mai poate adresa instanţei de judecată” – a apreciat autorul criticii de neconstituţionalitate.

Sesizarea Curţii Constituţionale s-a făcut în cadrul soluţionării unui litigiu la Tribunalul Comercial Cluj, autorul criticii susţinând că noua lege a taxelor de timbru nu are suport în realitatea economică concretă, în condiţiile în care populaţia ţării a sărăcit şi majoritatea familiilor trăieşte la nivelul minim pe economie. Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, autorul a susţinut că un cuantum foarte mare al taxei raportat la veniturile reclamantului duce la o imposibilitate efectivă de exercitare a dreptului de a se judeca. Scutirea sau eşalonarea plăţii taxelor judiciare de timbru nu constituie un remediu efectiv pentru garantarea accesului la justiţie, aceasta fiind o măsură lăsată la liberul arbitru al instanţelor de judecată, fără a fi de fapt o pârghie procedurală obligatorie care să contracareze limitarea creată de nivelul exorbitant al taxelor de timbru.

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 1 şi 2 ale articolului unic din Legea nr. 276/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 482 din 13 iulie 2009, având următorul cuprins:

„1. La articolul I, înaintea punctului 1 se introduce un nou punct, cu următorul cuprins:

«La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

” Art. 2. – (1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 50 lei – 6 lei;

b) între 51 lei şi 500 lei – 6 lei + 10% pentru ce depăşeşte 50 lei;

c) între 501 lei şi 5.000 lei – 51 lei + 8% pentru ce depăşeşte 500 lei;

d) între 5.001 lei şi 25.000 lei – 411 lei + 6% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;

e) între 25.001 lei şi 50.000 lei – 1.611 lei + 4% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;

f) între 50.001 lei şi 250.000 lei – 2.611 lei + 2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;

g) peste 250.000 lei – 6.611 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.”»

2. La articolul I punctul 1, alineatul (1¹) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(1¹) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi cererilor privind declararea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum şi cererilor privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial; cererea privind repunerea părţilor în situaţia anterioară este scutită de taxa de timbru dacă este accesorie cererii privind declararea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.»”

Prin decizii anterioare asupra constituţionalităţii aceloraşi prevederi legale, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de faţă, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie  nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este aceea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor din Constituţie.

Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. De asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie.

De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că, în cazul drepturilor patrimoniale şi al actelor juridice patrimoniale, acţiunile în constatare sau cererile în anulare, rezoluţiune sau reziliere au caracterul unei acţiuni în realizarea dreptului, întrucât tind la readucerea în patrimoniul reclamantului a unui bun evaluabil în bani. Or, apare ca fiind pe deplin justificată soluţia adoptată de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1¹) din Legea nr. 146/1997 (astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile criticate în prezenta cauză) în materia timbrării unor astfel de acţiuni cu o taxă calculată în funcţie de valoarea bunului, tocmai în scopul instituirii unui tratament juridic identic cu cel aplicabil acţiunilor sau cererilor evaluabile în bani, reglementat de prevederile art. 2 alin. (1). Aşa fiind, pentru acţiunile reglementate în ipoteza normei juridice criticate, indiferent dacă se solicită sau nu, distinct, repunerea părţilor în situaţia anterioară, taxarea acţiunii se va face la valoarea bunului, în vreme ce taxa cu valoare fixă urmează a fi datorată numai în cazul acţiunilor care au ca obiect drepturi, respectiv acte juridice nepatrimoniale.

Curtea a respins, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 410/2011, al cărei text integral poate fi consultat în Monitorul oficial nr. 439 din 23 iunie a.c.