Cumulul pensiei cu venitul salarial din bugetul de stat: o interdicţie discriminatorie?

Apariţia Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, lege care interzicea cumulul, a declanşat – la vremea respectivă – o sesizare de control prelegislativ, din partea unui grup de parlamentari, precum şi mai multe critici de neconstituţionalitate, toate fiind respinse de Curtea Constituţională.

Mai jos puteţi afla cum s-a pronunţat, recent, C.E.D.O., la o sesizare în temeiul acestei legi.

● În discuţie au fost articolele 17 şi următoarele din capitolul din lege intitulat “Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare”. Astfel, art.17 – în formularea din ianuarie 2011, care ne interesează pentru acest material – prevedea:

„(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:

a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;

b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.”

 ● Articolele următoare prevăd obligaţia celui în cauză de a-şi exprima opţiunea pentru una din soluţii, încetarea de drept a raporturilor de serviciu în caz că persoana nu îşi exprimă opţiunea, suspendarea pensiei în cazul în care persoana a optat pentru continuarea activităţii şi, ultimul articol, 22, care prevede că „Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripţie”.

● În speţa pe care o semnalăm, un cetăţean român s-a adresat la CEDO pentru următoarea situaţie, astfel cum a fost sintetizată în dosarul cauzei. I.P. a formulat o cerere de pensionare anticipată, după ce a lucrat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Pensia sa lunară se ridica la 2.880 de lei româneşti. Legislaţia în vigoare la vremea respectivă, şi anume Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, permitea persoanelor pensionate anticipat din forţele armate să caute locuri de muncă în domeniul public, dar şi privat, statutul „în rezervă” fiind compatibil cu cel de angajat.

La 4 iunie 2007, reclamantul a fost numit de şef de birou în cadrul unui serviciu de poliţie comunitară orăşenesc. Salariul său lunar se ridica la 986 lei, la care se adăuga un spor lunar de 25% din salariul de bază.

În noiembrie 2009, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, reclamantul a fost informat de angajatorul său că, având în vedere faptul că pensia sa depăşea salariul mediu brut pe economie de 1.836 lei, era obligat să opteze, în termen de 15 zile, între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă.

Reclamantul a refuzat să facă o asemenea opţiune, aparent din considerentul că prevederile legale care îl împiedicau să primească cumulat pensie şi salariu erau neconstituţionale şi încălcau legislaţia europeană şi tratatele privind drepturile omului.

În consecinţă, prin Decizia primarului din 9 decembrie 2009, s-a statuat că, începând din 10 decembrie 2009, se revocă numirea reclamantului ca şef de birou, în temeiul art. 20 din Legea nr. 329/2009.

Reclamantul a contestat decizia primarului în faţa Judecătoriei Constanţa. Acesta a solicitat să fie repus în funcţie şi să i se plătească retroactiv salariile corespunzătoare, pentru perioada ulterioară datei de 10 decembrie 2009. Reclamantul a susţinut, în principal, că prevederile Legii nr. 329/2009 sunt contrare Constituţiei României şi Convenţiei europene a drepturilor omului, deoarece îi încalcă dreptul la muncă şi la protecţia bunurilor sale, respectiv salariul său lunar.

Judecătoria a respins acţiunea reclamantului la 25 mai 2010. Aceasta a reţinut că reclamantul a primit într-adevăr atât o pensie, cât şi un salariu de la o instituţie publică, deşi pensia sa depăşea nivelul salariului mediu brut pe economie, acesta fiind în cuantum de 1.836 lei în 2010. Prin urmare, a hotărât că art. 17-22 din Legea nr. 329/2009, lege ce fusese deja declarată constituţională de către Curtea Constituţională, erau aplicabile în situaţia lui şi justificau încetarea activităţii sale într-o instituţie publică.

Referitor la pretinsa încălcare a dreptului reclamantului la muncă, instanţa a hotărât că acesta şi-ar păstra dreptul de a primi salariu dacă ar lucra în sectorul privat; mai mult, măsura contestată nu era discriminatorie din moment ce se aplica în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie menţionată în textul de lege.

Reclamantul a formulat recurs, respins de Curtea de Apel Constanţa.

● În ianuarie 2011, I.P. a introdus o cerere la CEDO. Reclamantul se plânge, în temeiul art. 6 şi 14 din Convenţie, al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, cu privire la obligaţia care i-a fost impusă cu începere din 9 decembrie 2009 de a alege între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii în cadrul unei instituţii de stat şi încetarea activităţii.

Acesta susţine că, prin aplicarea art. 17-22 din Legea nr. 329/2009, instanţele l-au privat de dreptul la plata cumulată a pensiei şi salariului, deşi acesta era un „drept dobândit”; totodată, aplicarea prevederilor sus-menţionate a condus la o discriminare indirectă, în sensul că cei care primeau o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie sau cei care primeau o pensie peste nivelul salariului mediu brut pe economie, dar erau angajaţi în mediul privat, aveau dreptul la cumulul pensiei cu salariul.

Prevederile legale contestate, aşa cum au fost aplicate în cazul său, încălcau totodată principiul securităţii juridice, legislaţia internă nefiind suficient de previzibilă şi accesibilă. Reclamantul a argumentat că legislaţia în vigoare la vremea pensionării sale anticipate îi permitea angajarea sau numirea într-o funcţie din mediul public, ceea ce a constituit o motivare solidă pentru decizia de a se pensiona anticipat; din acest motiv, orice modificare a legislaţiei nu îi putea afecta situaţia fără a încălca principiul securităţii juridice, având în vedere totodată că dreptul său la pensie şi la salariu era un drept dobândit care nu putea face obiectul unei reevaluări.

În aplicarea principiilor din Convenţie în cazul de faţă, Curtea de la CEDO a arătat următoarele (am sintetizat din textul Deciziei – nota M:S):

– Reclamantul consideră că asemenea limitări au adus atingere dreptului său la muncă şi la plată corespunzătoare, în pofida faptului că, la data cererii sale de pensionare anticipată, preconizase să continue activitatea salariată, conform legislaţiei în vigoare la acea dată.

– În Convenţie nu se garantează dreptul la muncă şi nici nu se garantează dreptul la o pensie sau un salariu de un anumit nivel.

– Limitările introduse de legislaţia contestată nu trebuie considerate ca o „privare de bunuri”, aşa cum pretinde reclamantul, ci mai degrabă ca o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, în sensul primei teze din art. 1 § 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

– În cadrul evaluării interesului public al măsurilor contestate, Curtea ţine seama de raţionamentul Curţii Constituţionale, care a confirmat că legiuitorul român a impus norme noi în privinţa salariilor din sectorul public în vederea raţionalizării cheltuielilor publice, aşa cum impunea contextul excepţional al crizei financiare şi economice globale (a se vedea supra, paragraful 11).

Ţinând seama totodată de faptul că această problemă este de competenţa autorităţilor naţionale, care au legitimitate democratică directă şi sunt mai bine situate decât o instanţă internaţională pentru a evalua necesităţile şi condiţiile locale, Curtea nu constată niciun motiv să se abată de la constatarea Curţii Constituţionale, conform căreia măsurile contestate urmăreau un scop legitim de interes public.

– Reclamantul nu a fost privat în totalitate de veniturile sale, nici nu a fost deposedat de toate mijloacele de trai, având în vedere că urma totuşi să primească pensia lunară integrală, al cărei nivel depăşea salariul mediu brut pe economie. Din acelaşi punct de vedere, nu se poate considera că reclamantul a pierdut o parte considerabilă din venitul său, din moment ce pensia sa, pe care o primea în continuare, era considerabil mai mare decât salariul lunar pe care l-ar fi primit.

– În acest context, având totodată în vedere ampla marjă de apreciere a statului cu privire la reglementarea domeniului legislaţiei sociale şi scopul legitim al raţionalizării cheltuielilor publice), Curtea crede că nu se poate considera că reclamantul are de suportat o sarcină individuală şi excesivă ori că i s-a adus atingere fondului drepturilor sale la pensie ori la salariu.

Pentru toate capetele de cerere, astfel cum au fost dezbătute în cadrul analizei (pe care nu o putem prezenta, aici, în întregime), Curtea, în unanimitate, a declarat cererea inadmisibilă.

Decizia CEDO din 20 martie a.c., cu privire la Cererea nr. 13.902/11, a fost publicată în Monitorul oficial nr. 315 din 11 mai a.c.

*

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 11/2011, începând cu 11 februarie 2011, alin. (1) al articolului 17 din lege a fost modificat şi are urmatoarea redactare:

Art. 17. – (1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.