Prin proiectul noului Cod fiscal, modificările propuse la această secţiune urmăresc, cu caracter general, revizuirea prevederilor privind condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente pentru a putea fi deduse, cheltuielile deductibile limitat şi corelarea prevederilor cu cele referitoare la impozitul pe profit.
În primul rând, se urmăreşte corelarea prevederilor Codului fiscal cu legislaţia conexă în cazul definirii veniturilor din activităţi independente. Astfel, veniturile din activităţi independente cuprind veniturile din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, veniturile din profesii libere şi cele din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
Potrivit proiectului, la stabilirea venitului net anual din activitati independente sunt cheltuieli deductibile limitat şi sumele plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 650 euro anual pentru fiecare persoană, reprezentând:
- contribuţii la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi cele reprezentând contribuţii la fonduri de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European;
- prime de asigurare voluntară de sănătate, plătite în scopul personal al contribuabilului, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
În forma publicată pe site-ul MFP, proiectul prevede modificarea plafonului stabilit pentru cheltuielile reprezentând cotizaţii plătite asociaţiilor profesionale, în sensul limitării acestora la 4000 euro anual.
Opţiunea pentru stabilirea impozitului ca impozit final este limitată numai în cazul persoanelor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
La stabilirea venitului net anual/pierderii nete anuale, se propune deducerea limitată a cheltuielilor reprezentând contribuţii de asigurări sociale pentru contribuabili, potrivit legii, datorate în limita anuală stabilită potrivit prevederilor Titlului V – „Contribuţii sociale obligatorii”, indiferent dacă activitatea se desfăşoară .individual şi/sau într-o formă de asociere. Deducerea cheltuielilor se efectuează de organul fiscal competent la recalcularea venitului net anual/ pierderii nete anuale.
Contribuţiile sociale: se propune eliminarea din sfera cheltuielilor deductibile a celor reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate, pentru contribuabili, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual şi/sau într-o formă de asociere. Măsura propusă este corelată cu acordarea deducerii limitate a cheltuielilor plătite în scopul personal al contribuabilului, reprezentând contribuţii la un fond de pensii facultative precum şi prime de asigurare voluntară de sănătate, potrivit legii, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere.
Regimul de deductibilitate aplicabil contribuţiilor sociale la stabilirea venitului net anual din activităţi independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate se aplică şi în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală. La calculul plăţilor anticipate pentru care există obligaţia de reţinere la sursă a impozitului, contribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la titlul V nu este cheltuială deductibilă.
În cazul în care contribuabilii au optat pentru stabilirea impozitului pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, ca impozit final, contribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la titlul referitor la contribuţiile sociale obligatorii nu este cheltuială deductibilă.
Prin proiect, este stabilită obligaţia organului fiscal competent de a determina:
- contribuţia de asigurări sociale, în limita plafonului prevăzut la „Contribuţii sociale obligatorii”;
- venitul net anual/ pierderea netă anuală recalculate , prin deducerea din venitul net anual a contribuţiei de asigurări sociale, în limita plafonului deductibil. Contribuţiile de asigurări sociale determinate în condiţiile prevăzute la „Contribuţii sociale obligatorii” se deduc numai de organul fiscal competent .
Se propune ca pentru stabilirea venitului net anual realizat de persoanele fizice din drepturi de proprietate intelectuală să se acorde o cheltuială deductibilă egală cu 40% din venitul brut, inclusiv pentru crearea unor lucrări de artă monumentală. Aceeaşi cota forfetară de cheltuieli se utilizează şi în cazul opţiunii contribuabililor pentru impozit final.
Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format .pdf, de AICI!