Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme, de dată relativ recentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a luat noi decizii privind examinarea a două recursuri în interesul legii. În prezentul material ne vom opri atenția doar asupra uneia din deciziile pronunțate la data respectivă, decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri, mai ales pentru cei care nu au locuinţa în ţară (în România), au probleme în căsnicie și doresc desfacerea căsătoriei în ţară, în cadrul unui proces, la o anume instanță din România.
Astfel, prin Decizia ÎCCJ nr. 20/24.10.2016 pronunțată în dosarul nr.19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al ÎCCJ, instanța supremă a stabilit că:
“În interpretarea și aplicarea art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, stabilește că acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres”.
De menţionat că, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării Decizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Mai trebuie adăugat faptul că recursul în interesul legii mai sus menționat s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.
Menționăm că, după redactarea considerentelor şi semnarea deciziei mai sus menționate, Decizia ÎCCJ nr. 20/24.10.2016 va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Care este conținutul textului legal menționat de instanța supremă în Decizia nr. 20/24.10.2016?
Art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă: Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.
Ce trebuie să înțeleagă cititorul din decizia instanței supreme mai sus amintite?
Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni printr-un acord exprimat expres (de regulă acord scris) să introducă cererea de divorţ la o anume judecătorie (orice judecătorie) din România.
În schimb, dacă reclamantul şi pârâtul nu și-au exprimat expres acordul referitor la introducerea cererii de divorţ la o anume judecătorie din România, iar acestia (reclamantul şi pârâtul) nu au locuinţa în ţară, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.
Care este instanța care soluționează -de regulă- o cerere de divorţ?
Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor.
Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul (art. 915 alin. (1) din Codul de procedură civilă).
Ai nevoie de Codul de procedură civilă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!