Cum se stabileşte rezidenţa fiscală a persoanelor fizice?

După un material în care arătam ce trebuie declarat la fisc legat de rezidenţa fiscală – care poate fi accesat aici –, să vedem şi principalele criterii de stabilire a rezidenţei persoanei fizice, potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri.

Materia se regăseşte în Ordinul MFP nr. 1099/2016 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenţa în România a persoanelor fizice, în vigoare de la 29.07.2016, data publicării în Monitorul Oficial nr. 577/2016. 

Dacă o persoană fizică este considerată rezidentă atât în România, cât şi într-un stat semnatar al convenţiei de evitare a dublei impuneri, persoana fizică este considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuinţa permanentă aflată la dispoziţia sa. O locuinţă se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice, dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă sau dacă rămâne disponibilă oricând pentru această persoană şi/sau familia sa;

Dacă aceasta deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în ambele state, persoana este considerată rezidentă numai a statului în care îşi are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relaţiile sale personale şi economice sunt mai apropiate. În analiza relaţiilor personale se acordă atenţie familiei soţului/soţiei, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreţinerea persoanei fizice şi care sosesc în România împreună cu aceasta, calitatea de membru într-o organizaţie caritabilă, religioasă, participarea la activităţi culturale sau de altă natură. În analiza relaţiilor economice se acordă atenţie dacă persoana este angajat al unui angajator român, dacă este implicată într-o activitate de afaceri în România, dacă deţine proprietăţi imobiliare în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România. Dacă o persoană fizică deţine o locuinţă într-un stat semnatar al unei convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate cu România şi deţine la dispoziţia sa şi o locuinţă în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuinţă în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit şi unde se află familia sa şi toate proprietăţile sale poate, împreună cu alte elemente, să demonstreze că persoana în cauză şi-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat, şi nu în România. Acelaşi criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător şi pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România;

Dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuieşte frecvent. Astfel, se vor avea în vedere şederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din acelaşi stat;

Dacă persoana locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau nu locuieşte în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naţionalitate sau cetăţenie o are.

În sfârşit, dacă persoana are naţionalitatea/cetăţenia ambelor state sau nu are naţionalitatea/cetăţenia niciunuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora, potrivit articolului “Procedura amiabilă” din convenţia de evitare a dublei impuneri. 

Sosirea pe teritoriul României a persoanei fizice nerezidente

Principalele elemente care sunt luate în considerare pentru stabilirea rezidenţei în România a unei persoane fizice care soseşte în România sunt următoarele:

  • domiciliul în România;
  • locuinţa permanentă din România a persoanei fizice, locuinţă care poate fi în proprietate sau închiriată sau care rămâne, disponibilă oricând pentru această persoană şi/sau familia sa;
  • centrul intereselor vitale amplasat în România;
  • persoana fizică este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.

Pot exista şi alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenţei în România sau în statul străin, dar numai împreună cu elementele menţionate: autovehicul înregistrat în România/statul străin; permis de conducere emis de autoritatea competentă din România/statul străin; paşaport emis de autoritatea competentă din România/statul străin; persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România; persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România.

Persoana fizică încadrată prin elementele de mai sus are obligaţie fiscală integrală în România, fiind supusă impozitului pe venit pentru venitul obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de la care aceasta devine rezidentă în România. Acesteia I se eliberează la cerere certificatul de rezidenţă fiscală, în care organul fiscal central competent va certifica perioada pentru care persoana fizică este rezidentă în România.

Persoana fizică nerezidentă trebuie să înregistreze la organul fiscal central competent “Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”, în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 de zile de prezenţă în România.

Organul fiscal central competent, în termen de 30 de zile de la depunerea Chestionarului, notifică persoana fizică dacă are obligaţie fiscală integrală în România sau va fi impusă numai pentru veniturile obţinute din România.

Dacă o persoană fizică devine rezidentă în România numai pentru o perioadă dintr-un an fiscal, această persoană fizică are obligaţie fiscală integrală în România numai pentru acea perioadă din anul fiscal în care este considerată rezidentă; pentru perioada din anul fiscal, respectiv de la data sosirii în România şi până la data la care devine rezidentă în România, persoana fizică este considerată nerezidentă, fiind supusă impozitului numai pentru veniturile obţinute din România.

Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Un comentariu

  • Răspunde
    Elena
    februarie 1 2018

    Buna ziua, sunt cetatean roman cu domiciliul in Romania, persoana fizica, si, intre 1 octombrie 2017 si 28 februarie 2018 lucrez in Polonia pe baza unui contract care nu e de munca. Am nevoie de certificat de rezidenta fiscala, pentrua putea plati impozitul in Romania, unde e situatia fiscala mai favorabila. Cei de la ANAF Sector 1, mi-au eliberat certificate de rezidenta fiscala pentru anul 2017, cand am cerut in decembrie 2017, dar nu au vrut sa imi elibereze pe anul 2018.
    cand m-am dus in 8 ianuarie 2018 sa cer certificate de rezidenta fiscala din nou la ANAF, mi-au spus ca ei nu elibereaza pe viitor si, desi eu am facut cerere sa imi elibereze certificatul pana la sfarsitul perioadei mele contractuale – 28 februarie 2018, ei mi-au eliberat in certificate de rezidenta fiscala pentru perioada 1-8 ianuarie 2018, adica pana in ziua cand am facut eu cererea. Au motivate ca acel contract pe care il am se poate prelungi, si de aceea ei nu pot sti ca nu voi prelungi lucrul in Polonia peste 182 de zile, cat se arata in covnentia pentru evitarea dublei impuneri ca trebuie sa fie perioada maxima de desfasurare de activitati in strainatate fara sa se modifice rezidenta fiscala. Ce ma sfatuiti sa fac? Mi se pare in abuz nejustificat din partea ANAF sa nu imi dea acest certificat.

Scrie un comentariu