11 Decembrie, 2018

Cum se stabilește durata concediului anual plătit când salariata a beneficiat de CCC (concediu pentru creșterea copilului)?

O dispoziție națională care, la stabilirea duratei concediului anual plătit garantat unui lucrător, exclude durata unui concediu pentru creșterea copilului efectuat de acest lucrător este conformă cu dreptul Uniunii.

Perioada de concediu pentru creșterea copilului nu poate fi asimilată unei perioade de muncă efectivă.

Astfel s-a pronunțat, printre altele, CJUE prin Hotărârea din 04.10.2018 în cauza  C-12/17

Ce a declanșat litigiul principal în discuție? Ce a determinat instanța de trimitere să formuleze  întrebări preliminare CJUE?

Pârâta din litigiul principal, doamna M.D., este magistrat.

Ea a beneficiat de un concediu de maternitate în perioada cuprinsă între 01.10.2014 și 03.02.2015. De la data de 04.02.2015 până la data de 16.09.2015, aceasta a beneficiat de un concediu așa-numit „concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani”. Acest concediu este reglementat de articolul 2 alineatul (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, care prevede în esență că persoanele care, în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri salariale sau asimilate beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani și de o indemnizație lunară.

La întoarcerea din concediul pentru creșterea copilului, pârâta din litigiul principal a solicitat instanței în care funcționează, Tribunalul Botoșani, să beneficieze, începând cu 17.09.2015, de un concediu anual plătit pentru anul 2015, solicitare care a fost admisă.

Ea a obținut, într-o primă etapă, 30 de zile de concediu anual plătit până la 17.10.2015, apoi, într-o a doua etapă, a solicitat să ia restul de cinci zile în cursul lunii decembrie a anului 2015, solicitare care i-a fost respinsă, întrucât instanța la care funcționează a considerat că concediul de care a beneficiat nu putea fi asimilat cu o perioadă de muncă efectivă care dă dreptul la un concediu anual plătit. În plus, Tribunalul Botoșani i-a notificat, cu această ocazie, că s-ar fi considerat, în cele din urmă, că i se acordaseră în mod anticipat șapte zile din concediul anual plătit pentru anul 2016.

Doamna M.D. a contestat această decizie în fața Tribunalului Cluj, care i-a admis acțiunea la 17.05.2016, considerând că concediul pentru creșterea copilului de care beneficiase trebuia considerat o perioadă de muncă efectivă, la fel ca perioadele de incapacitate temporară de muncă sau de concediu de maternitate, și că urmărea o finalitate diferită de cea a concediului anual.

Tribunalul Botoșani și Ministerul Justiției au declarat apel împotriva acestei decizii în fața instanței de trimitere. Acestea susțin că legiuitorul național a exclus, în deplină cunoștință de cauză, concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani din cuprinsul articolului 145 alineatele (4)-(6) din Codul muncii român, din care reiese că numai perioadele de incapacitate temporară de muncă, de concediu de maternitate, de concediu pentru expunerea la riscuri specifice în timpul sarcinii sau alăptării și de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată în scopul stabilirii duratei concediului anual. Acestea susțin că concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani ar fi diferit de perioadele menționate, dat fiind că ar depinde exclusiv de voința lucrătorului respectiv.

În acest context, instanța de apel, Curtea de Apel Cluj a solicitat CJUE-prin intermediul întrebării preliminare- să stabilească dacă dreptul Uniunii[1] se opune unei dispoziții naționale care exclude, la stabilirea duratei concediului anual, ca perioada în care lucrătorul a fost în concediu pentru creșterea copilului să fie considerată o perioadă de muncă efectivă. 

Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară ?

Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Reținem că CJUE nu soluționează litigiul național, însă instanța naționala are obligația de a soluționa cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară. 

Ce a răspuns în esență CJUE prin Hotărârea din data de 04.10.2018 în cauza mai sus amintită?

CJUE a amintit că dreptul Uniunii prevede că orice lucrător beneficiază de un drept la concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni și că acest drept este un principiu de drept social al Uniunii de o importanță deosebită. CJUE a observat că finalitatea acestuia, care este aceea de a permite lucrătorului să se odihnească, se bazează pe premisa că lucrătorul a lucrat efectiv în perioada de referință.

CJUE a precizat însă că, în anumite situații specifice în care lucrătorul nu este capabil să își îndeplinească atribuțiile, în special din cauza unei absențe pentru motiv de boală corespunzător justificate sau a unui concediu de maternitate, un stat membru nu poate condiționa dreptul la concediu anual plătit de obligația de a fi lucrat efectiv.

CJUE a constatat că doamna M.D., care a beneficiat de un concediu pentru creșterea copilului în perioada de referință, nu se află într-o astfel de situație specifică.

În această privință, CJUE a indicat, pe de o parte, că apariția unei incapacități de muncă pe motiv de boală este, în principiu, imprevizibilă și independentă de voința lucrătorului, în timp ce, în măsura în care lucrătorul în concediu pentru creșterea copilului nu este supus constrângerilor fizice sau psihice generate de o boală, acesta se află într-o situație diferită.

CJUE a considerat, pe de altă parte, că concediul de maternitate vizează protecția condiției biologice a femeii în timpul sarcinii și ulterior acesteia, precum și a raporturilor caracteristice dintre femeie și copilul său în perioada care urmează sarcinii și nașterii. Această situație se deosebește așadar și de cea a lucrătorului în concediu pentru creșterea copilului.

În aceste circumstanțe, CJUE a concluzionat că, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, perioada de concediu pentru creșterea copilului de care a beneficiat lucrătorul în cauză în perioada de referință nu poate fi asimilată unei perioade de muncă efectivă, la stabilirea drepturilor sale la concediu anual plătit. Rezultă că o dispoziție națională care, la stabilirea drepturilor la concediu anual plătit pentru o perioadă de referință, nu consideră durata unui concediu pentru creșterea copilului luat de acest lucrător în respectiva perioadă ca fiind o perioadă de muncă efectivă este conformă cu dreptul Uniunii. 

Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din data de  04.10.2018 în cauza  C-12/17  îl puteți consulta in extenso pe site-ul Curia.

[1]    Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 04.11.2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3).

Ai nevoie de O.U.G. nr. 111/2010? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu