19 August, 2017

Cum se soluţionează petițiile

Dincolo de actul normativ, dat prin OUG nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 84/2002, încep discuţiile şi nemulţumirile privind petițiile.

La ce ne referim prin petiţie
În sensul ordonanţei, prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.

Dreptul de petiţionare este recunoscut şi organizaţiilor legal constituite, acestea putând formula petiţii în numele colectivelor pe care le reprezintă.

Termenul de soluţionare
Potrivit Art. 8 alin. (1) din ordonanţă, autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.

În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul de mai sus cu cel mult 15 zile.

Pentru soluţionarea petiţiilor primite de la alte autorităţi sau instituţii publice, deoarece au fost trimise greşit iniţial, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiţiei la autoritatea sau instituţia publică competentă. 

Răspunderea pentru soluţionarea petiţiilor
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal.

Expedierea răspunsului către petiţionar se face numai de către compartimentul pentru relaţii cu publicul, care se îngrijeşte şi de clasarea şi arhivarea petiţiilor.

Petițiile. Studiu de caz
Fără alte detalii din ordonanţă, acestea ar dispoziţiile care interesează orice petiţionar.

Discuţia nu se încheie, însă, aici. În cadrul procesului, o asociaţie a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din ordonanţă.

Autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile sunt neconstituţionale în măsura în care, prin formularea insuficient de clară, care afectează exigenţa de claritate şi predictibilitate a legii, încalcă dreptul la petiţionare în sensul că nu oferă petiţionarilor garanţia că nu vor fi privaţi de beneficiul concret al dreptului lor, prin primirea unui răspuns la petiţii care nu atinge întreaga problematică a acestor petiţii şi care nu oferă o soluţie clară de acceptare sau de respingere a cererilor/propunerilor petiţionarului. Dreptul constituţional de petiţionare include obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţiile primite, iar sensul acestei obligaţii nu poate fi decât acela al comunicării unui răspuns adecvat, care, pe de o parte, trebuie să acopere în totalitate conţinutul petiţiei şi, pe de altă parte, trebuie să lămurească în mod neechivoc petiţionarul, dacă petiţia/cererea/propunerea sa este aprobată sau este respinsă de autoritatea publică. O adresă a unei autorităţi publice poate fi considerată drept “răspuns”, în sensul art. 51 din Constituţie, numai dacă îndeplineşte în mod necesar şi riguros două condiţii: condiţia de a se referi exact la întregul conţinut al petiţiei care a declanşat-o şi determinat-o şi condiţia de a lămuri, de a soluţiona favorabil sau nefavorabil petiţia. Prin urmare, o soluţionare formală, amorfă şi evazivă a petiţiilor, respectiv o soluţionare care ignoră total sau parţial petiţiile, prin care acestea nu sunt nici admise, nici respinse în mod clar, nu este în concordanţă cu litera şi cu spiritul dreptului fundamental de petiţionare.

Mai mult, insecuritatea juridică generată de prevederile legale criticate afectează şi exercitarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică. Petiţionarul trebuie să primească un răspuns clar de unde să reiasă dacă cererile/sesizările pe care le adresează autorităţii publice sunt luate în considerare şi sunt soluţionate sau nu de către respectivele autorităţi. În lipsa unui astfel de răspuns, dreptul de petiţionare ar fi golit de eficienţă. În cauză, autoarea excepţiei susţine că adresa răspuns primită din partea autorităţii publice sesizate nu poate fi considerată “răspuns” la petiţia pe care a formulat-o, deoarece nu se referă la toate cele 16 cereri punctuale din petiţie şi pentru că nu soluţionează nici favorabil, nici nefavorabil aceste cereri, în sensul art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, dând astfel naştere unei manifestări asimilabile “tăcerii autorităţii publice”, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Sesizată, Curtea Constituţională s-a pronunţat – invocând şi decizii anterioare – că acest aspect nu reprezintă o problemă de constituţionalitate în sine a dispoziţiilor legale criticate, ci o chestiune de interpretare şi aplicare a legii de către autorităţile publice pârâte, asupra căreia, în temeiul art. 126 din Constituţie, instanţa de judecată are competenţa exclusivă să se pronunţe cu prilejul soluţionării litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituționalitate.

Găsiţi întreaga dezvoltare a subiectului în hotărârea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 193/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 416 din 06 iunie 2017

Ai nevoie de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu