Întrebare. Bună ziua. Cum se recunosc în contabilitate penalități stabilite conform clauzelor contractuale? Mulțumesc. (Costin M., Ilfov)

Opinie. 

  1. Combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile este reglementată prin Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante. Nașterea dreptului de a cere daune-interese ține de întrunirea condiţiilor întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani. Întârzierea în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani reprezintă neefectuarea plăţii la termenul stabilit prin contract sau prin lege. Legea nr. 72/2013 transpune prevederile Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.
  2. Înregistrarea, evaluarea şi prezentarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se efectuează conform reglementărilor contabile aplicabile.  (art. 13 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare)
  3. Potrivit principiului contabilităţii de angajamente, efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente. Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării veniturilor sau data plăţii cheltuielilor. (pct. 53 din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014)
  4. În conturile de furnizori şi clienţi se evidenţiază distinct datoriile, respectiv creanţele din penalităţi stabilite conform clauzelor contractuale, despăgubiri datorate pentru contracte întrerupte înainte de termen şi alte elemente de natură similară. (pct. 310 alin. (5) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014)
  5. Dobânzile şi penalităţile de întârziere, precum şi alte datorii de natură similară se recunosc fie în contul de profit şi pierdere, fie în rezultatul reportat, în funcţie de perioada căreia îi corespund şi cu respectarea prevederilor prezentelor reglementări. (pct. 310 alin. (6) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014)
  6. Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor. Astfel veniturile se clasifică în: venituri din exploatare şi venituri financiare.(pct. 434 din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014)
  7. Potrivit art. 435 alin. (1) lit. e) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014, la categoria altor venituri din exploatare intră și veniturile din creanţe recuperate, penalităţi contractuale, datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, precum şi alte venituri din exploatare.
  8. Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli. La categoria altor cheltuieli de exploatare, se regăsesc: cheltuielile legate de protejarea mediului înconjurător, aferente perioadei; pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii, sponsorizări şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital; creanţe prescrise potrivit legii; certificatele de emisii de gaze cu efect de seră achiziţionate potrivit legislaţiei în vigoare şi ale căror costuri pot fi determinate, aferente perioadei curente. (pct. 450 din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014)
  9. Contabilizarea elementelor bilanțiere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei. (pct. 57 alin. (1) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014).
    • Contarea valorii despăgubirilor, amenzilor şi penalităţilor, datorate sau plătite terţilor şi bugetului (6581=401, 404, 448, 462, 408, 512);
    • Contarea valorii despăgubirilor, amenzilor şi penalităţilor datorate de terţi (411, 451, 453, 461, 418=7581);
  1. Evenimentele şi operaţiunile economico-financiare trebuie evidenţiate în contabilitate în baza documentelor justificative. Documentele justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare trebuie să reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanţă cu realitatea. (pct. 57 alin. (2) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014)
  2. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. (art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare)
  3. Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin la încheierea exerciţiului financiar, la termenele de întocmire a situaţiilor financiare, a raportărilor contabile, precum şi la finele perioadei pentru care entitatea trebuie să întocmească declaraţia privind impozitul pe profit/venit, potrivit legii. (art. 22 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare)
  4. Administratorii entităţii trebuie să aprobe politici contabile pentru operaţiunile derulate, inclusiv proceduri proprii pentru situaţiile prevăzute de legislaţie. În cazul entităţilor care nu au administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au obligaţia gestionării entităţii respective. Aceste politici trebuie elaborate având în vedere specificul activităţii, de către specialişti în domeniul economic şi tehnic, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai strategiei adoptate de entitate. (pct. 61 din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014)
  5. Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale. (art. 10 alin. (4) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare)
  6. Faptele contravenționale în domeniul contabilității și sancționarea acestora sunt reglementate la art. 41 și art. 42 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Temei legal:

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here