Întrebarea este generată de situaţii în care angajatorul nu mai există, iar problema care se pune este aceea de a şti cine are calitate procesuală pasivă pentru reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă.
Tema, prezentată succint mai sus, a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a legii în ce priveşte calitatea procesuală pasivă în cauzele privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există.
Practica instanţelor a arătat că au existat mai multe interpretări şi orientări.
Acţiuni introduse împotriva fostului angajator, prin lichidator judiciar
Într-o primă orientare jurisprudenţială, astfel de acţiuni au fost admise, chiar dacă societatea a fost dizolvată şi radiată, iar funcţia lichidatorului a încetat, cu motivarea că „. . . se impune constatarea în contradictoriu cu aceasta doar pentru opozabilitate„, că, în perioada de timp dată, reclamanta a desfăşurat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, „în caz contrar lipsind de efecte juridice munca reclamantei şi dreptul de a beneficia de toate consecinţele acesteia, inclusiv cele privind stabilirea drepturilor de pensie„.
Într-o a doua orientare jurisprudenţială, instanţele au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fostului angajator, prin lichidator judiciar, cu motivarea că primul – societate comercială – nu mai există, fiind radiat din registrul comerţului în baza unei hotărâri judecătoreşti, hotărâre prin efectul căreia lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice sarcini şi îndatoriri. S-au reţinut, în drept, dispoziţiile art. 41 şi 43 din Codul de procedură civilă din 1865, art. 56 din Codul de procedură civilă, art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare (în prezent abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă).
Într-o a treia opinie, deşi s-a reţinut că unitatea angajatoare nu mai există, fiind radiată în procedura falimentului, acţiunea a fost admisă, cu motivarea că „. . . din moment ce existenţa muncii nu este contestată, nu există nicio justificare pentru a o priva pe reclamantă de dreptul cerut” şi că aceeaşi instanţă şi chiar acelaşi complet au desfăşurat o jurisprudenţă contrară, iar „această incertitudine jurisdicţională care are ca efect privarea reclamantei de posibilitatea de a obţine beneficiul drepturilor sale, în condiţiile în care altor persoane (…) li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispoziţiile legii, fiind contrară prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.”
Acţiuni introduse împotriva caselor judeţene de pensii
Unele instanţe au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a casei judeţene de pensii, cu motivarea că „nu există identitate între persoana chemată în judecată şi cel ce ar putea fi obligat de instanţă să recunoască perioada lucrată în grupa a II-a de muncă de către reclamant„, respectiv că încadrarea în grupa de muncă este atributul exclusiv al angajatorului.
Alte instanţe au admis acţiunile formulate în contradictoriu cu casele judeţene de pensii şi au constatat că activitatea desfăşurată de reclamanţi se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă. În argumentarea acestor soluţii s-au reţinut, în esenţă, următoarele: „Legislaţia României nu a reglementat în perioada anilor la care şi-a încetat activitatea acest angajator al reclamantului modul de gestiune/depozitare/arhivare a documentelor emise de către persoanele juridice, după încetarea existenţei acestora. (…). În acelaşi timp este cert că o acţiune prin care un angajat solicită eliberarea unei adeverinţe privind grupa de muncă este o cerere contencioasă şi, prin urmare, trebuie să se judece în contradictoriu cu un alt subiect de drept. (…) În aceste condiţii, singurul remediu pe care instanţa îl identifică îl constituie o acţiune în constatare, hotărârea urmând a fi valorificată la casa de pensii în locul adeverinţei de grupă la care face referire art. 126 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În ce priveşte subiectul de drept în contradictoriu cu care se poate soluţiona o astfel de cerere în constatare, acesta nu poate fi decât casa de pensii, instituţie în faţa căreia se va valorifica, în final, hotărârea judecătorească, la stabilirea/acordarea drepturilor de pensie.„
Acţiuni formulate în contradictoriu cu deţinătorul arhivei fostului angajator
Unele instanţe au admis astfel de acţiuni, reţinând că „. . . nu se poate verifica dacă în arhiva fostei societăţi la care a fost angajată reclamanta existau documente care să fi nominalizat persoanele în grupa a II-a de muncă (proces-verbal, decizie, tabel, hotărâre a consiliului de administraţie). Fostul angajator a fost radiat, iar din arhiva de personal existentă pârâta Casa Judeţeană de Pensii X a preluat numai statele de plată. Însă, chiar în absenţa documentelor cerute de prevederile legale, chiar în absenţa înscrierilor din cartea de muncă a menţiunilor referitoare la grupa a II-a de muncă (…), tribunalul apreciază că este admisibilă probarea împrejurărilor de fapt referitoare la condiţiile de muncă în care a lucrat fosta angajată.”
Alte instanţe au respins astfel de acţiuni, cu motivarea că „dovedirea condiţiilor concrete de muncă ale reclamantului şi a perioadei de timp lucrate în condiţiile specifice grupei de muncă (…), după mai bine de 20 de ani de la încetarea lor, nu se poate face prin administrarea probei testimoniale şi invocarea situaţiei juridice a altor salariaţi (…), în contradictoriu cu deţinătorul arhivei fostului angajator, deoarece acesta nu are calitatea de succesor al fostului angajator al reclamantului. Deţinătorul arhivei are doar obligaţia de a elibera copii ale documentelor deţinute şi adeverinţe care să ateste înscrierile existente în aceste documente.”
Decizia ÎCCJ
Examinând cauza, completul de judecată al ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi a stabilit următoarele:
– În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acţiunile privind reconstituirea vechimii în muncă, anterioare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă actual/acelaşi text de lege cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acţiunile în reconstituirea vechimii în muncă, introduse de la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă şi în continuare; art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865 pentru acţiunile privind constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi a II-a de muncă introduse sub imperiul acestei reglementări/art. 35 cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acelaşi tip de acţiuni, formulate după intrarea în vigoare a codului actual, în toate ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situaţia în care nu există documente primare.
– În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5) şi art. 40 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, în cazul existenţei documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă sau activitatea desfăşurată în anumite grupe de muncă, are deschisă calea unei acţiuni în realizare – obligaţie de a face – având ca obiect obligarea deţinătorului de arhivă de a elibera adeverinţa constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupele superioare de muncă.
– În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865/art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv a art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare/art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, angajatorul desfiinţat în urma procedurilor de insolvenţă, finalizate cu radierea din registrele specifice, nu poate sta în judecată, neavând capacitate procesuală de folosinţă, iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală pasivă.
Pronunţată în şedinţă publică, în data de 15 februarie 2016, Decizia nr. 2/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 263/2016.
Ai nevoie de Codul de procedură civilă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!