La sfârşitul zilei de ieri a fost publicat în Monitorul Oficial un act normativ emis de Ministerul Finanţelor Publice prin care se reglementează programul de lucru al personalului Trezoreriei Statului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 79/2013 pentru stabilirea zilelor de 2 și 3 mai 2013 ca zile libere.
Astfel, Ordinul MFP nr. 515/2013 precizează, în primul rând, că operațiunile de încasări prin virament în relația cu instituțiile de credit, inclusiv încasările efectuate prin intermediul contului tranzitoriu se înregistrează în contabilitatea unităților Trezoreriei Statului cu data de 2 mai 2013 și, respectiv, 3 mai 2013. (art. 1, alin. 1)
De asemenea, dobânzile calculate la disponibilitățile păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, pentru care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, există obligația acordării de dobânzi, aferente lunii aprilie 2013 se înregistrează în conturile corespunzătoare cu data de 2 mai 2013. (art. 1, alin. 2)
Actul normativ specifică faptul că în zilele de 2 mai și 3 mai 2013 se efectuează prin centrala Ministerului Finanțelor Publice operațiunile de plăți privind serviciul datoriei publice, achitarea contribuției României la bugetul Uniunii Europene, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului. (art. 2, alin. 1)
Cererile pentru deschiderea de credite bugetare din bugetul Ministerului Finanțelor Publice — Acțiuni Generale întocmite pe baza unui curs valutar estimat pentru zilele de 2 și 3 mai 2013, în limita cărora se efectuează plățile prevăzute la alin. (1), se depun la Direcția generală trezorerie și contabilitate publică, cel mai târziu la data de 30 aprilie 2013. (art. 2, alin. 2)
Ordinul MFP nr. 515/2013 este în curs de actualizare şi va putea fi în curând consultat pe Lege5.ro, noul soft legislativ realizat de Indaco Systems.