Prin OpANAF nr. 3635/2015 au fost adoptate modelul și procedura de depunere la organul fiscal a documentului de certificare a declarațiilor întocmit de consultantul fiscal. Astfel, documentul (nota) de certificare se întocmeşte de către consultanţii fiscali care sunt înscrişi ca membri activi în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală.

Nota de certificare se depune de către consultantul fiscal, în baza acordului dat de către contribuabilul titular al declaraţiei certificate pentru depunerea la organul fiscal, la organul fiscal competent pentru administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilul pentru care se prestează serviciul de certificare, împreună cu declaraţia certificată sau ulterior depunerii acesteia.

nota_certificare
Sursa foto: Lege5.ro

Nota de certificare conţine în mod obligatoriu datele de identificare ale consultantului fiscal, precum şi elemente cum ar fi:

  • cuantumul şi natura creanţei fiscale declarate;
  • cuantumul bazei de impozitare şi natura creanţei fiscale la care se referă aceasta, dacă legea prevede declararea acestora;
  • orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora.

Atenţie! nota de certificare se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here